Sport

Cupa Satelor | 12 echipe din Vrancea s-au înscris la competiție

Dan Chiriac
1 oct 2018 1271 vizualizări

Federația Română de Fotbal a lansat Cupa Satelor, o nouă competiție la a cărei primă ediție s-au înscris deja 10.000 de copii, cu vârsta sub 13 ani din satele și comunele României. Competiția este organizată impreună cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, dar va fi finanțată integral de FRF.

Competiția începe pe 5 octombrie și se va încheia anul viitor. Câștigătorii vor merge, împreună cu antrenorul, dar și cu primarul comunei, într-o deplasare alături de echipa națională, cel mai probabil la un meci din preliminariile Euro 2020.

În județul Vrancea s-au înscris la start 12 comune: Vulturu, Gugești, Dumitrești, Vizantea, Bolotești, Țifești, Cîrligele, Ruginești, Nistorești, Jaristea, Vidra și Năruja. Înscrierile continuă până pe data de 4 octombrie, dată până la care primăriile interesate trebuie să depuneti la AJF Vrancea formularele de înscriere, insoțite de tabelulul cu sportivii participanți, apți medical. După această dată se va stabili programul fazei județene a competiției, în funcție de numărul final al comunelor înscrise.

Se are în vedere organizarea a patru turnee pe zone geografice a județului și a unui turneu final, care va decide echipa campioană, ce va reprezenta Vrancea în fazele superioare. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.