Sport

Memorialul ”Aurel Cîmpeanu” - un Turneu Internațional de Judo de succes

Ziarul de Vrancea
17 nov 2015 1798 vizualizări
La Sala Sporturilor din Focșani s-a desfășurat sâmbătă 14 noiembrie 2015 cea de-a XIII-a ediție a Memorialului ”Aurel Cîmpeanu”, o competiție de Judo care a devenit un eveniment cu tradiție pentru sportul din județul nostru, organizat în memoria lui Aurel Cîmpeanu, antrenorul vrâncean care a avut mari performanțe și a pregătit în trecut campioni naţionali, internaţionali și sportivi reprezentativi ai acestei discipline.

Tururneul, devenit internațional de la ediția de anul trecut, a avut cea mai mare anvergură dintre toate edițiile de până acum, fiind prezenți în competiție 387 de sportivi de la 38 de cluburi din România, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria.

A fost un spectacol sportiv deosebit în care talentul, ambiția, tehnica, dăruirea și fair-play-ul au încântat numerosul public prezent. La final cei mai buni au câștigat, clasamentul pe cluburi fiind următorul: locul V – CSS Unirea Iași, locul IV – CSS Gura Humorului, locul III – Liceul Sportiv Republican Chișinău, locul II – CSS-CSM Ploiești și locul I – AJJ Vrancea. Câștigătorul turneului Open pentru seniori a fost Munteanu Fabian Valentin de la clubul CSS-CSM Ploiești.


Alături de sportivii și antrenorii lor, organizatorii au avut ca invitați speciali câteva personalități din lumea frumoasă a Judo-ului: dl. Muraru Anton – fost președinte al Federației Române de Judo, dl. Marinescu Nicolae – fost antrenor al lotului național masculin de seniori și fost secretar general al Federației Române de Judo și patru judoka care au reprezentat cu mândrie judeţul nostru la turneele naţionale și internaţionale: d-na. Croitoru Alina, dl. Stanciu Marius, dl. Adrian Croitoru și dl. Zamfir Marian, ultimul un fost elev al reputatului antrenor Aurel Cîmpeanu.

 


Evenimentul a marcat și sărbătorirea dlui. profesor Dumitru Zisu care și-a serbat ziua de naștere chiar în ziua turneului, fiind omagiat de colegi și mai ales de elevii săi, micii și talentații judoka.


UMO Serv mulțumește sponsorilor ARTIFEX și PANDORA Prod pentru implicarea și susținerea turneului internațional de judo Memorialul ”Aurel Cîmpeanu”, sperând că vor fi în continuare alături de organizatorii acestui turneu, care a devenit un reper important în Judo-ul românesc. Pentru edițiile viitoare ne dorim să creștem și mai mult anvergura turneului și să avem alături de noi nume de top din Judo, ca invitați speciali sau ca luptători pe tatami.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.