Național

Pregatiti-va buzunarele pentru leii grei

Camelia Stănilă
28 iun 2005 699 vizualizări
Vineri vor aparea pe piata noile bancnote. Pe 30 iunie si 1 iulie, bancile nu vor lucra cu publicul, insa unele unitati vor accepta numerar de la comercianti. Cele doua monede vor circula in paralel pina la sfirsitul lui 2006, fapt care da batai de cap tuturor. Pina la "retezarea" leului va trebui sa ne reevaluam cunostintele de aritimetica.



Vrincenii trebuie sa se obisnuieasca din nou cu noi bani


Capul de afis al acestei saptamini este tinut de intrarea in buzunare a leului greu. De vineri, 1 iulie, leul vechi nu mai este "rege", caci pe piata vor intra noile monezi si bancnote denominate, a caror valori sint determinate de taierea ultimelor patru zerouri. Aparitia leului greu da emotii, dar si regrete. De vineri nu vom mai fi milionari, desi in ultimii ani sumele cu multe zerouri nu au valorat nici a zecea parte din milioanele de altadata. Chiar inainte de introducerea leului greu, toate categoriile de persoane isi fac, in felul lor, probleme. Practic, noii bani ne vor solicita mai mult, ne vor schimba obiceiurile, cel putin cind vom face cumparaturi. Acestea cu toate ca primii pasi privind denominarea au fost facuti inca din luna martie, prin afisarea duala a preturilor. Bancherii si finantistii vor pregati in acest sfirsit de saptamina trecerea la leul greu, asa ca faceti-va rezerve, vom sta 4 zile fara bani! In putinele zile care au mai ramas pina la "retezarea" leului va trebui sa ne reevaluam si cunostintele de matematica. Valorile mici vor da cel mai mult de furca, mai ales pentru vinzatori, care vor fi nevoiti sa primeasca lei vechi si sa dea rest in lei noi sau chiar in ambele monede, in functie de numerarul din casa. Intre timp, exercitiile nu sint de prisos- daca o inghetata costa acum 12.000 lei, asta inseamna 1 leu si 20 de bani, o piine de 8.000 lei, va costa 80 de bani si tot asa.


30 iunie si 1 iulie- zile nebancare

Zilele de 30 iunie si 1 iulie au fost declarate zile lucratoare nebancare, ceea ce inseamna ca unitatile bancare nu vor avea program de lucru cu publicul, pentru a putea pregati trecerea tuturor situatiilor financiare in lei noi. Prin urmare, timp de 4 zile, sumele care in mod normal ar trebui sa fie tranzactionate prin conturi, vor circula din mina in mina, in numerar, ca pe timpul cind nu existau platile electronice. Institutiile bancare au propriul program privind activitatile denominarii si exista riscul ca unele operatiuni sa fie sistate incepind chiar din 28-29 iunie. Cardurile, bancomatele si POS-urile nu vor functiona pe 30 iunie, insa de pe 1 iulie ele vor fi readuse in functiune, la nivelul intregului sistem bancar. Asa ca vrincenii vor putea scoate lei noi de pe card chiar de vineri. Pe 30 iunie, nici sistemul informatic nu va functiona, asa ca nu veti putea folosi cardurile la comercianti, inclusiv peste hotare. Si cum simbata si duminica sint de regula zile nelucratoare, clientii nu vor putea apela la ghiseele bancilor decit luni, 4 iunie. Unele unitati bancare, precum Banca Transilvania, vor accepta totusi numerar de la clienti, la sfirsit de saptamina. Si intervalul 4 - 9 iulie va fi o perioada grea pentru banci, caci acestea vor trebui sa faca fata cererii masive de numerar in moneda noua. Nici finantistii nu vor lucra cu publicul pina pe 4 iulie. Incepind de joi, nu se fac plati la trezorerie, nu se incaseaza numerar, nu se face nici un fel de virament.


Nu uitati, achitati ratele!

Conturile si cardurile nu vor putea fi utilizate cel putin doua zile, asa ca vrincenii sint sfatuiti sa se asigure ca vor avea suficienti bani pentru urmatoarele zile. In primul rind, nu uitati de ratele scadente pe 30 iunie si 1 iulie. Bancherii spun ca acestea ar trebui achitate cel tirziu pina miercuri, astfel riscati sa platiti penalitati. Doar oficialii CEC au precizat ca scadenta creditelor se amina pentru 4 iulie, fara a se solicita bani in plus clientilor. Si firmele ar trebui sa plateasca la timp facturile ale caror scadente pica in zilele nebancare. In schimb, depozitele care au scadenta in aceste zile vor fi accesibile pe data de 4 iulie 2005. Datorita actiunilor de trecere la leul nou, si firmele vor trebui sa se aprovizioneze din timp cu lichiditati, pentru a fi siguri ca acopera cheltuielile curente. Deoarece in ultima zi a lunii iunie bancile vor fi inchise, exista toate sansele ca vrincenii sa-si primeasca salariile mai devreme. Bancherii recomanda ziua de azi pentru plata salariilor, caci si pe 29 iunie se preconizeaza a fi mare aglomeratie. Chiar si ieri, la ghiseele bancilor au fost cozi interminabile.


Dificultati pentru comercianti

"Retezarea" a patru zerou

ri din coada leului va pune destule probleme comerciantilor, nu atit din punct de vedere al denominarii propriu-zise, ci mai degraba din cel al confuziilor ce pot fi create "jonglind" cu doua monede. Asta inseamna ca, la rest, comerciantul va folosi banii pe care ii are prin sertar. De exemplu, daca are lei vechi, da restul cu lei vechi, chiar daca omul a platit in lei noi. Si mai complicat va fi atunci cind vinzatorul va da restul si in lei noi si in lei vechi, in acelasi timp. Probleme vor face indeosebi sumele modice, iar pietarii vor fi primii care se vor trebui sa dea rest la maruntis. Cum o legatura de zarzavat costa acum 5.000 de lei, iar in banul nou va fi 50 de bani, toate aceste operatiuni vor solicita maxima atentie din partea vinzatorilor. Cei mai multi vinzatori se bazeaza pe tehnologie: cintarul, precum si casele fiscale vor afisa preturile la dublu. Nu numai banalul pret de pe raft va necesita maxima atentie si precizie. Actionarii societatilor comerciale vor trebui sa hotarasca, pina la 1 iulie, cum vor "traduce" capitalul social de care dispun. Pentru ca impartirea la 10.000 nu da intotdeauna rezultate rotunde, ci cu zecimale, cifra trebuie rotunjita.


Cum se fac rotunjirile?

Raportarile contabile semestriale la data de 30 iunie 2005 se intocmesc in lei vechi. La 1 iulie, insa, persoanele juridice realizeaza conversia in lei noi a soldurilor si rulajelor. Operatiunea de conversie se efectueaza in doua moduri. Primul vizeaza rotunjirea sumelor la ordinul sutelor (in plus pentru valori mai mari de 50 inclusiv, respectiv in minus pentru valori mai mici de 50, urmata de impartirea la 10.000 a sumelor astfel rezultate). Astfel, suma 274.532,35 va fi rotunjita la 274.500, dupa care, prin impartire la 10.000 va da 27,45 lei noi. Un al doilea mod este cel prin impartirea sumelor la 10.000, urmata de rotunjirea zecimalelor sumelor astfel obtinute la a doua zecimala (banul), prin adaos sau lipsa. Astfel, suma rezultata in urma impartirii care depaseste 0,0050 lei noi inclusiv se rotunjeste la 0,01 lei noi, iar suma mai mica de 0,0050 lei noi se rotunjeste la zero lei noi. De exemplu, suma 131.475, 28 lei va ajunge, prin impartire la 10.000 la 13,147528 lei, prin rotunjire rezultind 13,15 lei noi.


Casele de marcat, "comutate" pe leu nou

Guvernul a stabilit, printr-o ordonanta de urgenta, ca firmele vor putea sa-si adapteze aparatele de marcat electronice fiscale, la cerintele impuse de denominarea leului, timp de cinci zile lucratoare, incepind cu 1 iulie 2005. Insa, in perioada de neutilizare a caselor de marcat, comerciantii vor avea obligatia sa inscrie tranzactiile in registre speciale, in caz contrar risca sa fie amendati. Actul normativ mai prevede ca obligatiile fiscale de tipul impozitelor, taxelor, contributiilor datorate bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale (inclusiv cele stabilite si neachitate pina la 30 iunie) vor fi stabilite in noua moneda - leul nou - incepind cu 1 iulie 2005. în scopul simplificarii conversiei in noua moneda a obligatiilor fiscale, ordonanta stabileste ca impozitele si taxele vor fi calculate fara subdiviziuni. Astfel, se introduce o modalitate de rotunjire pina la un leu pentru fractiile de peste 50 de bani inclusiv si se renunta la sumele mai mici de 49 de bani. Aceste reguli de rotunjire a sumelor sint necesare atit pentru simplificarea evidentelor fiscale, cit si pentru operativitatea aplicatiilor informatice. Incepind cu 1 iulie 2005, taxa pe valoarea adaugata (TVA) si accizele se inscriu in facturile fiscale si in documentele justificative in lei noi, cazuri in care vor fi utilizate doua zecimale.


Programul bancilor si casieriilor

* Banca Comerciala Romana (BCR) - Serviciile de plati rate credit si facturi, incarcare electronica a cartelelor de telefon mobil de la ATM se suspenda in perioada 29 iunie ora 08.00 - 1 iulie ora 08.00.

- Reteaua de ATM-uri Bancomat 24 si cea de POS-uri vor fi inchise de joi 30 iunie ora 08.00, pina cel mai tirziu vineri, 1 iulie, ora 08.00 (ATM-urile BCR vor fi repuse in functiune esalonat, incepind cu ora 00.00 a zilei de 1 iulie). Cupiurile care vor fi introduse in ATM-uri sint cele de 10 lei noi (echivalent a 100.000 lei vechi) si respectiv 50 lei noi (echivalent a 500.000 lei vechi). Reteaua de automate de schimb valutar (ASV) va fi, de asemenea, oprita in intervalul 30 iunie ora 8.00 - 01 iulie ora 00:00.

- Unitatile BCR vor lucra cu publicul in zilele de 30 iunie, 1 si 2 iulie, dar vor oferi clientilor numai operatiuni care nu implica utilizarea sistemului informatic al bancii (consilierea clientilor, acceptarea cererilor de credite si analiza documentatiilor de credit, acceptarea cererilor de emitere carduri, a conventiilor de plata a facturilor de la ATM, accesul la casetele de valori cu exceptia situatiilor care necesita inregistrari contabile ale comisioanelor si/sau penalitatilor pentru intirziere).

* Raiffeisen Bank - sistemul de carduri va fi oprit doar pentru maximum 24 de ore, din 30 iunie incepind cu ora 10.00. Pe 29 iunie, operatiunile intre conturi Raiffeisen Bank se vor putea efectua pina la ora 18.30, in timp ce transferurile interbancare (in si din conturi deschise la alte banci) vor fi procesate pina la ora 14.00.

* Banca Tiriac anunta ca prima zi in care se vor procesa si deconta instructiuni de plata in lei noi este 4 iulie.

- operatiunile cu carduri - plati bunuri/ servicii la comercianti, retrageri numerar de la ghiseele bancii sau ATM-uri vor fi intrerupte numai o zi, pe parcursul zilei de 30 iunie, intre orele 0.00- 24.00. ATM-urile bancii isi vor relua activitatea pe 1 iulie. Plata facturilor Connex si Romtelecom nu va putea fi efectuata de la ATM pe 29 iunie, in timp ce pe 30 iunie nu vor fi efectuate plati facturi in numerar, ordine de plata sau operatiuni ATM.

- platile in sistem "e-commerce" vor trebui finalizate si transmise catre comercianti pina la sfirsitul zilei de 29 iunie, activitatea fiind reluata pe 1 iulie, la ora 0.00.

* BRD - Groupe Société Générale - pe 29 iunie 2005 ATM-urile de la unitatile BRD se vor opri incepind cu ora 22.15, iar cele din alte locatii incepind cu ora 21.00. POS-urile se vor opri la ora 23.45. Sistemul de ATM-uri si POS-uri va fi complet oprit la ora 0.00 a zilei de 30 iunie.

- Pe 30 iunie si 1 iulie nici o agentie BRD nu are program cu publicul. Pe 30 iunie 2005, sistemul de ATM-uri si POS-uri BRD este neoperational. Sistemul va fi repus in functiune esalonat, de pe 1 iulie, incepind cu ora 0.00. Bancomatele vor distribui moneda noua in cupiuri de 10, 50 si 100 lei.

* Banca Transilvania (BT) - In data de 29 iunie, BT va avea program normal cu clientii, adica sucursalele - intre 9.00 si 18.00, iar agentiile - intre 9.00 si 17.00, dar operatiunile se vor desfasura astfel: platile interbancare vor putea fi facute doar pina la ora 12.00, fie de la ghiseele bancii, fie prin canalele electronice (BT 24, BT ULTRA). Tot pina la aceeasi ora vor fi facute si incasari pentru facturi Connex, Orange, Romtelecom etc. In perioada 30 iunie - 3 iulie se vor putea utiliza canalele alternative de efectuare a operatiunilor, ATM-urile si POS-urile, cu o singura perioada de limitare, 30 iunie de la ora 11.00, pina la 1 iulie, ora 7.00.

* Bancpost - In zilele de 30 iunie si 1 iulie 2005, dar si pe 2 si 3 iulie (simbata si duminica) nu se lucreaza cu publicul. De asemenea, in ziua de 29 iunie, sucursalele Bancpost vor lucra cu publicul pina la ora 12.00. Intregul sistem de carduri Bancpost va fi oprit in 30 iunie incepind cu ora 10.00, pentru cardurile Visa si MasterCard emise de alte banci si la ora 18.00, pentru cardurile emise de Bancpost.

Sistemul de carduri va fi repornit in 1 iulie 2005, dupa ora 11.00

- Serviciul de incasari de facturi prin ATM-uri va fi sistat la sfirsitul zilei de 28 iunie 2005, ora 18:00. Acest serviciu se va relua odata cu repornirea retelei de ATM-uri in data de 1 iulie 2005. Incepind cu 1 iulie, platile prin ATM-uri se vor realiza numai in lei noi (RON).

Incepind de vineri, vor exista ATM-uri Bancpost care vor elibera lei noi si ATM-uri care vor elibera lei vechi.

* Posta Romana - subunitatile postale din mediul urban vor fi inchise de joi 30 iunie, ora 12.00, pina vineri, 1 iulie, ora 10.00.

- subunitatile postale din mediul rural vor fi inchise pe 29 si 30 iunie.

- activitatea de distribuire se desfasoara normal, cu exceptia subunitatilor postale din mediul rural, care in intervalul 29 - 30 iunie nu vor efectua servicii financiare (incasari si plati), distribuind doar corespondenta, abonamente presa, trimiteri Prioripost, etc.

* Primaria Focsani - Singura modificare in programul de incasare a taxelor si impozitelor la Primarie este miercuri, 29 iunie, cind casieriile vor fi deschise pina la ora 14.00. In rest, programul va fi neschimbat. La fel si la primariile din teritoriu.

* Casieriile SC ENET SA - vor avea joi, 30 iunie, program scurt, intre 7.00 si 12.00. Pentru a putea efectua actualizarea programelor informatice ca urmare a denominarii monedei nationale, casieriile ENET vor fi inchise vineri, simbata si duminica, urmind ca luni ghiseele sa fie deschise intre ora 10.00 si 19.00.

* Casieriile CUP RA Focsani- incasari normale, in intervalul 29 iunie - 1 iulie

* Casieriile Electrica nu vor avea program cu publicul in zilele de 30 iunie, 1, 2 si 3 iulie 2005.

* Casieriile Distrigaz - inchise doar pe 1 iulie


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.