Național

Sfaturi dupa un cutremur pe care nu l-a simtit aproape nimeni

Ziarul de Vrancea
6 aug 2009 597 vizualizări
Seismul de suprafata produs ieri in zona Mangalia a aglomerat putin retelele de telefonie si a readus in discutie situatia reabilitarii greoaie a imobilelor subrede de pe lista de "urgenta zero" n cutremurul a durat 3 secunde si fost resimtit slab in Dobrogea si la Bucuresti

Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 pe scara Richter a avut loc in zona de granita romano-bulgara, intensitatea resimtita in Bucuresti fiind de trei-patru grade, potrivit comandamentului de la Institutul National de Fizica Pamintului. Cutremurul s-a produs la orele 10:49, la o adincime de 20 de kilometri, si nu facut victime sau pagube materiale. Ultimul seism a avut loc in Romania pe 25 aprilie, cu o magnitudine de 5,3 pe scara Richter, epicentrul fiind situat de asta data in regiunea Vrancea.

Reteaua Romtelecom a inregistrat, in primele 30 de minute de la momentul producerii cutremurului, cresteri de trafic in centralele care administreaza apelurile din zonele Bucuresti si Constanta, cu virfuri de 10%, respectiv 5% fata de valorile dintr-o zi obisnuita. Raportari asemanatoare au facut si reprezentantii retelelor de telefonie mobila.

"în prima jumatate de ora de la momentul producerii cutremurului au existat cresteri de trafic in centralele care administreaza apelurile din zonele Bucuresti si Constanta (zona litoralului), cu virfuri de 10%, respectiv 5% fata de valorile dintr-o zi obisnuita", a precizat directorul de Relatii Publice al operatorului, Cristina Popescu. Ea a adaugat ca, in mai putin de o ora de la momentul cutremurului, traficul in reteaua Romtelecom a revenit la valorile normale. "Reteaua Romtelecom a functionat normal, nefiind inregistrata nici o congestie", a spus Popescu.


Cum se utilizeaza telefoanele in situatii de cutremur


Cazurile cu adevarat urgente au prioritate in situatii de cutremur, incendii sau inundatii, iar telefoanele date doar pentru a discuta despre ce s-a intimplat sau despre orice altceva nu reprezinta o urgenta, deoarece pot supraincarca retelele de telefonie, atrage atentia Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM). Astfel, serviciul de urgenta 112 nu va mai putea fi apelat pentru a raspunde la solicitarile celor aflati cu adevarat in pericol. în plus, retelele de telefonie au o capacitate limitata de gestionare a apelurilor, iar in situatiile de urgenta, o crestere subita a numarului de apeluri poate duce la suprasolicitarea retelelor si la blocarea acestora.

Astfel, ANCOM le recomanda utilizatorilor de telefonie mobila ca, dupa cutremur, sa scurteze pe cit posibil conversatiile telefonice, sa dea numai telefoane neaparat necesare, sa trimita mesaje scurte (SMS) si sa utilizeze internetul de pe telefonul mobil pentru posta electronica (e-mail) sau a mesajelor instant.


Suspendati de un fir


Daca seismul de ieri a fost resimtit pe o raza relativ mica, in sud-estul tarii, turistii care se aflau in telegondola din Mamaia au fost cu siguranta cel mai afectati. Reteaua suspendata s-a blocat, dupa ce sistemul de siguranta al acesteia i-a intrerupt functionarea in timpul seismului. Fara sa stie pe moment cauzele opririi temporare a calatoriei, turistii aflati in telegondola in momentul seismului au ramas blocati timp de citeva minute.


Consolidarea cladirilor vechi intirzie


Cutremurul produs ieri a readus in discutie situatia cladirilor aflate pe lista de urgente seismice. Astfel, Primaria Capitalei a anuntat ieri ca, in ultimii 18 ani, din 392 de imobile incadrate cu risc seismic in Bucuresti, au fost consolidate 12, alte 16 sint in curs de pregatire pentru executie si 9 proiecte sint in derulare, municipalitatea pregatind, de asemenea, licitatii pentru 11 imobile.

Expertii seismologi afirma ca, in Romania, cutremurele de magnitudine mare (peste 7 grade) se produc cu o periodicitate de 30-40 de ani. Ultimele trei seisme majore despre care exista informatii s-au produs in anii 1908, 1940 si 1977, ultimul avind o magnitudine de 7,2 grade. în urma acestui cutremur au murit peste 1.500 de oameni, majoritatea in Capitala.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.