Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Numărul tranzacţiilor imobiliare a urcat cu 16%

Ziarul de Vrancea
12 dec 2013 633 vizualizări
In primele zece luni, au fost efectuate cu 92.000 mai multe tranzacţii imobiliare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată Agenţia de Cadastru

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu aproape 16% în primele zece luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, ajungand la 673.517, a anunţat Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Astfel, numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu peste 92.000 în primele zece luni faţă de intervalul corespunzător din 2012, potrivit ANCPI. Cele mai multe tranzacţii imobiliare pană la finele lunii octombrie au fost înregistrate în Bucureşti - 48.343, Timiş - 40.620 şi Arad - 34.854, iar cele mai puţine în Teleorman - 4.143, Bistriţa-Năsăud - 5.286 şi Covasna - 6.847. La nivel naţional, în luna octombrie au fost înregistrate 74.783 tranzacţii imobiliare, cu 6.363 mai multe faţă de luna precedentă şi cu 5.838 mai multe comparativ cu luna octombrie 2012. În luna octombrie, cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în Bucureşti - 5.412, Timiş - 4.316 şi Ilfov - 3.919. Cele mai puţine tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în judeţele Teleorman - 511, Bistriţa-Năsăud - 572 şi Covasna - 738. În perioada ianuarie - octombrie 2013 numărul operaţiunilor de cadastru şi carte funciară la nivel naţional a fost de peste 4,1 milioane cu 373.215 mai mult faţă de intervalul similar al anului trecut (reprezentand o creştere de 10%). Cele mai multe operaţiuni de cadastru şi carte funciară au fost înregistrate în Bucureşti - 278.541, Timiş - 248.615 şi Cluj -193.257. La polul opus judeţele Sălaj - 39.560, Covasna - 44.355 şi Valcea - 47.349, au raportat cele mai puţine operaţiuni de cadastru şi carte funciară de la începutul anului. Judeţele în care s-au înregistrat mai puţine operaţiuni de cadastru şi carte funciară comparativ cu primele zece luni ale anului trecut sunt Mureş, cu o diferenţă de 39.029, Argeş, cu o diferenţă de 1.142 şi Gorj, cu o diferenţă de 6.  Numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise în cartea funciară în perioada analizată a fost de 111.983, în creştere cu 3.325 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (plus 3%). În luna octombrie, numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise la nivel naţional a fost de 12.153, cu 725 mai multe faţă de luna precedentă şi cu 928 mai multe comparativ cu luna octombrie a anului 2012.

O măsură care-i vizează pe toţi utilizatorii de telefonie mobilă

ANCOM a decis reducerea tarifelor de interconectare, la valori apropiate de propunerea iniţială

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a decis să reducă tarifele maxime de interconectare de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut pentru apelurile la puncte mobile şi de la 0,67 eurocenţi la 0,14 eurocenţi/minut pentru cele fixe. Iniţial, ANCOM a propus industriei o scădere a tarifelor la 0,86 eurocenţi (puncte mobile), respectiv 0,15 eurocenţi (fixe). Noua variantă a fost stabilită după finalizarea ultimei runde de dezbateri naţionale asupra tarifelor şi va fi transmisă, pentru aprobare, Comisiei Europene. ANCOM arată, într-un comunicat, reducerea tarifelor de terminare la telefonie este necesară pentru a stimula concurenţa în piaţa serviciilor de profil. Deşi rata de penetrare a telefoanelor inteligente este comparabilă în Romania cu cea din Franţa sau Germania, peste 70% din utilizatorii din Romania îşi limitează apelurile naţionale de pe telefonul mobil din cauză că sunt preocupaţi de costurile prea mari, astfel că apelurile "în reţea" au ajuns să reprezinte aproape 90% din totalul traficului de apeluri la puncte mobile, conform sursei citate. "Barierele între reţele, reprezentate în special de nivelurile mari ale tarifelor de terminare, descurajează comunicarea între utilizatorii unor reţele diferite. Noile tarife de terminare propuse de ANCOM reflectă în mod realist consumul de resurse necesar furnizării serviciilor şi vor asigura o dezvoltare sănătoasa a concurenţei, în beneficiul utilizatorilor", a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM. Noile tarife vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din Romania cu putere semnificativă pe pieţele de terminare a apelurilor la puncte fixe şi mobile. La finele lunii august, autoritatea de reglementare a anunţat că va propune reducerea tarifelor maxime de interconectare la telefonie începand cu l ianuarie 2014, de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,86 eurocenţi/minut pentru apelurile la puncte mobile şi de la 0,67 eurocenţi la 0,15 eurocenţi/minut pentru cele fixe. Măsura a fost criticată de unii operatori, care au susţinut că veniturile companiilor telecom se vor reduce şi vor fi afectate negativ investiţiile în infrastructură, mai ales în sectorul 4G.

Isărescu spune că în economie băltesc două miliarde de euro

Banca centrală este pregătită să reducă anul viitor nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele în lei, precum şi pentru pasivele în valută, dar piaţa are în acest moment un exces de lichiditate de 2 miliarde de euro, susţine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. "Pe piaţa monetară din Romania, Banca Naţională face ce nu face de regulă o banca centrală: lansăm lichiditate în piaţă. Media de lichiditate este de două miliarde de euro, exces de lichiditate, dar toată economia este un covor peste care a fost o secetă, s-a făcut o pojghiţă, stă lichiditatea deasupra, dar nu vrea să intre în economie", a spus Isărescu, la seminarul "Romania Investiţiilor. Romania Dezvoltării", organizat la banca centrală, şi unde participă premierul Victor Ponta şi mai mulţi miniştri din cabinet, precum Dan şova, Liviu Voinea, Daniel Constantin şi Eugen Orlando Teodorovici. Guvernatorul a pornit de la constatarea că opinia publică ajunge să gandească, influenţată de mass-media, că singurul lucru care lipseşte din economie sunt banii, idee pe care a combatut-o prin cifrele privind lichiditatea din piaţă. El a arătat că banca centrală a introdus RMO la pasivele în valută în perioada 2006-2008 pentru a descuraja creditul în valută, într-o perioadă în care "creştea ca nebunul", în special pe partea împrumuturilor negarantate pentru persoanele fizice, unde erau dinamici de 80%. Guvernatorul a mai spus că Romania are nevoie de dublarea procentului de 2% creştere economică din prezent, pentru a recupera decalajele faţă de UE, dar fără să "strice" nivelul de 2% la deficitul bugetar, deficitul de cont curent şi inflaţie, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. "Ce trebuie să facem pentru a avea o creştere economică mai accelerată? Să ieşim dintr-un nivel de 2%, avem cam 2% deficit bugetar, 2% deficit de cont curent, 2% inflaţie şi 2% creştere economică, am vrea ca unul din cei patru de 2%, creşterea economică, să se dubleze, fără ca ceilalţi trei de 2% să nu se strice, să rămanem cu 2% deficit bugetar, 2% deficit de cont curent - poate să fie şi mai mare, dar nu cu mult, pentru că atunci trebuie să plăteşti datoriile - şi 2% inflaţie, pentru că asta înseamnă stabilitate, încredere, capacitatea de a-ţi dezvolta planul viitor", a afirmat Isărescu la seminarul "Romania investiţiilor. Romania Dezvoltării", organizat la BNR.

Adopţia plăţilor mobile va fi mai rapidă decat cea a cardului

Viitorul aparţine plăţilor efectuate cu terminale mobile, iar comercianţii vor accepta din ce în ce mai mult tranzacţiile cu telefonul, potrivit directorului general al procesatorului de plăţi Pay&Co, Titus Grecescu, adopţia plăţilor mobile urmand să fie mai rapidă decat cea a cardului bancar. "Mobile banking-ul reprezintă viitorul, al cărui potenţial este foarte ridicat, acesta fiind şi motivul pentru care am înfiinţat Pay&Co, unde sunt acţionar alături de alte persoane. În opinia mea, viitorul este următorul: vom face plăţi între telefoane mobile, de la mobil la ATM. De asemenea, comercianţii vor accepta din ce în ce mai mult plata cu telefonul", a afirmat Grecescu la conferinţa "Mediafax Talks about Mobile Banking". Prezent la eveniment, Andrei Creţu, consulting manager la PwC Romania, a declarat că în următorii ani adopţia mobile banking-ului va fi mult mai agresivă comparativ cu acceptarea plăţilor cu cardul bancar. "Creşterea gradului de penetrare a telefoanelor inteligente şi tinerii sunt cauzele acestei agresivităţi în privinţa adopţiei agresive a mobile banking-ului. Practic, dacă eliminarea plăţilor cash de către cardul bancar a durat caţiva ani, adopţia mobile banking-ul va fi mult mai rapidă", a spus Creţu. Numărul utilizatorilor de mobile banking din Romania este de aproximativ 500.000, potrivit unei estimări BRD.

Amanarea taxei la motorină depinde de CE

Premierul Victor Ponta a declarat că aşteaptă încă răspunsul Comisiei Europene pentru amanarea introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină şi că, după ce va avea acest răspuns, va discuta cu preşedintele Traian Băsescu, cu propunerea ca acesta să promulge bugetul de stat. El a precizat că aşteaptă acest răspuns pană miercuri, astfel încat Guvernul să amane, tot miercuri, prin ordonanţă introducerea accizei la motorină. "L-am sunat luni, îl voi suna din nou (pe preşedinte - n.r.). Aşteptăm poziţia Comisiei Europene, imediat ce am răspunsul oficial, în speranţa, sigur, că acest răspuns este favorabil, îl prezint şi preşedintelui cu propunerea de a promulga bugetul şi a putea intra de la 1 ianuarie în buna funcţionare a instituţiilor", a spus Ponta. Şeful Guvernului a susţinut că nu va apărea o discriminare între şoferii care alimentează maşina cu benzină şi cei care folosesc motorină, deoarece nici nu au acelaşi preţ, iar accizele sunt stabilite de Guvern, reprezentand decizii de oportunitate din politica fiscal-bugetară. Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amane introducerea acestei taxe la motorină pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie căutate soluţii, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta. El a precizat că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a plecat la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene despre această temă, avand consultări şi cu Fondul Monetar Internaţional.


S-a stabilit cum vor recupera bugetarii zilele libere

Zilele libere suplimentare acordate în decembrie de Sărbători vor fi recuperate sambăta, pe 14 şi 21 decembrie 2013, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru pană în data de 24 decembrie 2013, iar ziua liberă suplimentară din ianuarie va fi recuperată tot sambăta, pe 11 ianuarie. Ziua liberă acordată suplimentar în ianuarie va putea fi recuperată şi prin prelungirea programului de lucru pană la 31 ianuarie 2014, conform deciziei Guvernului. Bugetarii vor avea trei zile libere suplimentare de Sărbători, respectiv 27 decembrie 2013, 31 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014. În luna noiembrie, premierul a anunţat că bugetarii vor primi în acest an unele zile libere, deoarece cu primele "se stă mai prost", Guvernul fiind obligat să se încadreze într-o anvelopă salarială într-un an în care a reîntregit toate salariile tăiate de fostul guvern, în 2010. El a arătat că Guvernul va stabili zile libere de sărbători pentru bugetari, astfel încat să lege perioada liberă legală de Crăciun şi Anul Nou cu cea de week-end, iar zilele libere vor fi recuperate în ianuarie.

Activele Oltchim, cotate la 305 milioane euro

Companiile interesate să cumpere acţiunile deţinute de Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT) la Oltchim SPV, care controlează activele combinatului chimic, vor putea depune oferte pană la 31 ianuarie 2014. Activele Oltchim SPV sunt evaluate la 305,24 milioane de euro, valoare care nu reprezintă limita maximă de preţ, au anunţat joi firmele Rominsolv şi BDO Business Restructuring, administratorii judiciari ai combinatului. Selecţia firmei care va cumpăra toate acţiunile Oltchim la Oltchim SPV va avea loc în 3 februarie. Oltchim este în insolvenţă din ianuarie 2013. Firma Oltchim SPV a fost înfiinţată în decembrie.

Facebook va fi inclusă în indicele Standard&Poor’s 500

Facebook va fi inclusă săptămana viitoare în indicele Standard&Poor’s 500, semn al redresării titlurilor operatorului reţelei de socializare, după turbulenţele care au urmat ofertei publice iniţiale de anul trecut, relatează Bloomberg. Intrarea Facebook în S&P 500, în locul companiei Teradyne, va avea loc la închiderea tranzacţiilor din data de 20 decembrie. Facebook va fi inclusă şi în indicele S&P 100, în locul companiei Williams Cos. Acţiunile Facebook sunt în creştere cu 3,7%, în tranzacţiile electronice de joi, înainte de deschiderea bursei din New York. Includerea Facebook în cei doi indici reprezintă un vot de încredere în companie. După oferta publică iniţială din mai 2012, valoarea de piaţă a Facebook s-a redus la jumătate, investitorii fiind sceptici în privinţa perspectivelor de creştere. În acest an însă titlurile Facebook s-au apreciat cu 86%, compania dezvoltand afacerile în domeniul publicităţii, inclusiv în cazul serviciilor destinate utilizatorilor de dispozitive mobile. Capitalizarea de piaţă a Facebook a crescut de peste două ori în acest an, la 123 de miliarde de dolari.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.