Opinii

 Umbre pe pânza vremii...

Vasile Lefter
18 iun 2017 4876 vizualizări

 „Vreme trece,vreme vine...” (Eminescu).

 Fugit irreparabile tempus”(Vergiliu).

Pentru oameni, important este doar timpul individual, măsurabil cu ceasornicul inventat de ei pentru a ține cât de cât o evidență a trecerii prin univers.                                                                             

Sintagma din titlu aparține celui mai mare creator de limbă românească,Mihai Eminescu. Geniul simțirii românești transpuse artistic avea în minte doar omul de geniu,singurul chemat să lase umbre pe pânza vremii.Și, totuși, noi trăitorii de rând,”muști de-o zi”,trecem prin vreme străfulgerând imperceptibil timpul care ne împinge în negura uitării. 

Nici nu au plecat bine cireșii în caleștile multicolore mânate de fecioare cu cerceluși dulci –amărui la ureche și uniriștii vrânceni se întorc la obărșie ,la izvor,chemați de Alma Mater,Colegiul Național Unirea, Catedrală a învățământului românesc,mereu creatoare de valori naționale,de oameni școliți în spiritul iubirii de moșie.Să fie o întâmplare că mitropolitul Varlaam,născut pe plaiuri putnene,a scris la 1643 ”Carte românească de Învățătură”? Cu siguranță nu!

Revenim în sălile școlii care ne-a trimis în viață după 60 de ani.Am făcut-o în repetate rânduri.Acum e ceva extraordinar.Un vis al nostru purtat mereu în gând ne incita an de an, cu fiecare revedere, la fixarea în stampă a generației noastre.Voiam să lăsăm posterității „Mărturia unei generații”. Greu,foarte greu! Mulți colegi s-au eschivat de a-și pune pe hârtie amintirile dragi,cu rezonanță în propria evoluție.Aproape renunțasem.Pe neașteptate,colegul nostru trăitor de mult în State,Nicolae Tutoș,a spus nu inerției.A pornit încet,cu răbdare,cu poze adunate de ici ,de colo ,gîndindu-se la un album aniversar.Febra amintirilor dragi l-a cuprins fără cale de ieșire.Să aduni doar niște poze,ar fi fost un lucru prea neînsemnat pentru un om, care zeci de ani a trăit cu gândul la colegii dragi.Cu migală,cu îndoieli,cu multă încrâncenare a început să răsfoiască Internetul,să fișeze prezența colegilor din mediul online,să realizeze scurte interviuri telefonice cu cei care nu-i ofereau informații direct și nu aveau nici cărți publicate. Ca unul care i-am fost mereu aproape,pot spune că nu se anunța nimic spectaculos.Pe măsură ce trecea timpul,neliniștea lui Nicu devenea tot mai mare.Suna în stânga și în dreapta.comunica prin e-mailuri,cerea sfaturi,sugestii.Astăzi ,Nicolae Tutoș,românul care i-a uimit pe americani prin matematică teoretică și aplicată a învins în lupta cu inerția.Avem în față la întâlnirea de 60 de ani o lucrare de excepție,deocamdată printată color.În curând poate și  o carte !  Autorul a dat foto-albumului un titlu subiectiv,de invidiat:’’ Vieți frumos trăite.Succese profesionale greu de egalat.”

 Cine citește doar partea introductivă este curios să meargă mai departe.ele două cuvinte de început,al subsemnatului și al autorului principal,diferite ca stil și intenție,oferă deschideri auctoriale ,introducând colegul coautor în lumea cărții de aduceri aminte.Sunt mai mult niște unelte ce țin de tehnica scrisului.

De fapt ,primul cuvânt adresat promoției noastre aparține directorului Colegiului National Unirea,profesor Cornel Noană,scris sub genericul  „La aniversare”. Din cuvintele gazdei noastre de astăzi , se înalță un fior emoționant.Cel care ne întâmpină de ani buni nu a putut să-și cenzureze emoția și bucuria momentului aniversar. Citez: ” ...eu v-aș spune Generația Uniristă Perpetuă,pentru că redefiniți mereu trecutul prin ceea ce ați realizat,prin ceea ce faceți într-un prezent continuu și pentru că nu ați încetat niciodată să configurați viitorul prin amprenta personală. Onorat că v-am cunoscut,domnilor!”

Cele peste o sută de pagini ale acestui remember acoperă o paletă largă a mijloacelor specifice evocării trecutului din perspectiva prezentului. Când colegii “generației perpetue” ,cum ne-a calificat directorul Colegiului,vor da pagină cu pagină retrăind clipele frumoase ale întâlnirilor anterioare,nu puține, va fi greu să-și strunească emoția prezentă în acest moment aniversar de excepție.

 Lucrarea aniversară poate fi asemănată cu un puzzel. Fiecare nouă informație sau fotografie adăugată aduce un plus de lumină în reconstruirea unei imagini virtuale a unei experiențe puse pe tavă de o promoție specială -anul 1957 făcând parte dintr-un deceniu zbuciumat pentru istoria României .

Grupați alfabetic,prezentați prin interviuri sau fragmente din lucrările proprii,prin amintiri dragi din anii de liceu sau din revederile de peste vreme,absolvenții fostei Școli Medii Nr.1 din Focșani devin o formațiune intelectuală sinergică ,în ciuda variatelor domenii în care și-au afirmat competența .Pe un uriaș ecran se proiectează figuri de universitari de top ,profesori de toate gradele,magistrați ,manageri de succes,diplomați, slujitori ai serviciilor de siguranță națională ,medici ,enologi ,ingineri, maiștri –instructori,informaticieni ,tehnicieni,experți în economie  și în circulație feroviară etc.Orice nominalizare ar fi nedreaptă.Fiecare coleg dă rotunjime generației uniriste aflate astăzi la aniversare.

Cea de a șaizecea!

Cartea- album se răsfoiește cu zâmbetul pe buze . „.Americanul” nostru are mult umor și pricepere în introducerea unor cortine de respiro. Una din caricaturi înfățișează un bătrân în fața unui indicator de circulație.Un drum merge spre stânga,iar altul merge spre dreapta.Călătorul,probabil trecut de 75 de ani,trebuie să aleagă.Drumul spre stânga duce la înțelegerea sensului vieții (The meaning of life).Cel din dreapta oferă brânză și biscuiți (Cheese and Crackers) .Colegul nostru autor ar dori ca cei din promoția lui să alegem drumul spre stânga.                      Pentru a detensiona cititorul concentrat pe informație și vibrație sentimentală ,vine cu sfatul înțelept da nu ne mai plânge de costurile vieții.Fiecare dintre noi ,o dată pe an,avem asigurată o călătorie gratuită în jurul soarelui de 90 de milioane de kilometri cu o viteză de 30 km pe secundă. Și se revine la lucrurile serioase !

În această zi de marți,20 Cireșar,zi aniversară,vom trimite un gând curat spre dragii noștri colegi plecați spre înalt,unii poate foarte devreme.Unii apar în documentar . Alții, nu !  Poate într-o altă variantă vor fi incluși și absenții temporari,mai mult din vina lor.E sărbătoare și îi iertăm.

Ca de fiecare dată,vă cer dragi colegi de generație, binecuvântată de Dumnezeu, să fim fericiți că timpul a avut și mai are încă răbdare cu noi.La mulți ani ! Iarăși, Gaudeamus igitur !

            VASILE LEFTER-UNIRIST 1957


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.