Național

Vlas: Vintu m-a cumparat cu banii de la CEC

Ziarul de Vrancea
1 iul 2005 549 vizualizări
Ioana Maria Vlas - singurul arestat în cazul fraudarii Fondului National de Acumulare (FNA) - a declarat, ieri, în fata instantei ca Sorin Ovidiu Vintu a "cumparat-o", dar nu cu banii lui, ci ai CEC, si ca a compromis-o prin aceasta tranzactie.

La termenul de ieri, instanta Tribunalului Bucuresti a audiat-o pe Ioana Maria Vlas in legatura cu implicarea sa in fraudarea FNA, ea declarind ca urma sa-i ramina 7% din actiunile SOV Invest primite de la Vintu, dupa vinzarea celei mai mari parti a acestora. Maria Vlas a descris conditiile de stres si presiunile la care era supusa prin faptul ca ii era subordonata lui Vintu, dar si-a motivat raminerea sa in cadrul societatii datorita sigurantei pe care i-o crea omul de afaceri.

"Mi s-a creat impresia ca daca lucram pentru Sorin Ovidiu Vintu nu mi se putea intimpla nimic, deoarece el era cel mai puternic om din Romania. De fapt, este in continuare", a povestit Ioana Maria Vlas. Atit ea, cit si Nicolae Popa - alt inculpat in acest dosar - au plecat din Gelsor dar s-au intors, fiecare din motive diferite. "Eu am plecat pentru ca trebuia sa platim pentru banii altora. Mai tirziu, m-am intors pentru ca nu puteam sa-l iert pe Vintu si nu o sa-l iert niciodata", a spus Vlas.

Ea l-a descris pe Sorin Ovidiu Vintu ca pe un om "inteligent care facea si lucruri bune, convingator si cu personalitate". Pe de alta parte, ea a sustinut ca Vintu a incercat sa o compromita sugerind ca ar fi cumparat-o cu banii CEC. Ioana Maria Vlas a spus ca Sorin Ovidiu Vintu i-a cedat 47% din actiunile SOV Invest, din care 20% trebuia sa le vinda Bancii Agricole pentru suma de 7 miliarde si alte 20% sa le instraineze CEC pentru suma de 8 miliarde de lei. Diferenta de 7% i-ar fi ramas ei.

Vlas a povestit ca, in legatura cu primul contract referitor la vinderea actiunilor pentru Banca Agricola, ar fi deschis un cont, banii ar fi plecat fara semnatura sa si ar fi ajuns in conturile lui Sorin Ovidiu Vintu. Alta a fost situatia in legatura cu tranzactia care a facut-o cu CEC. Potrivit acestui contract, a spus Vlas, plata sumei de 8 miliarde de lei trebuia sa se faca in rate, o parte urmind sa fie recuperate din dividendele platite de SOV Invest CEC-ului. Vlas a adaugat ca banii de la CEC au venit pe numele ei si ca nu au ajuns niciodata in conturile lui Vintu. "Se poate spune ca, in urma acestei tranzactii cu CEC-ul, Vintu m-a cumparat, dar nu cu banii lui, ci cu banii CEC-ului. Vintu m-a compromis prin aceasta tranzactie", a mai declarat Vlas. Ea a spus ca Vintu ii dadea lui Nicolae Popa ordine referitoare la tranzactiile pe care ea trebuia sa le faca si ca aceste ordine erau transmise intocmai.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.