Intermediarii, un virus mortal pentru economia rurală
Zilele trecute, un eveniment tragic de sorginte personală mi-a oferit ocazia de a sta mai mult printre mocanii mei din Negrileşti. Aşa cum se întâmplă la orice priveghi, unde vin apropiaţi şi cunoscuţi, oameni de toate condiţiile sociale, în nopţile de veghe se discută „multe şi mărunte” - probleme „vitale” pentru cei de acolo sau chiar de oriunde, probleme care-i frământă pe oameni. Fiecare aduce pilde din trecut, îşi mărturiseşte păsul celuilalt, în speranţa că mai multe minţi la un loc vor găsi o soluţie.
La tânguielile oamenilor privind starea lor economică şi lipsa de perspectivă, ştiind potenţele lor (număr foarte mare de ovine - unii oieri au câte 200-300 sau chiar peste 1.000 de capete -; păşune întinsă în Munţii Păişele, Arişoaia, Mordanu sau chiar pe dealurile mărginaşe comunei; oameni care ştiu tainele păstoritului la fel ca oierii din Mărginimea Sibiului etc.; au lemn din belşug în proprietate obştească etc.), i-am „încercat” cu câteva întrebări:
Aveţi un rezervor imens de materie primă (oi, lapte, carne, lână). De ce nu vă organizaţi un sistem cooperatist de desfacere a produselor? De ce nu faceţi o făbricuţă de preluat şi de prelucrat laptele, o făbricuţă de prelucrat lemnul, de confecţionat mobilă, produse tradiţionale din lemn, sculptură în lemn, obiecte de dulgherie, confecţionat case din lemn etc.?
Motivele pe care mi le-au invocat, m-au pus pe gânduri şi m-au îndemnat să le dezvălui, să le aduc la cunoştinţa societăţii, poate are urechi şi clasa politică. Mi-au dezvăluit un set de pericole care fac imposibilă evoluţia vieţii lor, dar şi a noastră, a întregii societăţi româneşti.
„Nu ne ascultă şi nu ne deschide nimeni nicio poartă. Nu putem să închiriem un loc de vânzare în piaţa din Focşani, dacă nu ne punem sub protecţia unui intermediar. Intermediarii, în legătură cu cei care conduc piaţa, fac legea. Un ginere de-al meu a amenajat un loc în piaţă după normele igienice impuse astăzi: loc amenajat cu faianţă şi gresie, apă curentă (rece şi caldă), utilaje frigorifice, vânzător cu analizele la zi etc.
Într-o noapte, mult după ora închiderii, au venit nişte indivizi, care, dacă nu erau câţiva cunoscuţi, negrileşteni veniţi cu marfă sau în trecere, l-ar fi omorât. I-au ameninţat cu moartea, dacă îi mai găsesc pe acolo, şi au plecat…”
A doua zi au reclamat la Administraţia Pieţii, la Poliţie, dar nimeni nu a făcut nimic, motivând că nu există o faptă penală. Ce trebuie să facă omul, ca să aibă dovezi!?, să aştepte să fie mutilat şi să prezinte certificat medical?!?
Producătorii se plâng de faptul că nu pot obţine locuri „la vad bun de vânzare”, şi de faptul că intermediarii îi jecmănesc pur şi simplu (ne cumpără caşul cu 10-11 lei şi apoi îl vând la consumator cu 17-18 lei/kg), iar noi ne plângem de preţuri mari, de marfă proastă, nesănătoasă. Marile magazine nu primesc marfă de la producătorii mici şi ne aduc toate gunoaiele de aiurea…
În toiul muncii, ţăranii duc lipsă de mână de lucru, oraşele sunt pline de „cerşetori”, iar cum se apropie recoltatul vine şi prăpădul. Satele mişună de hoţi care fură noaptea, şi de „şmecheri” care fură ziua, care înşeală pe bietul ţăran. Cu câţi lei se produce kilogramul de struguri şi cu cât se cumpără toamna de la producător!?
Cât timp se va mai cultiva viţa-de-vie, în pierdere, de dragul artei?
Ce face Statul?!, Nimic. Se plânge că produsele agricole nu sunt fiscalizate, în loc să-l ajute pe micul producător să-şi protejeze munca sa chinuită.
Câţi din „pieţarii permanenţi”, au certificat de producător, adică pot dovedi în mod real că-şi vând produsul propriu!? Câţi dintre aceşti „pieţari” fiscalizează marfa pe care o plimbă de producător, la consumator?!
Dacă tot s-a ajuns ca plimbătorii de marfă să scrie pe produsele lor ,,marfă românească”, dacă tot s-a ajuns ca să fie recunoscută calitatea produselor agricole indigene, să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca produsele româneşti să fie eliberate de povara intermediarului.
Pe scurt, comunitatea locală să facă, între campaniile electorale, o corectă muncă administrativă şi de educaţie a cetăţenilor cărora le cer taxele:
● să încurajeze tinerii la crearea unor societăţi familiale lucrative în care să folosească resursele locale;
● să încurajeze asocierea şi cooperaţia între cei cu resurse şi competenţe asemănătoare;
● să militeze pentru crearea unor mici făbricuţe în care să se prelucreze materia primă din zonă;
● să încurajeze şi să lanseze proiecte prin care să asigure infrastructura necesară depozitării, procesării şi desfacerii produselor agricole din zonă.
Ce lucruri extraordinare s-ar realiza dacă în Negrileşti s-ar realiza o fabrică în care să se preia şi să se prelucreze laptele. Aceasta ar putea înfiinţa câteva unităţi de desfacere în diverse oraşe unde ar ajunge vestitul „caş sărat”, iar mocanii n-ar mai pierde timpul prin pieţele din împrejurimi unde-şi vând produsele pe te miri ce.
Ce lucru extraordinar ar fi ca obştile de moşneni să-şi facă ateliere sau făbricuţe de prelucrat lemnul: articole de mobilă tradiţională sau mobilă modernă, sculptură în lemn, dogărie, tipare de caş, construcţii de case de lemn, azi la modă în toată lumea etc., etc.
Toate acestea ar însemna producţie, economie, locuri de muncă, siguranţa desfacerii produselor şi, în ultimă instanţă, securitatea alimentară a acestui neam.
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
