Nu era chiar o vizită, până la 23 august 1944, aceștia fuseseră chiar inamicii noștri, așa că ne-am trezit cu ei, forțat în teritoriul românesc, dar în mersul lor, vijelios și războinic, de pe la Băcau au devenit dintr-o dată aliați și prieteni. Bineînteles că sovieticii nu au vrut să înțeleagă pe loc acest lucru, așa că, în zilele de după 23 august, documentele Arhivelor Nationale-  Structura Teritorială Vrancea- amintesc prin rapoartele ce le întocmeau periodic jandarmii din județ cam care era cu adevărat realitatea de pe aceste meleaguri.Iată câteva imagini, puțin spus, cumplite.

 La Țifești, în seara zilei de 1 spre 2 octombrie au apărut un număr de 48 de soldați sovietici care au cerut mâncare, pâine și băutură. După ce au fost cartiruiți și au primit cele dorite au cerut și mai mult vin, iar sătenii când au văzut că sunt beți, nu le-au mai dat, așa că au început să umble prin sat, cu căldările, după băutură, trăgând focuri de armă prin curțile oamenilor, fiind împușcat mortal un locuitor de 75 de ani.Atunci au fost reținuți doi soldați, dar eliberați imediat, la ordinul Comandamentului Sovietic.

O notă din 28 septembrie 1944 comunica faptul că în sudul județului s-au furat animale cu sutele pentru armatele rusești și au fost siluite 12 fete și 19 femei, plus 4 persoane împușcate mortal. O altă notă de la 14 octombrie anunța că pe teritoriul județului au fost împușcate trei persoane, multe jafuri și numeroși jandarmi dezarmați și bătuți. Pe 26 septembrie, în stația CFR Pufesti, armata sovietică aștepta în tren să primească ordinul ca să avanseze spre Mărășești. Așa că, având timp, câțiva soldați s-au dat jos și au mers la o stână din apropiere de unde au vrut să fure toate oile și să le mâne către tren. Dar ciobanii au început să facă gălăgie, cum că sunt oile oamenilor din sat, iar dinspre case a venit o ceată de localnici care i-au alungat pe ruși, ba au prins vreo 2 dintre ei pe care i-au bătut aproape până la moarte. Rușii care au scăpat au ajuns la tren și au anunțat că sunt fugăriți, așa că s-au dat jos vreo 30 de soldați cu mitraliere care i-au împrăștiat pe sătenii care se apropiau de tren și au reținut vreo doi, care au fost bănuiti că i-au lovit mai tare pe sovietici. Și unul a fost omorât pe loc, de altul nu s-a mai știut nimic, ulterior fiind, probabil, ucis si acesta.

Alti ofițeri ruși care au făcut lucruri și mai rele, rănind sau împușcând locuitori de prin Soveja, Sascut, au fost reținuti de către jandarmi, dar imediat au venit în ajutorul lor, numeroși conaționali înarmați care-i scăpau de îndată. Alte coloane sovietice sau de cazaci au băgat spaima în luna noiembrie în toți locuitorii de la Pățesti sau Pădureni de unde au furat toată băutura, au devastat cârciumi, au bătut numeroși oameni, pe unii i-au  împușcat, au provocat scandal și au devastat.Un caz a fost consemnat astfel:”La 4 noiembrie 1944, 6 ofițeri și ostași sovietici au fost cantonați la Pățești ( Oobești de azi) la famila Homoc și au cerut gospodinei casei să le gătească. Aceasta a refuzat, așa că aceștia au adus cu ei o rusoaică, tot din unitatea lor, care să le pregătească mâncarea.La cererea rusoaicei făcută proprietăresei ca să-i dea puțin untdelemn, aceasta i-a oferit un pahar cu benzină, punând-o să-l bea, iar aceasta, scandalizată, a anunțat pe oamenii ei care s-au înfuriat și au făcut stricăciuni prin casă pentru felul cum au fost tratați. Pe 22 noiembrie 1944 la Străoane de Sus o mașina sovietică s-a împotmolit, fiind în pană de benzină, iar soldații se plimbau în jurul automobilului mânioși. A trecut un căruțaș cu doi cai, l-au somat să stea, acesta a fugit și a lăsat căruța în drum. De ciudă că nu a rămas pe loc, sovieticii i-au împușcat caii. Șeful de post, când a auzit cazul, a venit de îndată, le-a adus benzină, i-a ajutat să scoată mașina din noroi și i-a urmărit cum pleacă spre  Focșani.” 

Alte fapte ilegale consemnate pentru noiembrie au fost: o gâscă furată în Satu Nou, bătăi și devastări de case la Câmpineanca, cantități de vin și rachiu furate de prin toate comunele, au șterpelit toate aparatele de radio și armele de vânătoare găsite, de asemenea și porumb, oi, vite, acolo unde au găsit, au luat cu nerușinare, au mai fost reclamate și incendieri și multe alte fărădelegi. 

La Focșani tovarășii de la răsărit au făcut cu siguranță numeroase barbarii, dar focșănenii alunecoși  și-au dat seama cam de unde se va fixa ora exactă în România pentru o perioadă nedeterminată, așa că s-au grăbit să colaboreze cu învingătorii aliați, dar să aducă și puțină liniște în mica noastră localitate, îngrozită, din auzite și din pățite, de faptele vitejești ale sovieticilor. Așa că au dat o proclamație duplicitară către oraș, la 26 august 1944, care suna astfel : ”Armata Roșie a intrat ca eliberatoare și ca aliată în orașul nostru.Autoritățile noastre lașe (cu excepția șefului Poliției locale) în loc ca să asculte de ordinul guvernului nostru central, să stea pe loc și să primească așa cum se cuvine, pe aliații noștri de azi, au fugit în mod rușinos, lăsând orașul nostru în părasire.Ordinea trebuie restabilită în orice chip.O propagandă înveninată și prostească a fost dusă ani de zile împotriva regimului aliaților noștri din răsărit, arătându-i în mod complectamente eronat, în culorile cele mai rele, fapt care a pus populația noastră pașnică, până la a-și părăsi gospodăriile. Astăzi însă adevărul a ieșit în sfârșit la lumină. Epoca reacțiunii, a abuzului, a intoleranței, a persecuțiilor, a urei de rasă, de etnicitate etc. trebuie s-o socotim intrată în domeniul istoriei.Soarele sfânt al libertății a rasărit pentru toată lumea.Populația noastră are astăzi o importantă îndatorire:Să privească cu încredere în Armatele Uniunii Sovietice Ruse care vin ca aliații noștri si nu ca dușmani. Neputând încă avea legătură cu Guvernul Central o mână de cetățeni ne-am adunat ca în mod provizoriu să instituim o conducere care să înlăture anarhia provocată de lipsa autorităților, să punem  ordine și să asigurăm viața și hrana locuitorilor.Cerem însă calm și concursul tuturor locuitorilor și sperăm să readucem lucrurile în starea lor normală.”  Semnează, în numele Partidului Național Țărănesc av N. Al. Constantinescu și profesor H. Boos, în numele Partidului Național Liberal, avocat C. Chele, în numele Partidului Comunist, Stefan Mihăileanu. Din partea intelectualilor focșăneni prof Trofin Lezinski.

Cam astea au fost evenimentele și faptele aliaților sovietici în primele luni după întoarcerea armelor, în județul Vrancea.Și cine știe câte s-au mai  petrecut prin toată România. Așa că pe bună dreptate ne putem întreba, oare cu ce a greșit neamul românesc de a trebuit să sufere atât de mult și atât de des? Când turcii, când austriecii, când rușii, apoi sovieticii, când alți și alți prigonitori ce ne-au chinuit neîncetat, de parcă a trebuit să plătim păcatele nu știm cui! Dar, poate, viitorul ne va scuti de astfel de suprize, acum că ne aflăm în prezent sub umbrela U. E. și scutul NATO. Așa să ne ajute Dumnezeu !

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea

Citiți și:Interviu cu doamna Lidia ( Rodica) Năstase

”În toamna lui 2011 am avut onoarea să mă întâlnesc cu distinsa doamnă Lidia (Rodica) Năstase, nepoata marelui folclorist Alexandu Dobrescu, căreia i-am luat un interviu despre Dumitreştii de altădată. Născută în anul 1926 într-o familie de intelectuali dumitreşteni,  doamna Rodica îşi aminteşte cu nostalgie şi regret de unele momente şi cu dispreţ faţă de perioada când armata sovietică a ajuns la Dumitreşti  să ne elibereze de sub jugul fascist. Redau mai jos relatarea distinsei doamne ce a trecut în nefiinţă în primăvara lui 2012.

<<Veneau din toate părţile, ca vulturii, aşa veneau… morţi de foame şi nespălaţi. Dinspre Nereju trecuse munţii un colonel, Petrică Ţârulescu, împreună cu compania lui. Când au auzit de ruşi, s-au dezbrăcat de hainele militare şi s-au cazat ca ţărani pe la curţile oamenilor. Colonelul a îngropat banii regimentului aici sub nucul din fundul curţii. N-a ştiut nimeni de ei. După ce au trecut ruşii s-a întors şi i-a luat.

La noi în curte era multă lume. Mama a  tăiat doi porci de frică să nu-i ia ruşii şi i-a făcut chiftele. Am mâncat numai chiftele. Un colonel rus cu vipuşcă roşie l-a întrebat pe tata ce este cu atâta lume la noi, apoi a strigat: „ A! Esti burjui?” Cu greu i-a explicat tata că suntem o familie numeroasă şi că toţi sunt rude cu noi.

În casa noastră de la drum îşi instalaseră comandamentul şi aici veneau cei ce jefuiau prin comună. Au adus maşina lui Zamfirescu   ( fordul vişiniu) în curte încărcată ochi cu borcane cu dulceţuri şi gemuri. Şi mâncau. Cu mâna mâncau…

Umblau rusoaicele legate la cap şi nespălate pe stradă. Tata m-a chemat la gard şi mi-a zis: „Uite, tată, armata eliberatoare! Să n-o uiţi niciodată!>>. Şi n-am uitat-o…

Peste drum de noi era magazinul lui Mihăilescu, (fostul Becas) magazin destul de mare  unde găseai de toate. L-au spart ruşii şi au furat tot. Se îmbrăcau rusoaicele în cămăşi de noapte peste pufoaice şi mergeau pe stradă. Mergeau îmbrăcate în nişte chiloţi gogoşari pe care îi furaseră din magazin.

Cum la noi în casă era Comandamentul, aici se dădeau cele mai mari chefuri. Au furat ţuica lui Zamfirescu şi beau direct din găleţi. Atunci am văzut pentru prima oară cum un rus beat a muşcat dintr-un pahar. Era plin de sânge şi râdea. M-am îngrozit. Asta a fost civilizaţia adusă de ruşi.

Într-o zi au intrat peste  Caterina Popa, dar acasă la ea erau şi cei doi fraţi cât bradu’ întorşi recent de pe front. Aceştia i-au dat o mamă de bătaie rusului şi l-au aruncat în stradă. Seara, treceau ruşii pe stradă şi trăgeau cu armele în casele oamenilor. Ca să nu păţim ceva, tata ne-a dus peste gârlă pe un pârâu unde am stat ascunşi o săptămână cinci fete şi un băiat. Ne aducea în fiecare zi mâncare şi noi stăteam acolo, murdari ca vai de noi.

Într-o zi una din fete a ieşit să se spele la gârlă şi un rus care trecea călare pe drum a văzut-o. S-a luat rusul după ea, dar mama care ne păzea din curte i-a ieşit înainte şi a început să ţipe. S-a luat după mama, i-a pus puşca în piept şi a dus-o până în grădină. Mama a făcut un atac de frică şi de atunci a rămas cu o bâţâială la o mână. Noi am fugit pe pârâu la deal până în dealul Lupoii la Toma Calotă. L-am strigat pe nea Toma şi a ieşit din grajd cu puşca de vânătoare. Ne-a băgat în casă şi ne-am spălat. Casa era goală. Îşi îngropase toate lucrurile de frica ruşilor. A doua zi a venit tata şi ne-a luat. Când nu ne-a găsit pe pârâu şi-a dat seama că am urcat la nea Toma. Asta a fost prietenia Sovietica.”-Marian Galoiu