Politică

Incompatibil la ANI, “fără probleme” în Primărie

Iulia Crețu
7 aug 2013 2226 vizualizări
Secretarul din Fitioneşti desconsideră decizia ANI de incompatibilitate a primarului.Deputatul PDL Secară cere Prefecturii Vrancea să ia poziţie în cazul incompatibilităţii dictate de ANI în cazul primarului Iordache Cazacu (PSD).Prefectul Popescu susţine că anularea mandatului edilului ar putea fi dispusă numai de secretarul comunei

Mandatul de primar al lui Iordache Cazacu (PSD) de la Fitioneşti este pus sub apărare de secretarul Roxana Ifrim. Deşi o decizie a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) spune că primarul este incompatibil, secretarul comunei o desconsideră, aducand în apărarea “şefului” o decizie de NUP de la Parchet, la sesizarea făcută în 2009, privindu-l pe Cazacu, care era în acelaşi timp primar şi administrator la o firmă. Printr-un comunicat de presă, deputatul PDL de Adjud, Florin Mihail Secară, cere Prefecturii Vrancea să lămurească situaţia din comuna Fitioneşti. De precizat faptul că localitatea Fitioneşti este în Colegiul 6 Adjud, unde a fost ales parlamentarul. “Prevederile legislaţiei româneşti în materia incompatibilităţilor şi conflictelor de interese sunt clare: Iordache Cazacu trebuia destituit din funcţia de primar după data de 13.04.2010, data finalizării evaluării de către Agenţia Naţională de Integritate. Solicit pe această cale prefectului Kanty Cătălin Popescu să precizeze public poziţia Instituţiei Prefectului Judeţul Vrancea cu privire la legalitatea ocupării funcţiei de primar al comunei Fitioneşti de către Iordache Cazacu. Chiar dacă se bucură de protectţia lui Marian Oprişan, un alt personaj care sfidează legile şi are o situaţie complicată în justiţie în acest moment, primarul Iordache Cazacu trebuie să înţeleagă că normele privind integritatea în exercitarea funcţiei publice sunt obligatorii într-un stat membru al Uniunii Europene şi că standardele în materie de incompatibilităţi, pe care le-a încălcat cu nonşalanţă, îl obligă să părăsească funcţia”, spune Secară.

Prefectura: “secretarul ar trebui să anuleze mandatul sau nu”

În replică, prefectul Cătălin Popescu susţine că o decizie în cazul primarului incompatibil ar fi trebuit luată de secretarul comunei, Roxana Ifrim. Popescu spune că Prefectura nu poate anula mandatul lui Iordache Cazacu şi că secretarul trebuie să ia o decizie. Prefectul completează că a anunţat Primăria Fitioneşti, în speţă pe Roxana Ifrim, de decizia ANI, iar secretarul comunei a transmis că nu consideră că s-a încălcat legea în cazul primarului. “Din punctual nostru de vedere, cel care trebuie să ia o decizie în acest caz este secretarul. Am trimis adrese atat la ANI, cat şi la secretar, prin care anunţam de situaţie. Cel care dispune este secretarul, nu ne putem substitui noi. Atribuţiile care revin prefectului nu impun ca noi să anulăm mandatul primarului Iordache Cazacu, secretarul trebuie să ia o decizie. Ne-a replicat că acesta a primit NUP de la Parchet şi că nu consideră că ar fi încălcat legea”, ne-a spus prefectul Cătălin Popescu. În această situaţie, Prefectura pare a-şi lua mana de pe cazul incompatibilităţii de la Fitioneşti, reacţia fiind una cel puţin prietenească, mai ales că este vorba despre un ales al Puterii USL. Secretarul comunei, Roxana Ifrim, nu a putut fi contactată pentru a exprima un punct de vedere. Este totuşi greu de crezut că secretarul ar putea decide împotriva primarului, ştiut fiind că între cei doi, indiferent de localitate, este un raport de şef-subordonat. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.