Electoral

Liberala Mihaela Baclov, femeia care poate scrie iar istoria la Mărășești, oraș din județul Vrancea ajuns acum „în comă”

Ziarul de Vrancea
10 mai 2024 1559 vizualizări

Mărășeștiul, oraș încărcat de istorie, este cel mai sărac din Vrancea și unul dintre cele mai sărace din Moldova. Condus de 16 ani de un primar PSD care nu a făcut nimic pentru oraș, Mărășeștiul e departe de imaginea unei localități europene. Investițiile lipsesc cu desăvârșire, sărăcia se vede la tot pasul, dar ca să își revină, orașul are nevoie în mod evident de o mână de femeie. Partidul Național Liberal are exact candidatul de care are nevoie Mărășeștiul. 

Născută și crescută în Mărășești, consilier juridic de profesie, Mihaela-Beatrice  Baclov este primarul care poate scoate orașul din sărăcie. 

 „Noi, aici, la Mărășești, nu mai avem nimic. Străzile sunt praf, nici măcar rigolele din fața caselor nu mai sunt îngrijite. Eu cred că dacă vrei, se poate. Poți investi din bugetul local în primul și în primul rând pentru cetățean. Nu ar trebui ca 80% din buget să fie investit în salariile celor din primărie. Eu le-am zis și în ședințele de Consiliu Local, pentru că sunt și consilier.  Le-am spus de fiecare dată când mi s-a părut ceva în neregulă. Niciodată „nu se poate”. Are orașul zeci de hectare de teren. Hai să facem ceva pentru Mărășești, o livadă de exemplu, să vedem cum merge. Și îi ducem pe cei din cartier la muncă, instruiți, educați. Pe cei mici să îi duci la școală, iar părinții să muncească. Abia atunci ei se vor dezvolta, pentru că se vor educa. Mie îmi e și teamă să folosesc cuvântul „schimbare”, e prea des folosit. Dar da, e nevoie de schimbare. Sau cu străzile. Dacă tot desfaci o stradă, hai să vedem, au apă, au canalizare...? Sau hai să îngropăm și firele alea, cablurile, sub pământ. De ce să spargem străzile iar și iar?”, spune candidatul PNL pentru Primăria Mărășești, Mihaela-Beatrice Baclov.

Singură nu a avut nici o putere să facă ceva pentru oraș, în calitate de consilier local. Dar vrea să facă totul pentru Mărășești.

 „Candidez la funcția de primar al orașului Mărășești și al satelor Haret, Pădureni, Călimănești, cartier Modruzeni și Doaga Blocuri, cu dorința de a implementa o administrație a bunului simț, curată, transparentă și bazată pe o dezvoltare reală și sustenabilă care să vină într-adevăr în interesul locuitorilor. Ideile pe care le voi dezvolta impreună cu echipa de consilieri locali se vor finaliza în proiecte care, odată implementate, vor aduce soluții de real folos comunității noastre. Calitatea vieții orașului și a satelor s-a degradat mult în timp din cauza neimplicării, dar cu un angajament ferm si asumat vom reuși impreună să schimbăm înfățișarea locurilor în care trăim”, mai spune Mihaela-Beatrice Baclov.

Problemele orașului sunt multe, iar pentru fiecare dintre ele Mihaela Baclov și colegii săi din PNL, candidați la Consiliul Local, au soluții. În Mărășești e multă treabă de făcut: apă, canalizare și chiar gaze, pentru că oamenii trăiesc în niște condiții demne de secolul al XIX-lea. Asta în condițiile în care prin Haret și Călimănești conducta magistrală trece pe proprietățile cetățenilor, fără ca ei să beneficieze de gaze naturale. E nevoie de un învățământ de calitate și o bază educațională adaptată nevoilor secolului XXI, e nevoie de servicii medicale pentru populație, e nevoie de străzi asfaltate și multe altele. Toate nevoile și lipsurile unui oraș sărăcit pot deveni amintire dacă pe 9 iunie Mărășeștiul va alege schimbarea!

Mihaela Baclov și echipa PNL pot schimba Mărășeștiul în bine!

Lista de candidați pentru Consiliul Local al Orașului Mărășești propusă de Partidul Național Liberal: Baclov Mihaela-Beatrice, Padină Daniel-George, Ciontu Elisabeta, Anghelachi Floricel, Neșu Jana-Marieta, Merlae Ionela-Valentina, Velica Paula, Gavrilei Mihai, Grosu Constantin-Cristinel, Zontea Elena, Lupașcu Emilian, Petrea Lucica-Andreea, Bana Florin, Schifirneț Silvia-Renata, Drăgan Gina, Brînză-Martiș Gina-Carmen, Gogu Otilia, Costache Costel, Pătrășcan Luminița-Rica, Brania Vasile, Butnaru Romelia, Verbuță Cristi-Andrei.

(Material realizat de  S C Nord-Est Publicitate SRL Focșani  la comanda Partidului Național Liberal Filiala Vrancea Cod mandatar Financiar 21240015)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.