Sport

Ziua cu veşti proaste

Ziarul de Vrancea
21 apr 2016 886 vizualizări
în frunte cu Simona Halep, toate jucătoarele romane angrenate ieri în turneele de tenis au fost învinse * Simona a suferit cel mai drastic eşec de cand a ajuns în elita tenisului mondial * ziua a fost salvată de dublul Florin Mergea / Horia Tecău

Simona Halep (locul 6 WTA) a pierdut, joi, partida cu sportiva germană Laura Siegemund (71 WTA), scor 1-6, 2-6, în cadrul turneului de tenis de la Stuttgart, Germania, disputat pe zgură şi dotat cu premii totale în valoare de 759.000 de euro. Meciul a durat 69 de minute de joc. Pe durata partidei, Simona a jucat foarte slab atat la serviciu, cat şi la retur. Halep a caştigat 52% dintre mingile jucate cu primul serviciu şi doar 15% cu serviciul al doilea,. Simona a reuşit doar un break pe serviciul Laurei Siegemund, în setul 2, pe care l-a pierdut imediat.  Sportiva antrenată de Darren Cahill s-a accidentat la picior în barajul cu Germania disputat în weekend, iar mobilitatea ei a părut afectată de probleme medicale în meciul de la Stuttgart.  De cealaltă parte, Siegemund (28 de ani) este o specialistă a zgurii şi locuieşte Stuttgart. Nemţoaica a jucat cu Simona după o altă surpriză reuşită în primul tur: 6-0, 7-5 cu Anastasia Pavliuchenkova (Rusia, 27 WTA). Simona Halep (24 de ani) va pierde din nou puncte în clasamentul WTA, întrucat avea de apărat semifinala din 2015. Romanca era favorita cu numărul 4 la caştigarea trofeului în acest an.
Înainte de meciul Simonei Halep, Monica Niculescu a pierdut greu în faţa jucătoarei cehe Petra Kvitova (nr. 7 mondial), pe care a învins-o în februarie, la Cluj în meciul de Fed Cup, Romania – Cehia. Partida a semănat într-un fel cu jocul Monicăi din recenta întalnire cu Germania, contra Andreei Petkovic, romanca avand un prim set excelent, apoi trei mingi de meci în setul II pe care l-a pierdut la tiebreak, cedand total în decisiv: scor 2-6, 7-6, 6-2 pentru Petra Kvitova. Monica Niculescu a caştigat repede primul set, cu scorul de 6-2, reuşind două break-uri. Manşa secundă a avut parte de multe răsturnări de situaţie. Niculescu a fost condusă cu 2-5, însă a luat patru jocuri la rand, iar setul s-a decis în tiebreak. Jucătoarea din Romania a greşit mai mult şi a pierdut tiebreak-ul cu 5-7. Niculescu a avut, însă la 6-5 în actul secund, trei mingi de meci şi nu a reuşit să fructifice niciuna dintre acestea.  Kvitova o va întalni în turul III pe jucătoarea spaniolă Garbiñe Muguruza (4 WTA), care a trecut cu 6-2, 6-2 de unguroaica Timea Babos (40). Favorita nr. 1 a turneului, germana Angelique Kerber (3 WTA) a avut parte de o “încăzire” dificilă, în faţa compatrioatei sale, Annika Beck (41) pe care a învins-o cu 4-6, 6-3, 6-1. În cursul zilei de ieri s-au mai înregistrat rezultatele: Carla Suarez (Spania) – Anna-Lena Friedsam (Germania) 6-2, 6-2; Roberta Vinci (Italia) – Julia Goerges (Germania) 6-3, 6-4;
* Nici de la Istanbul (turneu de 250.000 de dolari) nu au venit veşti bune. După o victorie frumoasă în faţa Lesiei Ţurenko, romanca Sorana Cîrstea (137 WTA) a pierdut meciul cu sportiva turcă Çagla Buyukakcay (118 WTA), scor 4-6, 2-6.  Meciul a durat o oră şi 34 de minute. Sorana (26 de ani) era considerată favorită înaintea confruntării cu Buyukakcay, întrucat are un început de sezon mai bun şi caştigase singura întalnire directă precedentă. Pentru participarea în cadrul turneului de la Istanbul, Sorana Cîrstea va primi 30 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 3.400 de dolari. În 2016, Sorana a caştigat 22 de meciuri şi a pierdut şase, dar sportiva din Romania a participat cu preponderenţă în turnee de categorie inferioară. Andreei Mitu (113) a fost învinsă de elveţianca Stefanie Vögele, scor 4-6, 1-6.  Partida a durat o oră şi 17 minute. Pe durata meciului. Reamintim că în primul tur, Andreea a învins-o pe favorita nr. 2, belgianca Yanina Wickmayer (42). Alte rezultate: Nao Hibino (Japonia) - Reka Luca-Jani (Ungaria) 2-6, 6-2, 6-3; Anastasija Sevastova (Letonia) – Johanna Larsson (Suedia) 6-4, 6-3; Katerîna Kozlova (Ucraina) – Kirsten Flipkens (Belgia) 6-3, 6-4.
* Ziua neagră a romanilor a fost estompată de succesul perechii Florin Mergea / Horia Tecău) în turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy. Jucătorii romani de dublu, care se pregătesc pentru Olimpiadă, au caştigat primul meci, scor 7-6, 7-6 în faţa cuplului neozeelandez Marcus Daniell/Artem Sitak şi s-a calificat în sferturi.   Meciul a durat o oră şi 33 de minute şi a fost echilibrat.  În turul următor la BRD Năstase / Ţiriac Trophy, tenismenii romani vor întalni perechea Federico Delbonis/Paolo Lorenzi (Argentina/Italia).  Florin Mergea şi Horia Tecău fac pereche doar pentru a doua oară în acest an, după meciul din Cupa Davis împotriva Sloveniei.
În turneul de simplu de la Bucureşti, au picat în optimi primii doi favoriţi. Mai întai, numărul 2, croatul Ivo Karlovic, a fost eliminat cu 3-6, 4-6, de Lucas Pouille (72 ATP). Apoi, capul de serie nr. 1, australianul Bernard Tomic a pierdut în două ore şi 14 minute în faţa olandezului Robin Haase (64), scor 6-7, 7-5, 3-6. Alte rezultate: Mario Cecchinato (Italia) – Damir Dzumhur (Bosnia) 6-3, 7-6; Guido Pella (Argentina) – David Gimeno (Spania) 6-1, 3-6, 6-2; Guillermo Garcia (Spania) – Kyle Edmund (Marea Britanie) 6-3, 6-3; Federico Delbonis (Argentina) – Ilia Marcenko (Ucraina) 7-5, 6-2; Potito Lorenzo (Italia) – Taro Daniel (Japonia) 6-2, 6-0; Fernando Verdasco (Spania) – Radu Albot (R. Moldova) 6-3, 6-1.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.