Când o societate își subapreciază dascălii înseamnă că nu ii pasă de generația de mâine
"Nu învățăm pentru scoală, ci pentru viață!"- motto la o convocare de cercetare disciplinară, făcută "cu stimă", de un grup de persoane cu greutate, pentru a strivi psihic o colegă.
"Nu învățăm pentru scoală, ci pentru viață!"- motto la o convocare de cercetare disciplinară făcută "cu stimă" de un grup de persoane “cu greutate” pentru a strivi psihic o colegă.
„Atitudine ireverențioasă față de conducerea scolii.” - este al doilea punct al motivației din convocarea în vederea cercetării disciplinare a doamnei informatician de la un liceu din Galați, care a murit în timpul unui examen, după 11 ore de muncă. Totul sună mai degrabă a dicton ceaușist, cuvinte ce îmi amintesc de congresele „tovarășului” în care cel fără abilități de lingușire și multe adjective din aceasta categorie era izolat și persecutat.
Cazul doamnei informatician, care și-a pierdut viata în urma suprasolicitării, este departe de a fi unic în societatea noastră, cu atât mai puțin în învățământ. În multe domenii de activitate se întâmplă lucruri asemănatoare, din păcate, pentru că atributul care guvernează strategiile de management este TREBUIE!
Guvernați de interese proprii, mulți lideri uită să mai vadă în cei cu care lucrează ființe umane, nu le mai văd nevoile, limitele. Cu cât îi văd mai mici, cu atât îi lovesc mai mult sau îi încarcă cu sarcini.
A murit un om tânăr, a murit o femeie, a murit o mamă, a murit o sotie, o fiică, o soră! Din păcate, nu mai există obiectul acestei cereri de cercetare. Regretele sunt tardive și de obicei mortul este vinovat.
De fapt, cred este vorba de un sistem de management defectuos la nivel național, a unei strategii necorespunzătoare de organizare și gestionare a evenimentelor atât de complexe cum sunt examenele de capacitate sau bacalaureatul, dar și o consecința evaluării superficiale a competențelor manageriale.
Este adevărat ca pentru a fi un manager bun este necesar să fii un planificator bun , însă nu este de ajuns. Locul primordial în evaluarea competențelor manageriale nu ar trebui să fie ocupat de planuri de administrare, strategii, diagnoze sau decizii, ci și a acelora care țin de latura umană, de psihologie, ori cred că acest aspect este cel mai putin cercetat atunci când cineva se prezintă la un concurs pentru a ocupa un astfel de post.
Și nu mă refer la testarea psihologică simplă, psihometrică, obligatorie, ci la o evaluare psihologică complexă în care ar trebui evaluate competențele manageriale din perspectiva psihologică (capacitatea de a lucra în echipă, cum se raportează la oameni, cum comunică, abordări situaționale, cum reacționează la stres, empatie etc. ), cu atât mai mult cu cât subalternii acestora sunt formatorii generației de mâine.
Daniel Goleman spune: A şti să conduci nu înseamnă a şti să domini, ci a şti să convingi oamenii să muncească pentru un scop comun. (Inteligenţa emoţională). Asta înseamnă că fiecare om este unic, special, are propriile nevoi și de aceea trebuie tratat diferit. Poate că de asta avea nevoie doamna informatician, care a făcut infarct când introducea date în calculator, de nevoia de a fi tratată altfel, de un om, de un colectiv, de o societate, pentru că, din păcate, asistăm în ultimul timp la un proces de denigrare a cadrelor didactice, cel mai des acuzate de lipsă de profesionalism, de neimplicare în procesul educațional, de multe ori considerate țapi ispășitori pentru insuccesele copiilor sau chiar mai mult decât atât, de scăderea popularității școlii la care profesează ... și nu în ultimul rând că au prea multă vacanță...
O expresie populară românească spune: Cine n-are bătrâni să și-i cumpere! Extrapolând această vorbă plină de întelepciune la învatământul românesc aș spune că, dacă nu ne îngrijim de cei care ne formează copiii, atunci ar fi utopic sa avem așteptări ridicate de la generațiile viitoare.
Dascăli nevalorizați, suprasolicitati, epuizați de cele mai multe ori nu de sarcinile din fișa postului, ci de cele administrative, de cele cu titlul de TREBUIE, una dintre situațiile din învățământul românesc cu care ne confruntăm din păcate astăzi ... Și mă gândesc la cei care au făcut din profesie o artă și se prezintă în fața clasei cu demnitate, pasiune, cu dragoste și respect fată de cei în fața cărora se prezintă, elevi ori studenți. La cei care descoperă și dezvoltă potențialul copilului și-i dau aripi să zboare, cei care descoperă omida și participă la metamorfozarea ei în fluture! Iar pentru a vedea un fluture cum zboară, e nevoie de empatie, rabdare, tact, capacitate de a dărui încredere mai presus de cunoștințele pe care le transmite ...poate multe ore de ore de voluntariat, despre care nu spune nimeni, nu scrie pe nicăieri. Și nu sunt puțini! Vorbim despre formatorii generațiilor viitoare care mai presus de orice sunt OAMENI, și merită respectul nostru necondiționat! (Psiholog Mariana Ursu-Balaci)
Mariana Ursu-Balaci este Psihoterapeut și lucrează la Cabinetul Individual de Psihologie Ursu-Balaci Mariana (Policlinica 2, Focşani). Doamna psiholog scrie și pe site-ul www.psihologfocsani.ro.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
