Național

Geoana, prins cu 5000 de euro in mina

Ziarul de Vrancea
15 dec 2009 808 vizualizări
O inregistrare il arata pe liderul PSD primind banii de la o femeie care cere in schimb un loc eligibil, probabil la Parlament n Mircea Geoana sustine ca este "o facatura de campanie" a lui Traian Basescu n inainte de turul al doilea, seful statului i-a promis presedintelui PSD ca ii va da personal o inregistrare primita la sediul sau de campanie, dar nu este clar daca s-a referit la cea facuta publica ieri

O inregistrare in care liderul PSD, Mircea Geoana, ar lua bani de la o femeie pentru "un loc eligibil" circula pe internet si pe bloguri. în filmuletul care are mai putin de un minut si care pare realizat cu o camera ascunsa apare Mircea Geoana stind pe scaun intr-un birou. O voce de femeie ii spune liderului PSD: "Eu am aicea 5000 de euro, contributia mea la campanie, dar ma rog va ajuta pe dvs. acuma, dar asta e contributia in pregatirea unui loc eligibil, imi cer scuze ca sint asa, dar am crezut ca am si un plic". Nu se intelege despre ce loc eligibil este vorba. în film nu apare fata femeii, ci o mina care ofera o suma de bani. Existenta imaginilor fusese anuntata inca de duminica seara de catre Anca Alexandrescu, fosta consiliera a lui Adrian Nastase.


Geoana: E o facatura de campanie


Presedintele PSD, Mircea Geoana, a afirmat ca inregistrarea video care il prezinta luind cinci mii de euro este "o facatura de campanie", el apreciind ca Traian Basescu se pregateste, astfel, de repetarea turului secund al prezidentialelor. întrebat de un ziarist daca filmul care il prezinta luind banii este o "facatura", ca si cel care il prezinta pe Traian Basescu lovind un copil, Geoana i-a replicat sa nu mai fie asa de nervos.


O chestiune mai veche


In 2006, prezent la scoala de vara a organizatiei de tineret al PSD, Traian Basescu i-a sfatuit pe tinerii pesedisti sa nu puna mina pe bani daca cineva le ofera vreo donatie pentru campania electorala. Presedintele le-a explicat ca cea mai sigura metoda este sa incaseze banii prin trezoreria partidului. Mircea Geoana a fost si el prezent la scoala de vara a TSD din 2006, dar a plecat exact cind vorbea Traian Basescu.

"Nu puneti mina pe bani daca vine cineva si spune: Uite, iti dau un milion pentru campanie, trimite-l la trezorier! In acest mod, la talk-show nu va putea nimeni sa te sune sa spuna: Uite, ti-am dat bani in campanie, cum ramine cu aranjamentul despre minaria aia?", a spus Basescu in 2006.


Geoana va primi o inregistrare de la Basescu dupa validarea alegerilor


Purtatorul de cuvint al Presedintiei, Valeriu Turcan, a reamintit ieri ca Traian Basescu ii va da lui Mircea Geoana inregistrarea, dupa validarea alegerilor, Turcan neprecizind insa daca este vorba despre cea difuzata pe Internet. "Asa cum a promis in timpul campaniei, presedintele a cerut staff-ului sa ii predea domnului Geoana inregistrarea dupa validarea rezultatelor alegerilor. înregistrarea a fost primita la sediul de campanie", declara Valeriu Turcan. El a mai spus ca Traian Basescu si-a atentionat staff-ul ca isi va retrage candidatura daca respectiva inregistrare este data publicitatii. "Presedintele ramine la convingerea ca utilizarea unor asemenea metode in lupta politica este profund incorecta", precizeaza Turcan.

Presedintele Traian Basescu a spus, pe 4 decembrie, raspunzind unei intrebari, ca are o inregistrare compromitatoare cu Mircea Geoana pe care insa nu o va face publica, ci i-o va inmina contracandidatului sau a doua zi dupa alegeri. "Va asigur ca luni eu i-o dau lui Mircea Geoana. Este o problema interna a PSD, ei se filmeaza unii pe altii si pe urma se vind", a completat atunci Traian Basescu.


Revine in scena Ana Birchall


Social-democrata Ana Birchall sustine ca a fost sunata de jurnalisti care i-au spus ca "se incearca discreditarea si defaimarea sa prin aruncarea pe piata a unei casete interpretate altfel decit au stat lucrurile in realitate". Birchall nu face referire, in precizarile transmise presei, la ce caseta se refera, insa declaratia sa vine in contextul publicarii pe internet a inregistrarii video cu liderul PSD Mircea Geoana primind de la o femeie suma de 5.000 de euro. Ana Birchall precizeaza ca a existat o donatie din partea ei "explicit destinata pentru campania electorala a partidului din dorinta cistigarii a cit mai multor procente". "Procente care asigurau cit mai multe locuri eligible, locuri eligibile pentru care ma pregateam si candidam si eu in competitia interna din partid", continua Ana Birchall. Social-democrata precizeaza ca suma data PSD "constituie o donatie absolut legala in cuantumul permis de lege" si ca "orice alte speculatii pe acest subiect sint tendentioase si neconforme cu realitatea".


Vanghelie: Daca Geoana ar fi luat cinci milioane de euro, nu 5000, atunci ar fi fost o problema!


Adrian Nastase spune ca nu il intereseaza imaginile in care Mircea Geoana primeste banii pentru un loc eligibil, in vreme ce Viorel Hrebenciuc a explicat ca la PSD se foloseste sistemul american de colectare a banilor pentru campania electorala: "Toti membrii Biroului Permanent erau obligati sa dea anumite sume si stiti, fiecare vrea sa vada presedintele ca a dat banii".

Mult mai pragmatic, presedintele PSD Bucuresti Marian Vanghelie sustine ca, daca in filmuletul dat publicitatii Mircea Geoana lua o donatie de 5 milioane de euro, si nu de 5.000 de euro, bani cu care un candidat nu-si poate plati nici afisele, exista intr-adevar o problema si a catalogat inregistrarea drept semi-trucata. "Asta este problema Romaniei, cind vom depasi etapele astea mizerabile care nu au nici o valoare? Daca as fi vazut acolo cinci milioane de euro, as fi zis: «Da, era o problema, avea o problema Mircea Geoana!»", a comentat Marian Vanghelie filmul celor 5000 de euro primiti de Mircea Geoana pentru un loc eligibil, cel mai probabil in Parlament.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.