Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Luptele în estul Ucrainei au atins “intensitatea maximă”

Ziarul de Vrancea
25 mai 2022 1094 vizualizări

Urmează “o etapă lungă și extrem de dificilă”, anunță Kievul

Confruntări armate între trupe ucrainene și trupe ruse, în estul Ucrainei, au atins o “intensitate maximă”, a estimat ieri adjuncta ministrului ucrainean al Apărării Ganna Maliar. “Luptele au atins intensitatea maximă și ne așteaptă o etapă lungă și extrem de dificilă”, a avertizat într-o conferință de presă Ganna Maliar

Înțelegere în cadrul NATO de a nu furniza tancuri Ucrainei?

Între țările membre NATO ar exista o “înțelegere tacită” de a nu furniza tancuri moderne de fabricație occidentală Ucrainei pentru a evita ca Rusia să considere aceasta drept o “provocare” sau o intervenție activă într-un război care se duce în afara perimetrului de responsabilitate al Alianței Nord-Atlantice, a transmis postul public de televiziune german ARD.

Țările membre NATO au convenit într-o manieră informală să nu furnizeze anumite tipuri de armament Ucrainei în cadrul invaziei ruse pentru a reduce pe cât posibil riscul unei confruntări între blocul nord-atlantic și Moscova, au confirmat pentru DPA surse din cadrul Alianței Nord-Atlantice.

ARD, care citează surse din cadrul Partidului Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz, menționează, la rândul său, că ar fi vorba de un acord informal care nu este transpus în vreo rezoluție.

Guvernul lui Scholz a aprobat cu câteva săptămâni în urmă trimiterea de tancuri Gepard în Ucraina, după tensiuni puternice cu Kievul, care cere de la Berlin un angajament mai mare în domeniul apărării sale. Paralel cu autorizarea acestor importuri, ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a anunțat că alte livrări de tancuri vor fi realizate în cadrul unor proceduri de schimb cu alte țări NATO - acestea furnizează Ucrainei echipamente de producție sovietică, iar Germania umple golurile respective din stocurile sale de armament.

În pofida acestor angajamente, astfel de livrări încă nu s-au materializat, ceea ce a suscitat critici acerbe din partea opoziției conservatoare față de coaliția tripartită a lui Scholz între social-democrați, verzi și liberali.

În practică, până în prezent, Ucraina nu a primit tancuri ofensive de la NATO, remarcă televiziunea publică germană, ceea ce ar întări argumentul existenței unei înțelegeri tacite între membrii săi pentru a evita ceea ce Moscova ar putea interpreta drept o intervenție a Alianței în războiul din Ucraina.

NATO ca instituție nu face literalmente nimic

Până în prezent, membrii NATO au respectat acest acord informal, conform unor surse diplomatice, citate de DPA, de teama că în cazul unor represalii din partea Rusiei, membrii alianței nu ar oferi un sprijin total.

Acesta ar fi motivul pentru care Polonia a ezitat în luna martie să trimită avioane de luptă MiG-29 Ucrainei. Până acum, membrii NATO s-au abținut să furnizeze Kievului tancuri și avioane de luptă occidentale, notează DPA.

Comandantul Suprem al Forțelor Aliate în Europa și Comandant al Forțelor SUA în Europa, generalul Tod D. Wolters afirmase atunci, pe baza evaluării informațiilor furnizate de serviciile secrete, că “transferul de avioane MiG-29 Ucrainei ar putea fi confundat cu o escaladare și ar putea antrena o escaladare între Rusia și NATO ... producând un scenariu cu risc ridicat”.

Un purtător de cuvânt al NATO a refuzat să comenteze pentru DPA informațiile despre o astfel de înțelegere, afirmând că orice decizie de a furniza arme trebuie să fie luată de fiecare stat membru în parte.

Multe țări est-europene au furnizat Ucrainei echipamente și arme din epoca sovietică de când a început invazia rusă. Discuția despre furnizarea de vehicule blindate intervine pe fondul solicitărilor repetate ale Ucrainei de a primi un sprijin mai puternic pentru apărare, potrivit cererilor lansate de președintele Volodimir Zelenski și de ministrul său de externe, Dmitro Kuleba, în discursurile lor la Forumul economic de la Davos.

De fapt, polemica s-a iscat după ce secretarul de stat german pentru apărare Siemtje Moeller a declarat duminica trecută că în cadrul NATO s-a convenit să nu se furnizeze Ucrainei niciun vehicul de infanterie sau tanc occidental.

Guvernul german condus de cancelarul Olaf Scholz se află sub presiunea opoziției cu privire la furnizarea de arme Ucrainei, cu numeroase critici că livrările de armament greu ar fi insuficiente.

Parlamentari din SPD au confirmat miercuri, pentru DPA, existența respectivului acord informal.

Șeful diplomației ucrainene Dmitro Kuleba a declarat miercuri la Davos că NATO ca instituție nu face literalmente nimic pentru a sprijini Ucraina în războiul declanșat de Rusia împotriva sa, potrivit Interfax-Ukraina.

“Punctul meu de vedere este foarte simplu: vedem aliați care ajută Ucraina. Vedem un grup de aliați NATO care ne ajută. Dar la începutul războiului, poporul Ucrainei credea că NATO este o forță puternică, iar UE nu putea decât să-și exprime diferite niveluri de îngrijorare. Dar războiul este întotdeauna un test care înlătură măștile și toți am văzut fețele reale. Am văzut decizii revoluționare luate de UE pe care ea însăși nu se aștepta să le ia și vedem NATO ca pe o alianță, o instituție care stă deoparte și nu face literalmente nimic. Spun asta cu regret”, a declarat Dmitro Kuleba.

 

Xxxxxxxxxxxxxx

“Tocmai am împușcat-o pe bunica în cap”

autorul atacului mortal din Texas a trimis mesaje înfiorătoare unei fete pe care a cunoscut-o online despre atac

Salvador Ramos, autorul atacului mortal de la școala primară din Uvalde, Texas, i-ar fi trimis o serie de mesaje text înfiorătoare unei fete pe care a cunoscut-o online, în care descria cum tocmai își împușcase bunica și urma să “deschisă focul asupra unei școli primare”, relatează CNN.

Potrivit capturilor de ecran analizate de CNN și a unui interviu cu adolescenta, care a afirmat că a ținut legătura cu tânărul timp de săptămâni, Ramos s-a plâns că bunica lui “vorbește la telefon cu AT&T (n.r. companie de telecomunicații din SUA)” despre telefonul său. “Este enervant”, a scris el, iar șapte minute mai târziu i-a trimis un mesaj în care afirma că tocmai o împușcase pe bunica sa în cap.

Câteva secunde mai târziu, băiatul a precizat că “se duce la o școală primară (chiar acum), asupra căreia va deschide focul”.

Mesajul respectiv a fost trimis la 18.21 CET, respectiv ora 11.21, Texas. Acesta a fost ultimul mesaj pe care Ramos l-a trimis fetei.

Adolescenta, în vârstă de 15 ani, locuiește în Frankfurt, Germania, și a dezvăluit că a început să discute cu Ramos prin intermediul unei rețele sociale pe 9 mai. El i-a trimis fetei videoclipuri, selfie-uri și a discutat despre planul de a o vizita în Europa. Într-un mesaj, tânărul i-a trimis captura de ecran a unui itinerariu de zbor pe Google din San Antonio și a precizat că o va vizita “curând”.

Ea a spus că Ramos i-a spus luni că a primit un pachet de muniție și că gloanțele se vor extinde când vor lovi o persoană. La un moment dat, fata a întrebat ce plănuia să facă, iar tânărul i-a răspuns că este surpriză și “să aștepte”.

Marți, la ora 11.01 (Texas), Ramos a sunat-o și i-a spus că o iubește. Apoi, aproximativ 20 de minute mai târziu, la 11.21, i-a trimis un mesaj în care confirma că și-a împușcat bunica, a declarat fata.

Cei doi tineri au vorbit zilnic pe FaceTime. Adolescenta a mai spus că au comunicat și prin intermediul unei aplicații de transmisiune în direct numită Yubo și s-au jucat împreună pe o aplicație de jocuri numită Plato.

El o întreba cum e viața ei în Germania. Fata a precizat că Ramos petrecea mult timp singur acasă, dar “părea fericit și confortabil să vorbească cu mine”.

Au fost însă și alte mesaje text care au alarmat-o. Într-unul din ele, Ramos i-a spus că “a aruncat pisici moarte în casele oamenilor”.

Adolescenta a evocat că a avut impresia că era un băiat solitar, deoarece niciodată nu avea planuri să iasă cu prietenii lui când vorbeau.

“Poliția nu făcea nimic”

Martorii oculari i-au îndemnat pe polițiști să intervină în atacul mortal care a vizat școala primară din Texas. Javier Cazares, a cărui fiică a fost ucisă în atac, a declarat că a sugerat să intre în școală alături de alți martori oculari, deoarece poliția “nu făcea nimic”.

Oficialii din Texas spun că bărbatul înarmat, pe nume Salvador Ramos, a stat interiorul școlii primare din Uvalde timp de aproximativ o oră înainte să fie ucis. Nouăsprezece copii și doi adulți au murit în urma atacului, în timp ce alți șaptesprezece au fost răniți.

Martorul ocular Juan Carranza, care locuiește vizavi de școală și a asistat la incident, a declarat că femeile prezente la locul atacului au strigat la ofițeri să “intre” în școală, însă organele de poliție nu au intrat.

Autoritățile au spus că bărbatul înarmat s-a închis într-o sală de clasă, iar polițiștii s-au chinuit apoi să ajungă la el.

Steven McCraw, directorul Departamentului de Siguranță Publică din Texas, a declarat, miercuri, că bărbatul înarmat a rămas la locul incidentului între 40 de minute și o oră înainte ca forțele de ordine să îl rețină.

Între timp, șeful Poliției de Frontieră din SUA, Raul Ortiz, a declarat pentru CNN că zeci de polițiști au răspuns atacului și “nu au ezitat”. “Au intrat în clasa respectivă și s-au ocupat de situație cât de repede au putut”, a spus el.

Cu Trump în frunte, fanii armelor de foc vin în Texas

Convenția anuală a National Rifle Association (NRA), lobbyul american al armelor de foc, urmează să aibă loc vineri în Texas, în pofida masacrării a 19 copii în acest stat, iar fostul președinte republican Donald Trump a confirmat că va lua cuvântul.

La trei zile după un atacul armat, National Rifle Association a anunțat că-și menține organizarea marii convenții anuale vineri, la Houston.

Lobbyul armelor a transmis într-un comunicat “condoleanțe sincere” familiilor îndoliate, după care a anunțat că, la această mare reuniune, participanții “se vor gândi la aceste evenimente”, comise de către un “criminal izolat și deranjat” și “se vor ruga pentru victime”. NRA mai anunță că, la această convenție, își va “dubla” angajamentul de a face “școlile mai sigure”. În 2020 și 2021, epidemia covid-19 a obligat NRA să anuleze această convenție.

Aceste eveniment este o reuniune foarte așteptată a producătorilor de armament și susținătorilor celui de-al Doilea Amendament al Constituției americane, într-o țară în care circulă mai multe arme de foc decât locuitori.

Marele invitat al convenției din 2022, fostul președinte republican Donald Trump a dat asigurări miercuri că va vorbi, vineri, la adunarea anuală a puterncului lobby al armelor de foc.

“America are nevoie de soluții adevărate și de un leadership adevărat în această perioadă și nu de politicieni și considerațiuni partizane”, apreciază miliardarul pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

“Iar de aceea eu îmi voi respecta angajamentul vechi de a mă exprima la Convenția NRA în Texas”, anunță el, promițând “un discurs important pentru poporul american”.

Fostul șef de stat se afișează într-o opoziție clară și deliberată față de succesoul său Joe Biden care, “sătul și obosit” de aceste atacuri armate repetate, tuna, marți seara, “când, pentru numele lui Dumnezeu, vom înfrunta lobbyul armelor?”.

Alte personalități din Partidul Republican urmează să participe la convenția NRA, de exemplu senatorul din Texas Ted Cruz. Guvernatorul acestui stat, Greg Abbott, nu a clarificat încă dacă își menține participarea. El este extrem de criticat, în ultimele zile, din cauza luărilor sale de poziție în favoarea armelor de foc.

Atacurile armate sunt un flagel recurent în Statele Unite, pe care guvernele succesive nu l-au putut opri, incapabile să adopte vreo lege ambițioasă în această problemă - tocmai din cauza puterii acestui lobby.

Shakira va fi judecată în Spania pentru o fraudă de 14,5 milioane de euro

Cântăreața columbiană Shakira va fi judecată pentru că a fraudat fiscul spaniol cu 14,5 milioane de euro, simulând că nu locuiește în Spania și disimulându-și veniturile într-o rețea complexă de paradisuri fiscale.

Instanța din Barcelona a respins joi recursul prezentat de artistă pentru a evita procesul și a confirmat că există suficiente dovezi pentru ca artista să fie judecată în urma plângerii pentru infracțiuni comise împotriva Fiscului spaniol.

Shakira a plătit deja 14,5 milioane de euro pe care Agenția Tributară din Spania îi pretindea - plus alte 3 milioane ca dobândă - pentru o presupusă fraudă comisă între anii 2012 și 2014, ceea ce nu o va împiedica să se așeze în banca acuzaților la cererea Fiscului.

După ce a aflat decizia Audienței din Barcelona, cântăreața a anunțat într-un comunicat că va continua să-și apere nevinovăția la tribunal. Potrivit echipei sale de avocați, “conduita în materie fiscală” a artistei a fost “impecabilă”  în toate țările în care a fost nevoită să plătească taxe.

Comunicatul precizează că Fiscul nu a stabilit ferm dacă Shakira a comis fraudă fiscală și face apel părților să-și “prezinte acuzațiile într-un alt proces decât cel actual”. Respingerea apelului este un pas înainte în proces care va avansa pe făgașul obișnuit”, se arată în comunicat.

Prin urmare, echipa de avocați ai artistei columbiene va continua să-i apere nevinovăția, cum a făcut și până acum, “prin prezentarea de argumente juridice, dovezi și rapoarte ale unor experți din domeniul fiscal”, încheie comunicatul.

Cel puțin 18 morți după prăbușirea unei clădiri în Iran

Prăbușirea unui imobil în construcție în sud-vestul Iranului s-a soldat cu 18 morți, au anunțat joi autoritățile iraniene, revizuind în creștere bilanțul, la patru zile după tragedie, informează AFP. Luni, imobilul Metropol de 10 etaje, în construcție la Abadan, unul dintre principalele orașe din provincia Khuzestan, s-a prăbușit parțial în mijlocul uneia dintre cele mai frecventate străzi din acest oraș cu 230.000 de locuitori.

“Numărul exact de persoane aflate sub dărâmături rămâne necunoscut, însă noi am găsit până în prezent trupurile neînsuflețite a 18 persoane”, a declarat guvernatorul Abadanului, Ehsan Abbaspour, citat de agenția de presă Irna.

Un bilanț precedent, de miercuri, informa despre 14 morți. Potrivit lui Abbaspour, “37 de persoane au fost scoase de sub dărâmături și duse la spital”, de unde majoritatea s-au externat deja. Căutările vor continua “până când ultimul corp va fi găsit”, a adăugat el.

Miercuri, ministrul de interne al Iranului, Ahmad Vahidi, a declarat la televiziunea de stat că operațiunile de căutare avansează încet din cauza “posibilității prăbușirii clădirilor vecine”. Potrivit televiziunii iraniene, imobilul se afla pe “strada centrală cea mai frecventată” din oraș, unde clădirile sunt în special dedicate unor activități “comerciale, medicale” sau găzduiesc birouri.

Justiția locală a anunțat marți arestarea a zece persoane, printre care primarul în exercițiu al Abadanului și doi foști primari, precum și a unui număr neprecizat de angajați municipali și de supervizori ai proiectului, acuzați că sunt “responsabili” de această tragedie.

Noul lider al Stat Islamic, capturat de turci în Istanbul?

Oficiali turci de rang înalt au declarat că noul lider al Statului Islamic, Abu Al-Hassan Al-Hashemi Al-Quraishi a fost capturat într-un raid recent în Istanbul, scrie Bloomberg.

Poliția antiteroristă și agenții de informații au reținut un bărbat despre care se crede că ar conduce gruparea jihadistă de când precedentul șef al acesteia a fost ucis într-o operațiune americană în Siria, în februarie, au declarat oficialii, care au cerut să nu fie identificați din cauza caracterului sensibil al subiectului.

Site-ul turc de știri OdaTV l-a identificat pe bărbatul arestat ca fiind Abu al-Hassan al-Qurayshi, fără a preciza cum a obținut informația.

Abu Ibrahim Al-Hashemi, un erudit religios și soldat în armata fostului lider irakian Saddam Hussein, care a condus gruparea din umbră puțin peste doi ani, a murit într-un raid al forțelor speciale americane în nordul Siriei în februarie, când a detonat o bombă care i-a ucis pe el și membrii familiei lui.

Moartea lui, la vârsta de 45 de ani, a fost o altă lovitură zdrobitoare pentru Statul Islamic la doi ani după ce gruparea musulmană sunnită violentă l-a pierdut pe vechiul lider Abu Bakr al-Baghdadi într-un raid similar în 2019.

A scris cartea „Cum să-ți ucizi soțul”, apoi și-a ucis soțul

O scriitoare americancă în vârstă de 71 de ani, autoare a unui eseu intitulat „Cum să-ți ucizi soțul”, a fost găsită vinovată de către o instanță din Portland pentru omorârea soțului ei, pe care l-ar fi împușcat în urmă cu patru ani, scrie The Guardian.

După ce a deliberat timp de două zile, instanța a găsit-o vinovată de Nancy Crampton Brophy pentru crimă de gradul doi, iar decizia de condamnare ar urma să fie pronunțată în 13 iunie.

Scriitoarea este acuzată că în 2 iunie 2018 și-au ucis soțul, Daniel Brophy, un bucătar în vârstă de 63 de ani, în timp ce acesta se pregătea de lucru la Institutul Culinar din Oregon.

Femeia se află în arest din în septembrie 2018, iar la aflarea verdictului instanței, în sala de judecată aglomerată din comitatul Multnomah, nu a avut nicio reacție vizibilă, scrie The Guardian. Lisa Maxfield, unul dintre avocații scriitoarei, a spus că apărătorii ei nu vor ataca decizia instanței.

În 2011, femeia a scris un eseu intitulat „Cum să-ți ucizi soțul”, în care explică în detaliu diferite metode pentru comiterea unei crime imposibil de elucidat. Eseul a fost invocat în proces de către un procuror, însă în cele din urmă judecătorul l-a exclus ca probă pe motiv că a fost scris cu mult înainte.

În eseul său, femeia enumera printre posibilele motive ale unei crime aspectele financiare, minciuna, infidelitatea. Ea vorbea și despre eventuale arme ale crimei - cuțitele, cu „sânge pretutindeni”, otrava, „considerată arma unei femei”, prea ușor de depistat, și pistoalele, „zgomotoase, necesitând o anumită îndemânare”.

Procurorii au arătat în fața instanței că scriitoarea ar fi fost motivată de probleme financiare și de o poliță de asigurare de viață, însă Crampton Brophy a susținut că nu a avut niciun motiv să-și ucidă soțul, iar problemele lor financiare fuseseră în mare parte rezolvate prin încasarea unei părți a banilor dintr-un fond de pensii.

Scriitoarea a deținut același model de armă folosit pentru uciderea soțului său și a fost filmată de camere de supraveghere în timp ce conducea către și dinspre institutul culinar la care a lucrat soțul ei, conform relatărilor din instanță.

Procurorii au arătat că femeia a înlocuit țeava pistolului folosit în atac și apoi l-a aruncat, în timp ce avocații apărării au sugerat că altcineva l-ar fi ucis pe Brophy în timpul unui jaf.

Variola maimuței: 219 cazuri confirmate la nivel mondial

Numărul de cazuri de variola maimuței confirmate la nivel mondial a ajuns, miercuri, la 219 în afara țărilor în care boala este endemică, potrivit unui raport publicat de Centrul European pentru Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC). Numărul total de cazuri identificate este de cinci ori mai mare față de prima confirmare a cazurilor, pe 20 mai, când au fost înregistrate 38 de cazuri, relatează Le Figaro.

În total, 19 țări în care boala nu este întâlnită în mod frecvent, majoritatea în Europa, au raportat cel puțin un caz confirmat, indică ECDC într-un raport epidemiologic publicat miercuri seară. “Majoritatea cazurilor sunt bărbați tineri, care se identifică drept bărbați care întrețin relații sexuale cu bărbați. Nu au fost înregistrate decese”, a anunțat Centrul European pentru Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC).

Cele mai multe cazuri confirmate de variola maimuței se regăsesc în Marea Britanie, prima țară în care au fost observate cazuri neobișnuite la începutul lunii mai (71 de cazuri), Spania (51) și Portugalia (37), conform ECDC.

În Europa au fost identificate majoritatea cazurilor, respectiv 191, inclusiv 118 în statele membre UE. Canada (15), Statele Unite (9), Australia (2), Israel (1) și Emiratele Arabe Unite (1) sunt cele șase țări din afara Europei care au raportat cazuri pozitive de variola maimuței. Cazurile suspecte nu sunt luate în considerare în raportul ECDC.

Numărul total de cazuri înregistrate de ECDC miercuri aproape s-a înmulțit de cinci ori din 20 mai, când au fost identificate 38 de cazuri.

Luni, în prima evaluare a riscurilor, ECDC a anunțat că riscul contaminării este “foarte scăzut” în rândul populației generale, dar pe de altă parte, este “mai mare” în cazul persoanelor care au mai mulți parteneri sexuali. În aceeași zi, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a confirmat o situație “atipică”, dar a considerat că este posibilă “oprirea” transmiterii bolii de la o persoană la alta.

Guvernatorul Oklahoma interzice avortul încă de la fecundare

Guvernatorul statului Oklahoma Kevin Stitt a promulgat o lege care interzice orice avort - încă de la fecundare -, care transformă acest bastion conservator din sudul Statelor Unite în statul care deține una dintre cele mai restrictive legislații în domeniul întreruprii voite a sarcinii. “Le-am promis locuitorilor Oklahomei că, în calitate de guvernator, voi semna orice lege pro-viață care-mi va fi prezentată și sunt mândru că mi-am respectat această promisiune azi”, a anunțat miercuri într-un comunicat republicanul Kevin Stitt. “În Oklahoma, noi apărăm întotdeauna vața”, subliniază el.

Inspirat de o lege adoptată în Texas în septembrie, acest text, care intră în vigoare în întregul stat, deschide calea lansării unor proceduri de către simpli cetățeni împotriva unor persoane suspectate de faptul că au avortat.

Definiția avortului, potrivit acestui text, nu include “utilizarea, frunizarea sau vânzarea pilulei de a doua zi sau o ricărui tip de contracepție sau de contracepție de urgență”.

Această lege a fost adoptată de către Congresul din Oklahoma la jumătatea lui mai, într-un context de amenințare la adresa dreptului avortului din partea Curții Supreme care, potrivit unui document dezvăluit de site-ul Politico, pare pregătită să revină cu o jumătate de secol în urmă, în pofida unei hotărâri istorice prin care proteja avortul.

Organizația Planned Parenthood, care apără dreptul la avort, a anunțat că urmează “să dea Oklahoma în judecată”. “Această interdicție trebuie împiedicată, dar și toate celelalte interdicții pe care acest stat lea- adoptat prin vot luna trecută”, denunță într-un mesaj postat pe Twitter Planned Parenthood.

La 3 mai, Kevin Stitt anunța că a semnat o lege care interzice avortul - după șase săptămâni de sarcină. “Eu vreau ca Oklahoma să devină cel mai pro-viață stat din țară”, anunța el, folosind expresia consacrată (“pro-life”) de către americanii care se opun avortului.

Oklahoma găzduiește de câteva luni mii de femei din Texas care vor să avorteze, după adoptarea unui text asemănător în acest stat vecin.

În pofida faptului că dreptul la avort este susținut de către o majoritate a populației - arată sondaje recente -, acesta este un subiect de societate foarte învrăjbitor după hotărârea istorică “Roe versus Wade” din ianuarie 1973, care protejează dreptul americancelor de a-și întrerupe sarcina.

În cazul în care Curtea Supremă revine printr-o hotărâre asupra acestui drept, 28 de state conservatoare - majoritatea în centrul și sudul Statelor Unite, precum Wyoming, Tennessee sau South Carolina - sunt pregătite să interzică avortul pur și simplu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.