Scriitoarea Olga Caba, profesorul uitat de la Liceul Unirea
Îndrumată de părinţi, a urmat cursurile Liceului Comercial de Fete, din Oradea, apoi facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj, unde s-a specializat în limba engleză. Prima repartizare, ca profesor, a primit-o în oraşul Botoşani, după care au urmat Liceul Unirea, din Focşani, Oradea, Bucureşti, Sebeş - Alba.
Debutul literar şi l-a făcut în 1933, în Abecedarul, din oraşul Turda. Scrie poezie, dar nu apare în „Antologia poeţilor tineri” a scriitorului Zaharia Stancu, publicată în 1934. În schimb, Olga Caba va fi apreciată ca o prozatoare remarcabilă. De altfel, debutul editorial, în anul 1944, îl face cu volumul „Vacanţă sentimentală în Scoţia”, rodul unei călătorii pe ruta Bucureşti-Edimburg-St. Andrews-Stirling.
„Calitatea esenţiala a Olgăi Caba este, fără îndoială, cea de povestitor, scriitoarea construind în permanenţă pretexte pentru a mai spune încă o poveste. Opera ei se distribuie pe versanţii celor două tipologii, remarcându-se o alunecare care se produce, în genere, unidirecţional, dinspre realism spre fantastic. Creaţia scriitoarei s-ar cantona, aşadar, cu terminologia Marthei Robert, la liziera dintre mitul Bastardului care a proliferat prin Balzac şi opera savant dezorganizată sau fantezia debordantă a Copilului găsit. Asemenea nenumăratelor uşi care se multiplică în şorţul chinezului şi a cutiei de ceai, creaţiile Olgăi Caba corespund unor matrioşti nesfârşite, încât, după ce ai sfârşit un roman de-al său, afli că nu ştii cum s-a terminat...", scria Ligia Dimitriu în Monografia dedicată autoarei.
Mărturisirile Olgăi Caba, jurnalele de călătorie, corespondenţa, experienţele trăite şi imaginile care au marcat-o, au creat scriitoarea din ea şi au generat „text". Aşa au apărut Jurnal de călătorie în China, un studiu despre Lucian Blaga, vasta corespondenţă cu I.D. Sârbu, Eta Boeriu, Nicu Caranica, I.Negoiţescu, Wolf von Aichelburg, Laurenţiu Fulga, Miron Radu Paraschivescu, Ion Maxim, dar şi piesa Zugravii, memorialistica (Victor Papilian şi cenaclul său) „Între prezenţe - Pavel Dan”, la care se adaugă un grup de poeme englezeşti, scrise în toamna lui 1965. E „altceva” şi altcineva în fiecare dintre demersurile sale, dar aparţine unui timp al dez-limitării şi al marginalizării celei mai brutale, în perioada 1950-1970. Două întâmplări par să tulbure, amuzant oarecum, această existenţă deosebită, plină de creativitate susţinută, ordonată, căsătoria cu criticul de artă Raul Şorban, mai mare cu un singur an decât ea, născut şi crescut în Ardeal, căruia avea să-i devină soţie, cu o singură condiţie, să-i redea libertatea atunci când i-o va cere. Şi Raul Şorban s-a ţinut de cuvânt. El însuşi a înaintat divorţul după aproximativ un an şi jumătate de căsnicie, la cererea expresă a soţiei. „Într-o scrisoare din străinătate, mi-a scris, Raoul, divorţăm!, mărturisea Şorban. Cel de-al doilea moment s-a petrecut în 1938, la Focşani, în cadrul unei şezători literare când, în prezenţa gazdelor: Al. Călinescu, Pavel Nedelcu ş.a. şi al oaspeţilor veniţi dela Bucureşti: Ion Minulescu, Camil Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, i-au fost „dedicate” câteva epigrame, cam pipărate, care au supărat-o pe doamna profesor de la Liceul Unirea, povestea Vlaicu Bârna, prezent la întâlnirea literară. Cea care a scris minunatele cărţi: Vacantă sentimentală în Scoţia, Poezii, Cumpăna din cetate, Pasul alăturea, Totaliter aliter, Nuvele fantastice, Zodia Vărsătorului de Apă, se stinge din viaţa la 20 iulie 1995, la Sebeş, în Alba. Cu toate că a lucrat şi creat la Focşani, vrancenii cunosc prea puţine despre această doamnă a literelor. (Janine Vadislav )