Politică

Costică Neaţă: “e sărăcie la PDL”

Iulia Crețu
22 ian 2013 2145 vizualizări
Noul lider de la PDL spune că va demisiona de la Direcţia Agricolă cand îi va veni numirea oficială, cele două funcţii fiind incompatibile

Costică Neaţă, cel propus de conducerea centrală a PDL pentru a prelua şefia interimară a partidului la Vrancea, declară că în momentul în care de la Modrogan va pleca hartia oficială îşi va da demisia de la Direcţia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Acesta susţine că a acceptat propunerea lui Vasile Blaga pentru că în judeţ era o situaţie incertă, după plecarea “din motive personale” a fostului şef interimar Gabriel Postolache. “Deocamdată nu am preluat nicio şefie. Cand se va întampla acest lucru, îmi voi da demisia de la Direcţie pentru că cele două funcţii sunt incompatibile. Am acceptat să fiu interimar pentru că la noi era o situaţie mai incertă şi cineva trebuia să o facă şi pe asta. Mi s-a propus şi am spus da”, ne-a declarat Costică Neaţă, unul dintre democraţii din garda veche a partidului. În ciuda faptului că de la centru s-a decis ca vechiul democrat Neaţă să preia organizaţia, foarte probabil lucrurile nu se vor linişti, la mijloc fiind vorba de multe jocuri pentru putere. Aceasta în condiţiile în care mulţi pedişti îl vedeau îndeptăţit pe deputatul de Adjud Florin Mihai Secară să preia partidul, acesta fiind singurul parlamentar democrat din Vrancea.  “Va fi linişte, la PDL nu e nimic de împărţit, acum este şi sărăcie. Nici cand era PDL la guvernare nu aveam ce împărţi”, a completat Costică Neaţă. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
yoyo, acum 4135 zile, 7 ore, 36 minute, 51 secunde
Cu acest lider istoria PDL = istoria PNTCD Dupa ce Trasculescu + tanase a inlaturat orice potentiali lideri ,o echipa ca cea din 2008 nu va mai avea nici in vise PDL acum s-a trezit buldogul sa puna citeste integral
vasile J, acum 4135 zile, 10 ore, 52 minute, 57 secunde
fiti seriosi ,partidul se duce la vale orcunm.....totusi garda mai veche ar putea avea sanse sa mai faca ceva fata de ;figurantii care au trecut prin partid ca vintul prin sita. m e
paul, acum 4135 zile, 11 ore, 13 minute, 5 secunde
E un tip destept, echilibrat, cu forta, impune respect si autoritate, are capacitatea de a-l termina pe oprisan, intradevar este un adversar redutabil, in perioada urmatoare foarte multi veniti vor citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.