Național

Cum se vede devalorizarea leului prin ochii oficialilor BNR

Ziarul de Vrancea
16 sep 2009 541 vizualizări
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu sustine ca evolutia leului e corelata cu regiunea, dar marcata de framintarile sociale actuale

Oscilatiile mai mari ale cursului de schimb din ultimele zile sint in general armonizate cu evolutiile din regiune, diferentele de pe piata valutara locala fiind probabil legate de framintarile sociale din Romania, a declarat ieri, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. Acesta a precizat ca oscilatiile din ultima perioada ale cursului de schimb sint armonizate cu evolutia valutelor emergente din zona, insa amplitudinea mai mare pe leu "e posibil sa fie legata si de framintarile sociale de la noi". Sindicatele care ii reprezinta pe angajatii din sistemul bugetar au declansat actiuni de protest, fiind nemultumite de forma Legii unitare a salarizarii pe care guvernul intentioneaza sa isi asume raspunderea, si au anuntat o greva generala pentru 5 octombrie. Referitor la opiniile care estimeaza o depreciere puternica a leului in continuare, consilierul guvernatorului BNR sustine ca starea actuala a pietei valutare nu anunta astfel de miscari. "L-as cita pe guvernatorul BNR, care a spus limpede ca starea actuala a pietei valutare, racordata indeosebi la caderea puternica a deficitului de cont curent, nu anunta niciun fel de depreciere a leului", a spus Vasilescu. Leul s-a depreciat in ultimele zile, cursul de referinta atingind luni un virf al ultimelor aproape sase luni, de 4,2747 lei/euro, in conditiile in care, vineri, cursul de schimb a depasit pe piata interbancara nivelul de 4,28 lei/euro. In legatura cu informatiile vehiculate de presa in ultimele zile despre un atac speculativ care ar fi avut loc asupra leului, oficialul BNR a precizat ca este vorba de interpretari eronate ale unor declaratii ale guvernatorului BNR. "Declaratia potrivit careia ar fi avut loc un atac asupra leului a fost scoasa din context si interpretata eronat. Guvernatorul Mugur Isarescu a facut aceasta declaratie acum aproximativ 10 zile, insa nu a vorbit despre un atac care s-ar fi produs, ci despre un posibil atac ce ar putea interveni in aceasta toamna, context in care a spus: \'Noi sintem cu ochii pe ei\', referindu-se la speculatori", a afirmat Vasilescu.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.