Liga de minifotbal începe pe 3 septembrie
Liga de minifotbal AutoVip a dat startul înscrierilor pentru noul sezon Liga de minifotbal AutoVip. Va fi a şaptea ediţie a competiţiei afiliată Federaţiei de minifotbal din Romania. Prima etapă este programată în 3 - 4 septembrie. Noul sezon debutează pe 28 august cu SuperCupa Ligii de minifotbal, jocul dintre campioana en-titre, Sanorom Boloteşti şi Arena Focşani, caştigătoarea fazei locale a Cupei Romaniei Grafit Decor sezonul trecut. Ambele echipe au ajuns în fazele superioare ale competiţiilor naţionale, Sanorom la turneul final al Campionatului Naţional, iar Arena pană în faza sferturilor de finală ale Cupei Romaniei, la nivel naţional. Sezonul 2016-2017 propune iubitorilor de minifotbal trei trofee într-un singur an competiţional, campionat, cupă şi cupa ligii, Caştigătoarele urmează să participe la fazele naţionale organizate de Federaţia de minifotbal din Romania, în perioada iunie-iulie 2017. Cei interesaţi pot obţine informaţii la telefon 0744.890.085 sau pe pagina de facebook a competeţiei, Liga Minifotbal Amatori Vrancea. Jocurile din Ligă se vor desfăşura la baza sportivă La Castel din strada Vrancei, care alături de AutoVip Focşani, va fi partener oficial pentru noul sezon de minifotbal. Sistemul de desfăşurare a campionatului local va fi stabilit în funcţie de numărul echipelor înscrise în noul sezon. Organizatorii Ligii de minifotbal doresc înfiinţarea seriei a 2-a, de minim 8-10 echipe, urmand ca seria întai să cuprindă un număr de 10 echipe. Campioana en-titre, Sanorom Boloteşti, vicecampioana AS United Focşani, medaliata cu bronz şi caştigătoarea Cupei, Arena Focşani, ACS Mausoleul Mărăşeşti, Pamiro Construct, Casa Panciu, Green Garden Odobeşti şi Flux sunt echipele care şi-au anunţat intenţia de participare pană în acest moment în sezonul 2016-2017. Organizatorii Ligii doresc înfiinţarea primei ediţii a LIGII DE OLD-BOYS, cu participarea jucătorilor de peste 38 de ani (cu 2 jucători cu varste cuprinse între 35-38 de ani în lot), competiţie care la finalul întrecerii va trimite campioana la prima ediţie a Campionatului Naţional de minifotbal de Old-Boys, în organizarea Federaţiei de minifotbal, în luna iunie 2017. Startul întrecerii este programat în 24 septembrie. (Dan CHIRIAC)