Tăbăcăria lui Tăchiță Nistor, afacere cu „reputație indiscutabilă” din vechiul Focșani
Mai este proprietatea privată garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular?!
La cumpăna secolelor XIX și XX, în orașul Focșani poate nu era raiul pe pământ, dar oamenii simțeau, credeau și acționau suficient și în folosul semenilor lor. Existau și atunci săraci și bolnavi, copii orfani și bătrâni abandonați, dar era și suficientă omenie pentru ca viața în micul nostru orășel să-și vadă de mersul ei, fără facilitățile progresului de azi. Nu existau spitalele moderne și nici farmaciile ochioase din prezent, iar lumea nu se fâțâia toata ziua în mașini luxoase și poluante, nici măcar în trăsuri.
Ce-i drept, în aceste vremuri nebune de pandemie, românii și lumea toată au putut să mai lase nițel volanul din mâini și parcă puțin, planeta a mai obținut un răgaz în acumularea efectului de seră.
Românii și focșănenii de altădată nu se dădeau de ceasul morții pentru a acumula averi nemăsurate. Nu se întreceau în opulență, nu alergau doar după mărfuri de import, nu călcau pe cadavre pentru a-și atinge scopurile meschine, nu-și căutau un rost pe alte meleaguri. Dimpotrivă, orașul Focșani, și în general România, erau un magnet pentru numeroși străini.
Lumea privea viața cu mai multă seninătate, iar fericirea consta în lucruri mai mărunte, dar calde, ca de exemplu o haină de calitate, o hrană bună și curată, o seară veselă în familie ori chiar într-un mic stabiliment local de petrecere, o sărbătoare ori un spectacol muzical al muzicii de fanfară în parcul public, o plimbare relaxantă pe la catedrala Sfântul Ioan din centrul orașului, toate acestea erau ingredientele necesare pentru ca oamenii de altădată sa simtă că trăiesc.
Azi obținem aceeași stare de spirit, probabil plecând pe la Paris, Dubai, Londra sau peste Atlantic ori încercând să acumulăm o mică avere cu care să ne fălim si care în trecut ar fi fost de ajuns pentru sute de familii. Dar poate ca așa trebuie să fie viața modernă cu toate că acest lucru va costa scump generațiile viitoare.
Dincolo de această digresiune, astăzi ne-am propus să aruncăm o privire scurtă peste destinul unei familii de vază, din Focșaniii de odinioară, peste care în prezent s-a așternut nemeritat uitarea și indiferența noastră: familia Nistor, mari jucători în domeniul pielăriei. Această familie a încălțat și îmbrăcat, cât de ieftin s-a putut, cam pe toată lumea din Regatul României. Și nu ne trezim noi vorbind așa, ci acest lucru este consemnat în actele prăfuite din vremurile nu tocmai demult apuse. Iată ce se scria în urmă cu aproape un secol despre aceasta:
Mărturie despre frații Nistor
Foto:Tache Nistor, 1878-1952
„Acest domn, Tache Nistor, născut la Focșani în 10 iunie 1875, căsătorit, cu doi băieți și două fete, toți căsătoriți la rândul lor, afară de ultimul care a terminat Academia Comercială din Wiena, caracter ireproșabil, reputație indiscutabilă ca și fratele său, Guriță Nistor. Din 1902, fabrica lor a fost înscrisă la Tribunal, însă începută în mod primitiv din anul 1894. Denumită apoi Fabrica de tăbăcărie a fost adaptată ultimelor perfecționări în ce privește mașinile și metodele de fabricație. Relativ la fratele său sunt aceleași observații, adică persoană fără nici o încurcătură și cinstit ca mod de plată. Aceste considerații aparțin unei familii de oameni vrednici și sobri, devotați din generații în generații acestei profesiuni. Nu au uzat și nici nu au cerut creditul în proporția pe care o merită.”
Așa se consemna într-un act din 1936 al Camerei de Comerț Focșani în legătură cu o familie renumită a orașului nostru: Tache si Guriță Nistor. Despre aceste distinse nume de oameni de afaceri, mare lucru nu a mai rămas în memoria orașului și a focșănenilor, dar după ei se vede pe strada Rodnei o clădire interesantă, impunătoare și acum, darămite pentru anul când a fost ridicată, an care se distinge clar pe frontispiciul acesteia -1896.
Clădirea este aflată în prezent în proprietatea unei prospere societăți județene sub denumirea Fabrica de Tabacarie- Tache C. Nistor, descrisă astfel în actele timpului: o întindere de 2.000 mp și o clădire de 1.500 de mp, avea o putere industrială a afacerii cifrată la 1.405.834 lei în anul 1931 și un total de 19 angajați, salariile lucrătorilor erau între 2.000 de lei și 3.500 de lei, adică între 50 și 80 de lei pe oră, în total 66.000 lunar și 306.870 lei anual. Cu un capital inițial de 72.000 de lei și impozite anuale de 107.125 lei, fabrica a fost închiriată tot în familie celor doi fii. În cele din urmă afacerea a sfârșit prin a fi confiscată de stat în 1948, iar familia Nistor a rămas umilită și s-a împrăștiat în cele patru zări.
Familia n-a mai primit înapoi nimic
Fabrica de Tăbăcărie- Tache C. Nistor, așa cum arată astăzi
Clădirea impozantă de pe strada Rodnei a ajuns prin diferite mișcări și hârtii ale orânduirii socialiste în patrimoniul Statului și apoi transferată la o întreprindere cu specific local- producția de vin. Cu toate că actele vechiului regim comunist ar trebui să fie, dacă nu nule, cel puțin discutabile, situația a rămas încremenită și după 30 de ani de așa-zisă înfloritoare tranziție pentru unii și cruntă dezamăgire pentru alții, și ne aflăm chiar și azi, în unele cazuri, ca și în momentul adoptării sinistrei legi de naționalizare a mijloacelor de producție din anul 1948, de fapt o adevărată hoție cu țintă proprietatea particulară a românilor de ispravă de altădată, nereparată nici până în prezent, cu toate că nobila noastră Constituție declară proprietatea drept sfântă și inalienabilă sau, după cum zice Codul Civil,- Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege-, care spune de fapt cam tot același lucru. Din păcate, în această ordine de idei, nedreptatea suferită de familia Nistor nu este un exemplu singular și epopeea injustiției sociale nu pare să se încheie.
Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
O afacere care a dat numele unui întreg cartier
Clădirea în care a funcționat Fabrica de Tăbăcărie- Tache C. Nistor de pe strada Rodnei, una dintre puținele clădiri industriale care a supraviețuit perioadei comuniste în Focșani, este una semeață, care se ține bine chiar și acum, la peste 120 de ani de la edificare. Sediul său era unul modern pentru perioada respectivă, cu spații de producție generoase și o clădire separată pentru birouri care nu s-a mai păstrat astăzi. Societatea care a preluat după 1990 imobilul a scos spațiul la vânzare. Oamenii mai în vârstă din cartierul Tăbăcari, care și-a preluat numele chiar de la întreprinzătorii Nistor, își amintesc de perioada în care zona mișuna de muncitori.
“Aici am copilărit, era să mă și înec când era copil în bazinele care se foloseau pentru tratarea pieilor. Se făcea treabă serioasă aici, erau zeci de angajați, afacere bună, pielea se folosea pentru pantofi, de la talpă și până la îmbrăcăminte, pentru harnașamente, curele, haine de toate felurile, se legau cărți în piele. Familia Nistor a fost una deosebită, oameni muncitori, serioși. Eu de Vasile Nistor îmi amintesc, care răspundea de treabă aici. După anii 1950 aici a funcționat un atelier de pantofi, a fost și sală de bal. Ce petreceri se mai făceau aici… Apoi, tăbăcăria a fost preluată de o societate de vinuri care a folosit-o pe post de depozit și s-a ales praful. Clădirea este foarte sănătoasă, mai rezistă la 20 de cutremure de acum înainte. Are un beci de trei-patru metri dedesubt, iar deasupra etajului este o mansardă în care eu alergam după porumbei. Acum sunt niște chiriași aici dar nici vorbă să mai fie ce-a fost. S-au dus vremurile în care se producea ceva în cartierul Tăbăcari”, ne-a spus unul dintre cei mai în vârstă locuitori de pe strada Rodnei. Ultimii urmași ai familiei Nistor trăiesc la Odobești. Momântul familiei se află în Cimitirul Sudic din Focșani iar pe cruce sunt fotografii cu cei mai importanți membri ai familiei care au trecut în lumea celor drepți. (S. Nichita)
Articol preluat de pe site-ul:vranceaaltfel.ro
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
