Politică

Şcoala de vară a OTPDL

Iulia Crețu
29 aug 2013 1029 vizualizări
Tinerii democrat liberali vrânceni participă, în acest sfârşit de săptămână, la Eforie, la şcoala de vară a OTPDL, întâlnire la care au plecat la malul mării 11 juniori portocalii, conduşi de preşedintele interimar Ionuţ Filimon.

Tinerilor le vor vorbi, în cele trei zile de instruire politică, liderii centrali ai PDL. De remarcat că printre vorbitori se numără numai oamenii din preajma lui Vasile Blaga. De altfel, liderul PDL va deschide lucrările şcolii de vară, astăzi la prânz. Vor mai veni să se întâlnească cu juniorii şi Cătălin Predoiu, prim vicepreşedinte PDL, dar şi Radu F. Alexandru, Anca Boagiu, Raluca Turcan, Roberta Anastase, europarlamentarii Monica Macovei, Traian Ungureanu şi Petru Luhan sau deputatul Alexandru Nazare. La eveniment sunt invitaţi şi Sven-Joachim Irmer, director Fundaţia Konrad Adenauer, şi Konstantinos Kyranakis, preşedinte YEPP. Dacă în anii trecuţi, preşedintele Traian Băsescu era surpriza cea mai aşteptată de la şcoala de vară, la ediţia din acest an, cel mai probabil, acesta nu va veni. (I. CREţU)
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
iulian giogloman, acum 3916 zile, 12 ore, 58 minute, 34 secunde
mai au pdl-stii organizatie de tineret? au ramas trei fraieri cu totii, tineri si hodorogi. Multa bafta la examene baietzi!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.