Idealiștii de profesie
O fi bine sau o fi rău, am fost și rămân un idealist. Poate că de aceea nu am avut niciodată mașină mai scumpă de douăj’ de mii de euro sau casă cu mai mult de 3 camere. Dar ăsta sunt eu și nu mă căiesc deloc. În fiecare seară sting lumina și mă bag în pat liniștit, cu conștiința curată.
Există mulți oameni parșivi și răi în această lume. Dar eu am crezut mereu că îi putem face să se schimbe. Și nu e vorba despre educație, nicidecum. Ca să simplific destul de mult, am crezut mereu că hoțul poate ajunge să nu mai fure, asasinul să nu mai ucidă și funcționarul corupt să nu mai stea cu măna întinsă. Orice om are – mi-am zis – o părticică de bună cuviință și bunătate, ascunsă undeva înăuntrul sufletului său. Un butonel mic și alb pe care trebuie doar să-l găsești și să-l apeși. Mi-am imaginat că dacă voi reuși să arăt oamenilor buni câte ceva din mizeriile pe care le pun la cale și le făptuiesc oamenii răi și necinstiți, aceștia din urmă vor sfârși prin a se rușina profund pentru relele lor. De aceea, în urmă cu foarte mulți ani, am decis că vreau să fiu ziarist.
Nu știu nici astăzi cât și dacă am reușit să schimb ceva, în lumea asta complicată, cu știrile sau articolele mele. Singura mea certitudine este doar aceea că mama bandiților este mereu gravidă. Ceea ce nu-i descurajează deloc pe mulți colegi ziariști care, ca și mine, continuă să creadă într-o lume pentru care merită să te bați, să fii hărțuit prin tribunale ori amenințat de tot soiul de imbecili. Acești colegi ziariști sunt idealiștii incurabili.
Gândindu-mă la ei îmi vine în minte cealaltă „aniversare”, cea neplăcută: acum 20 de ani Partidul, supărat de atitudinea mereu critică a ziarului, a făcut și-a dres și i-a luat cu japca, într-o bună zi, numele de pe frontisipiciu și rețeaua de difuzare. I-a ademenit de asemenea și pe doi-trei reporteri mai orientați probabil către cele omenești. Partidul nu a reușit însă - și nu va reuși niciodată - să ia sufletul idealist al acestui ziar care, sub un nume nou, iată că a ajuns să serbeze 25 de ani! Acest suflet, stimate domnule Partid, nu poate fi luat.
Acum 25 de ani, pe 18 ianuarie 1997, nici prin cap nu-mi trecea cât de repede or să treacă toți acești ani. Cum se va schimba Lumea și, odată cu ea, noi toți. Mă gândeam însă că, odată cu apariția noului ziar în județul nostru, vom putea să punem umărul la însănătoșirea comunității noastre. Este greu de spus cât am reușit să ajutăm, noi cei din prima echipă și cei care au scris după noi la acest ziar. E o chestiune foarte greu măsurabilă. Dar am crezut, cu adevărat, că putem să dăm o mână de ajutor aducându-vă, în fiecare zi știri - fie bune, fie rele - despre toate cele care s-au întâmplat în județul nostru.
Asta am încercat, zi de zi, cât timp am mânuit pixul la acest ziar. Pentru că eram și continui să fiu un idealist. Dacă m-ar fi întrebat cineva, în acele zile, ce profesie am, aș fi răspuns jurnalist, ziarist, gazetar. După 25 de ani îmi dau seama că, de fapt, făceam zi de zi, la acest ziar, meseria de idealist.
Timpul va continua să macine destine, întâmplări, istorii. Lumea va continua să se schimbe și nu va aștepta pe nimeni. Îi doresc Ziarului de Vrancea să fie mereu de față, martor și personaj pozitiv al schimbărilor ce vor veni, cât mai mulți ani de-acum înainte. La mulți ani, Ziarule!
Valentin Gheorghiță
Valentin Gheorghiță a fost primul redactor șef al cotidianului nostru din ianuarie 1997 până în anul 2001
