Bătălia de la Mărășești și Protocoalele secrete ale Păcii de la Bucureşti
arhivist Bogdan Constantin Dogaru
Diplomaţia are două feţe: una oficială, alta secretă. Referindu-ne la Primul Război Mondial, unii istorici au acreditat ideea că după bătălia de la Mărăşeşti din vara anului 1917 a urmat armistiţiul de la Focşani din noiembrie 1917 şi apoi aşa-zisa Pace înrobitoare cu Puterile Centrale. Ori lucrurile nu au stat tocmai aşa în ceea ce priveşte Tratatul de Pace.
Prin Tratatul oficial de Pace de la Bucureşti din mai 1918, România pierdea în favoarea Austro-Ungariei o fâşie muntoasă în suprafaţă de 5600 km pătraţi iar în favoarea Bulgariei Sudul Dobrogei (adică Cadrilaterul cu portul Balcic şi Sudul Judeţului Constanţa cu Mangalia) în suprafaţă de aproximativ 10.000 de km pătraţi. Câştiga în schimb Basarabia, provincie românească ce avea o suprafaţă de 44.500 km pătraţi. Mai mult după război, Muntenia, Oltenia şi cea mai mare parte a Dobrogei, aflate sub ocupaţia militară a Puterilor Centrale urmau să revină României.
Chiar şi aşa, ca ţară învinsă, România ar fi ieşit din Primul Război Mondial cu o suprafaţă mai mare decât cea pe care o avea în vara anului 1916. Asta în condiţiile în care, state învinse, precum Serbia ar fi dispărut aproape cu totul de pe harta Europei.
Ţara noastră era obligată la plata unor despăgubiri de război iar Germania şi Austro-Ungaria instituiau monopolul asupra economiei româneşti pe timp de 90 de ani (în special petrol şi cereale).
Interesant este faptul că, în aceeaşi zi în care s-a semnat Tratatul oficial de Pace, adică la 7 mai 1918, au fost semnate şi două protocoale secrete care instituiau unele derogări de la prevederile actului oficial în sensul avantajării României.
Protocolul Secret la Convenţiunea economică adiţională româno-austro-ungară menţiona în mod clar că Guvernul Austro-Ungar şi Guvernul German se vor înţelege cu Guvernul Român ca, până la intrarea în vigoare a capitolului 4 din convenţiunea de petrol, să ia măsurile cuvenite care să asigure împlinirea întregei trebuinţe interioare române de petrol brut şi de derivate din petrol brut.
Extrem de interesant era însă protocolul politic, intitulat Protocol Secret asupra aplicărei oarecăror dispoziţiuni din Tratatul de Pace dintre România de o parte, şi Germania, Asutro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia de altă parte. Cel mai important era faptul că cele două Mari Puteri inamice, Germania şi Austro-Ungaria recunoşteau şi de facto dar şi de jure unirea Basarabiei cu România. În acest sens ultimul punct al protocolului politic secret, şi anume punctul 13, preciza că dispoziţiunile din Tratatul de Pace, ca şi dispoziţiunile din convenţiunile separate însemnate la art. 29 din Tratatul de Pace, îşi găsesc aplicare şi la teritoriile basarabene care sunt întrupate în România sau altfel întrunite cu dânsa.
Un alt punct important era acela că, încă din timpul războiului, administraţia civilă română şi autoritatea poliţienească a Statului Român urmau să fie instiuite în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, teritorii aflate temporar sub administraţia militară a Puterilor Centrale.
La punctul 2 se consemna că Guvernul Român, după semnarea Tratatului de Pace, are dreptul de a proceda la numirea şi la scoaterea din serviciu, şi în teritoriul ocupat, a funcţionarilor ce-i vor părea de cuviinţă. Însă, Statul Român nu trebuia să ia măsuri coercitive împotriva funcţionarilor ce colaboraseră cu administraţia militară germană.
Mai mult, la punctul 3 se menţiona că încă înainte de trecerea administraţiei civile din teritoriile române ocupate asupra autorităţilor ţării, Guvernul Român va avea dreptul, în înţelegere cu Comandamentul de căpetenie al armatei de ocupaţie, de a restabili treptat (autoritatea) Jandarmeriei şi de a arma organele sale poliţieneşti ca şi mai înainte.
Se dădea dreptul autorităţilor civile române şi locuitorilor din teritoriile ocupate să utilizeze mijloacele de comunicare aflate sub administraţia militară germană. După încheierea păcii generale, ministerele române aveau dreptul de a utiliza din nou Poşta şi Telegraful.
Se prevedea o autonomie financiară a teritoriului ocupat. Comandamentul German avea dreptul de a reglementa circulaţia valutei în ceea ce priveşte circulaţia banilor şi efectuarea plăţilor cu condiţia să nu afecteze deloc neatârnarea gestiunii financiare a Statului Român, a judeţelor sale sau a comunelor sale.
În teritoriul ocupat era restabilită autoritatea instanţelor judecătoreşti române cu condiţia ca acestea să nu condamne pe foştii funcţionari români pentru colaborarea lor cu autorităţile militare ale Puterilor Centrale.
Chiar şi rechiziţiile de război pentru Armata Germană urmau a fi făcute în Ţara Românească şi Dobrogea de către autorităţile civile române. Doar dacă aceste autorităţi nu respectau cerinţele nemţilor, rechiziţiile trebuiau să cadă din nou în sarcina directă a Comandamentului German.
În schimb Armata Germană avea dreptul de a utiliza căile ferate române din Moldova şi Basarabia pentru transportul trupelor, armamentului şi proviziilor de război.
Întrebarea la care trebuie să răspundem este următoarea: care au fost cauzele care au determinat semnarea acestor protocoale secrete care prevedeau aplicarea unui tratament preferenţial României?
Răspunsul îl aflăm chiar din tabăra foștilor inamici, de la un corespondent de presă austriac care petrecuse un timp îndelungat în România și care culesese informații prețioase. Datele furnizate de el au fost consemnate în numărul din 29 septembrie 1918 al publicației Neue Freie Presse din Viena.
Jurnalistul susţine că, datorită unor scurgeri de informaţii, prevederile protocoalelor secrete ar fi fost deconspirate cam la o lună de zile de la încheierea Tratatului de Pace. Este o specialitate în România ca în această ţară să nu existe secret. Puţine săptămâni după încheierea păcii vrăbiile căutau secretul încheierii păcii după acoperişuri.
Posibil ca ziaristul să aibă dreptate sau probabil o parte a opiniei publice şi-a dat seama de mersul lucrurilor atunci când au fost transpuse în practică punctele Protocoalelor Secrete care prevedeau un tratament relativ indulgent pentru România.
Revenind la textul articolului, în primul rând se aprecia că situația militară era stăpânită de intrarea iminentă a Americii în război. Generalii și amiralii Puterilor Centrale începeau să înțeleagă că prețuiseră prea puțin ajutorul ce America îl va aduce Antantei și că se aflau în ajunul unui atac american în stil mare. Se impunea deci să libereze frontul Oriental ca să aducă în Occident toate forțele disponibile ale Puterilor Centrale.
Pe de altă parte se recunoștea faptul că Pacea de la Brest liberase ce e drept o parte din armata din Orient dar forțe însemnate erau încă reținute de Armata Română. Armata Română era în dispozițiuni morale și fizice cât se poate de bune. Cea din urmă ofensivă a lui Mackensen, bătălia de la Mărășești, dăduse greș și încrederea în sine era astfel foarte înălțată în Armata Română. Trupele române ocupau poziții foarte tari și o grabnică înfrângere a lor era cu neputință.
Autorul articolului era de părere că presiunea ce s-a făcut din partea militarilor Puterilor Centrale asupra negociatorilor noștri trebuie să fi fost incontestabil foarte mare. (...) Trebuie să fi fost o schimbare în situația militară care a cauzat o modificare în vederile Comandamentului Suprem German și care a determinat grabnica încheiere a păcii ca o necesitate urgentă.
În continuare este devoalată și strategia românilor: Partizanii războiului până la unu erau Regina Maria, Prințul moștenitor, Brătianu și cei credincioși lor. Nici aceștia nu aveau speranța de a învinge dar voiau să stea în defensivă până ce intervenția Americii ar fi adus victoria finală a Antantei, deci a lor.
Constituirea României Mari la 1918 se datorează victoriei de la Mărăşeşti din vara anului 1917 dar mai ales intrării Statelor Unite ale Americii în Război de partea Antantei.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
