Național

Frauda de sase milioane de euro, descoperita la Administratia Porturilor

Ziarul de Vrancea
28 nov 2005 536 vizualizări
Politistii constanteni au finalizat investigarea modului in care au fost atribuite licitatii de catre Administratia Porturilor Maritime Constanta, anchetatorii constatind o frauda de sase milioane de euro, se arata intr-un comunicat remis, simbata, de catre Politia Romana.

Politistii specializati in investigarea fraudelor din Inspectoratul de Politie al Judetului

Constanta au efectuat cercetari cu privire la 33 de persoane, care au detinut sau detin inca

diverse functii in cadrul Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta SA

Anchetatorii au stabilit ca, in perioada 2002 - 2004, cele 33 de persoane cercetate ar

fi organizat o retea infractionala, care, prin abuz in serviciu si organizarea unor licitatii formale,

au incheiat contracte de prestari servicii si ar fi favorizat diverse societati comerciale cu

capital privat din Constanta si Bucuresti, prejudiciind Compania Nationala Administratia

Porturilor Maritime Constanta SA cu peste sase milioane de euro.

 Printre persoanele cercetate se afla fostul director general al companiei, fostii

directori ai directiilor Juridic si Tehnic din cadrul aceleiasi companii, fostul director economic,

membri ai Adunarii Generale a Actionarilor, ai Consiliului de Administratie, precum si ai

Comisiei de Licitatie. Totodata, in aceeasi cauza mai sint cercetate alte patru persoane cu

functii de conducere in cadrul firmelor cistigatoare ale licitatiilor.

 Investigatiile desfasurate de politisti si procurori au relevat ca, in cadrul procesului de

externalizare a unor servicii portuare, CN Administratia Porturilor Maritime Constanta SA a

organizat  licitatii deschise in cursul carora membrii Adunarii Generale a Actionarilor si ai

Consiliului de Administratie ar fi favorizat unele societati comerciale inscrise la licitatie prin

intocmirea unor caiete de sarcini restrictive, contractele economice incheiate cu aceste firme

fiind nefavorabile companiei, sustine sursa citata.

Totodata, anchetatorii au stabilit ca, ulterior incheierii contractelor, persoanele

cercetate ar fi modificat, in mod abuziv, continutul acestor documente, prin acte aditionale, in

sensul extinderii perioadei pentru care au fost incheiate sau diminuarii preturilor stabilite

initial, modificari ce nu au fost aprobate de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si

Locuintei si nici de Consiliul de Administratie al companiei, se afirma in comunicatul Politiei

Romane.

 Serviciile care au fost externalizate prin incheierea acestor contracte se refera la

montarea barajului antipoluant pentru navele armatorilor romani sau straini, prevenirea si

stingerea incendiilor terestre sau la navele si instalatiile plutitoare, precum si executia

sistemului de securitate perimetral al portului, a sistemului de paza si a celui de

telecomunicatii. 

 Pentru documentarea completa a activitatilor infractionale, activitatile de investigare

au fost desfasurate in cooperare cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Curtea de

Conturi si Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Locuintei, dosarul

penal fiind declinat in favoarea Parchetului de pe linga Tribunalul Constanta, spre competenta

solutionare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.