Este CSM-ul nostru mai tare decit al lor?
Jocul unei echipe foarte tinere a Focsaniului a inceput sa se lege si ar fi pacat ca aceasta sa revina acasa cu mina goala. Locul sase ocupat de revelatia din Pascani nu este de speriat, mai ales ca in urma cu doua runde, la Roman, focsanenii au reusit sa tina in sah o formatie de podium. Chiar daca meciul se joaca pe 1 aprilie, vrincenii nu vor sa pacaleasca fotbalul si, mai mult, ar putea sparge gheata izbutind acontarea primei victorii pe teren strain. In turul campionatului, elevii lui Aurel Pastia si Adrian Toma i-au invins cu 2 "" 1 pe ieseni pe "Milcovul", dovedind ca se poate. Oaspetii trebuie sa uite procentajul dezastruos in meciurile de pe teren strain, unde nu au nici un succes si unde au inscris doar de doua ori. CSM-ul din Focsani are in continuare nevoie de puncte daca vrea sa traiasca linistita finalul de sezon, dar si pentru a-si indeplini obiectivul: o clasare pe locurile 8 "" 12 la sfirsitul campionatului. Ramine de vazut cine va avea cistig de cauza, ambele echipe punindu-si sperante in principalele "guri de tun": Predoiu si Riscu. In urma cu trei ani, cei doi faceau cuplu in atacul gruparii de pe Milcov in liga a doua. Daca nu iau jocul in serios, focsanenii pot pati precum FC Panciu in prima etapa a returului, cind trupa pregatita de Kereszy a cistigat cu 4 "" 2. Partida de la Pascani va fi arbitrata de o brigada formata din centralul Dumitru Branza (Botosani) si asistentii Ovidiu Arusoaie si Ovidiu Galeata (ambii Piatra Neamt). Observatori din partea FRF sint Ion Harabagiu (Bacau) si Aurel Daicu (Suceava). (Ciprian FANARU)