Colţul poetului: M-ai supãrat cam mult, credințã
Ai dus norodul spre prostie
Iar oamenii prin neştiințã
Te tot urmeazã de-o vecie!
Aşa suntem noi, ortodocşii,
Ne punem sufletul pe tavã,
Facem mereu pe „credincioşii”
Şi-ajungem oameni de ispravã.
Nu e corect, și Domnul spune:
„Urmați-mã în foc şi ploi,
Urmați-mã în astã lume
Cã eu vã voi urma apoi.”
M-ai suparat cam mult, credințã,
Mã-nchin la sfinți şi la icoane,
Dau banii strânşi cu suferințã
Pe clopote de milioane…
„Credința e o-nsuflețire”,
Adevãrat ne-a spus Hristos,
A crede întru mântuire
Nu-nseamn- a ne târâ pe jos…
Degeaba mergi la slujbã, frate,
De ție-ți trece doar prin gând
Fustițe scurte, deocheate,
Te uiți la cel mai mare fund…
M-ai suparat cam mult, credințã,
Nu mai eşti tu cea care-ai fost,
Şi, rând pe rând orice ființã
Devine-ncet-încet un prost.
Degeaba mergi la slujba, nene,
Dacã rãmâi doar în pridvor
Şi vrând-nevrând, voind pesemne,
Duhneşti a putred şi alcool.
Credințã ai cam mulți bãrboşi
De mii de ani, trecuți şi foşti.
Iisus ne-a zis:„fiți credincioşi!”
Dar, oameni buni, nu fiți şi proşti!
Vlad Mãdãlin Crăciun
(sursa www.emigrantul.it)
Vlad Mădălin Crăciun este de loc din Oneşti, dar în prezent locuieşte lângă Torino. Poezia face parte dintr-un volum, “Bucurii nejefuite” care va apărea luna viitoare la Editura Diaspora, în Italia. Vremurile actuale, dar și cele trecute, din istoria poporului român, momentul Paștelui, ne-au arătat că de multe ori credința ia forme din cele mai ciudate, dincolo de preceptele cărții sau bunul simț. Iar Vlad Mãdãlin Craciun, departe de casă, dar educat de bunica sa în spiritul credinței, face o extraordinară observație în versuri.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
