Şefa care a muncit 24 din 24 şi agricultorul care hibernează
4 ianuarie 2013
Foto Lucica Chiper
Premiile le sunt acordate, în special, pentru principalele lor preocupări în funcţiile pe bani publici pe care le-au ocupat, le ocupă şi le vor mai ocupa mult timp de acum înainte pentru că, nu-i aşa, cei mai buni mereu ajung în top.
Lucica Chiper, “portocalia mecanică”
Fosta şefă a Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) a reuşit în iarna trecută două performanţe inaccesibile muritorilor de rand. Mai întai, aceasta a inventat viaţa de director fără somn. După aceea, a avut foarte mult timp la dispoziţie pentru că starea de veghe s-a dilatat la 24 de ore pe zi. Ca un adevărat director responsabil, “Lucica de pe utilaj” nu şi-a consumat timpul caştigat aiurea şi l-a pus la dispoziţia tuturor şoferilor din Vrancea sau care trec prin judeţ. Timp de două săptămani directoarea a muncit cu sarg la deszăpezirea drumurilor naţionale. Cu toate acestea, pe şosele mai mult nu s-a circulat, semn că lipsa somnului afectează performanţele de şef. După trecerea valului de ninsoare, Lucica a mai reuşit o performanţă, dar de această dată din categoria celor accesibile şefilor locali: s-a premiat pentru activitatea intensă din timpul ninsorii. După aceea, potrivit informaţiilor noastre, directoarea s-a gandit că viaţa fără vise nu e frumoasă şi a revenit la somnicul de opt ore pe zi. Acum, madame Lucica de la rame nu mai e şef, dar lucrează tot la Drumuri Naţionale, nu mai munceşte fără întrerupere şi nici nu va mai fi premiată.
Costică bună dimiNeaţă, suspect de concediu
Ultima imagine cunoscută a şefului Direcţiei Agricole înainte de a intra în concediu, în urmă cu trei luni
Direcţia Agricolă e instituţia cu doi directori, dar niciunul nu ştie dacă e şef pe bune sau pune ştampila pe documente fără să aibă dreptul. Costică bună dimiNeaţă e în concediu de la începutul lunii octombrie, adică de trei luni şi va mai sta în hibernare politică cel puţin pană la finalul lunii ianuarie. În septembrie, USL a pus la cale planul de mătrăşire al agricultorului şef, care stătea în funcţie din 2005. Cand a auzit de detaşare, Costică bună dimiNeaţă s-a “ofilit” brusc şi a intrat în concediu medical. Înainte de finalul anului 2012, şeful Direcţiei Agricole s-a însănătoşit şi s-a întors la birou. Nu vă grăbiţi să credeţi că a revenit pentru a lucra, ci pentru a lăsa o nouă cerere de concediu, de această dată de odihnă. După atata boală, avea şi Costică Neaţă dreptul să se relaxeze un pic.