Social

Mesaj emoționant pentru Iuliana Gătej: Dumnezeu să te aibă în pază, Fluturica!

Silvia Vrînceanu
25 dec 2015 3519 vizualizări
Iuliana Gătej, jurnalista de la Antena 3 care și-a pierdut viața la Dumbrăveni, pe șoseaua E85, în urma unui teribil accident rutier produs în seara de Ajun, va fi condusă duminică pe ultimul drum, îmbrăcată în rochie de mireasă. Trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica Săpunari din Focșani, pentru ca toți cei care au cunoscut-o și apreciat-o să-și poată lua rămas bun. Colegii de la Antena 3, unde era șefa secției Social, au dat publicității un mesaj emoționant:

"Noi, echipa Antena 3 şi Observator, anunţăm dispariţia nedreaptă a colegei, prietenei noastre, Iuliana Gătej, liderul secţiei social. Aseară, în timp ce mergea spre casă, la Focşani, Iuliana a avut un accident. Din nefericire, nu a supravieţuit. Gândurile noastre, ale tuturor celor care am avut onoarea să o cunoaştem şi să lucrăm cu Iuliana, se îndreaptă spre familia sa. Le transmitem tuturor preţuirea şi mulţumirile noastre pentru bunătatea copilului şi surorii lor. Ne va fi dor mereu de mintea sclipitoare a Iulianei şi, mai ales, de zâmbetul ei. Antena 3, în semn de respect pentru cea care a fost Iuliana Gătej, îşi va cerni logo-ul azi. Echipa Antena 3 vă roagă să îndreptaţi şi dumneavoastră, telespectatorii noştri, un gând spre sufletul şi amintirea Iulianei. Pentru noi, mult timp de acum înainte, Crăciunul nu va fi fericit! Iuliana avea 30 de ani și își începuse cariera în presă la ziarul Cotidianul, după care a intrat în televiziune la Realitatea TV. În urmă cu aproape patru ani s-a alăturat echipei Antena 1-Observator, aici unde avea să devină șefa secției Social. Dumnezeu să te aibă în pază, Fluturica!"

Reportajul dedicat Iulianei poate fi vizionat AICI


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ionut, acum 3068 zile, 14 minute, 25 secunde
Pe E85 se moare constant si mai mult ca la Colectiv, asta este un motiv ca Romania sa se schimbe.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.