Național

Buba din SRI se sparge la Cluj

Ziarul de Vrancea
29 nov 2005 1001 vizualizări
Un ofiter clujean din cadrul SRI a reclamat la Comisia parlamentara pentru controlul SRI abuzuri pe care fostul si actualul sef al SRI Cluj, generalul (r) Ioan Florian, respectiv generalul de brigada Ionel Muresan, le-ar fi trecut cu vederea sau le-ar fi comis ei însisi, în ultimii trei ani.


Potrivit cotidianului "Ziarul clujeanului", se pare ca in aceasta perioada ofiterul ar fi raportat de

mai multe ori, in mod ierarhic, abuzuri si nereguli produse in cadrul Sectiei. Ulterior, vazind ca

aceste sesizari ar fi fost musamalizate, el a facut cerere sa fie primit de directorul SRI, Radu

Timofte, insa solicitarea sa nu a fost satisfacuta. La sfirsitul anului trecut, ofiterul clujean a

trimis o sesizare Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra activitatii SRI,

condusa de senatorul PNL Radu Stroe. Ulterior, in cursul lunii iunie 2005, el a fost audiat la

Bucuresti, in prezenta mai multor membri ai Comisiei.

Printr-o sursa parlamentara, presa a intrat in posesia plingerii redactate de catre ofiterul

clujean a carui identitate nu este dezvaluita din motive ce tin de protectia acestuia. în

sesizare, acesta afirma ca, inainte de a se adresa Comisiei, a raportat faptele mai multor

superiori: "Nu am constatat reactii satisfacatoare, ci doar preocuparea pentru musamalizare".

"Din luna mai 2003, am cerut in mai multe rinduri sa fiu primit de domnul Radu Timofte,

directorul SRI, dar mi s-a impiedicat accesul la dumnealui (nu stiu daca s-a intimplat cu

consimtamintul sau), fiind in schimb obstructionat in activitate. Unele aspecte negative in

functionarea SRI ar putea fi catalogate ca fiind personale, fara un impact major, insa ele sint

simptomatice si definitorii. Ele dovedesc perenitatea apucaturilor autoritare de tip securist

care duc la pervertirea activitatii SRI. Este vorba de abuzuri in functie, nerespectarea

prevederilor care reglementeaza activitatea SRI, incalcarea constanta si deliberata a ordinelor

de munca, evenimente contrainformative privind securitatea documentelor clasificate si

musamalizarea tuturor acestora", se arata in sesizare.


Firele duc la Timofte

în acelasi document, ofiterul clujean le solicita membrilor Comisiei parlamentare pentru

controlul SRI sa actioneze pentru "identificarea cauzelor, persoanelor vinovate si masurilor

reparatorii adecvate, pentru aducerea activitatii SRI la cele legale, deoarece in comandantii

mei nu mai pot avea incredere". "Consider ca prin acest demers voi contribui la realizarea

intereselor de perspectivaale SRI si ale Romaniei, impiedicind perpetuarea unor practici care

nu fac onoare Serviciului Roman de Informatii si ii afecteaza activitatea si eficienta, fiindca il

deturneaza de la scopurile pentru care a fost creat si este intretinut", se arata in finalul

documentului.

Contactat pe presedintele Comisiei pentru controlul SRI, liberalul Radu Stroe, care a

confirmat intilnirea din luna iunie cu ofiterul clujean. întrebat daca a dat curs sesizarii, Stroe a

raspuns negativ. "Stiu de acest caz, insa au fost multe evenimente si nu am putut ajunge la

Cluj. în aceste zile se discuta bugetul, insa cred ca in maximum doua saptamini voi putea

trimite o comisie la Cluj", a declarat, senatorul PNL Radu Stroe. Ofiterul clujean nu s-a limitat

la a sesiza Comisia parlamentara de control al activitatii SRI si ca ar fi depus la Parchetul de

pe linga înalta Curte de Casatie si Justitie o plingere penala impotriva ultimilor doi sefi ai SRI

Cluj, generalii Ioan Florian si Ionel Muresan, dar si impotriva generalului Ionel Marin, fost

prim-adjunct al directorului SRI, si chiar a lui Radu Timofte, pe care ii acuza, printre altele, de

neglijenta si abuz in serviciu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.