Strigăt de ajutor!!! Valea Rea - satul unde se ajunge doar cu elicopterul
Oamenii din Valea Rea au folosit un drum temporar după ce puntea care traversează râul Milcov nu mai poate fi folosită din pricina stării avansate de degradare. În zonă a început construcția unui nou pod, însă lucrările nu s-au finalizat, în ciuda unor promisiuni electorale ale primarului Sticlaru, făcute anul trecut. “Suntem sinistrati aici și nu putem face nimic să ne îmbunătățim condiția de cetățeni ai comunei Mera. După ce a venit apa mare nu s-a mai putut trece dincolo de Milcov nici cu mașina și nici pe jos. Practic, lumea nu are pe unde intra în sat nici pe unde iesi. Apa a rupt drumul pe unde treceam”, ne-au sesizat localnicii. Oamenii spun că așteaptă de ani de zile un pod trainic care să facă legătura între satul lor și restul lumii, mai cu seamă că sunt peste 400 de suflete în acest cătun.
Un pod numit “dorință”
“Primaria tot promite că face podul de acces... Când a fost campania electorală au adus niște grinzi și au promis că or să înceapă să ne facă podul ... Practic, grinzile din au fost aduse în iunie 2016 cu promisiunea că lucrările vor începe după alegeri. În toamna au închis de tot podul din lemn pentru că nu se mai putea circula pe el, iar câțiva copii au fost la un pas de moarte acolo. E sinucidere curată și nu mai riscă nimeni. Ulterior s-a făcut o cale de acces prin râul Milcov, adică au pus cinci tuburi și restul balast ca să poată trece lumea spre sat cu mașina. Sunt copii la școală, oameni care lucrează”, ne-au relatat localnicii din zonă, care au solicitat anonimatul de teama represaliilor locale. “Primarul e foarte răzbunător”, au motivat ei. În această primăvară, în martie, apa râului a luat pietrișul și satul a mai fost izolat o dată. În aprilie, situația s-a repetat iar oamenii nu au putut ajunge acasă decât cu piciorul. “Cred că niciun sat nu mai este ca al nostru. Dacă s-ar întâmpla ceva aici, gen să ia o casa foc să se îmbolnăvească cineva ambulanta sau pompierii nu ar avea pe unde trece... În situația asta cine răspunde? Primăria? Primarul? Dumnezeu? Doar cu elicopterul se poate ajunge”, se întreabă bieții oameni.
Prima grijă a primarului: cine a îndrăznit să se plângă la ziar
Oficialii Primăriei comunei Mera s-au declarat deranjați că localnicii din Valea Rea au găsit de cuviință să se plângă cu privire la situația din sat. Prima curiozitate a primarului a fost “cine a făcut autodenunțul”, dar după ce i s-a explicat că oamenii au tot dreptul să ceară explicații, edilul a spus că se lucrează la pod iar circulația a fost reluată provizoriu. “Se lucreză la acest pod, se face treabă bună. Sunt tuburi provizoii prin albia Milcovului care au fost repuse de echipa de acolo care lucrează la pod. Și mai este un punct de aces în sat, Pardosani – Ceramica, deci nu e chiar așa de izolat. Cei care reclamă nu știu ce vorbesc. Știu doar să dea din gură, că mie nu îmi plac reclamagii, să știți. Lucrările durează. Chiar și în casă când văruiești nu termini cu una cu două. Trebuie să respecți contractul, sunt etape de lucrări, au fost și calamități. Nu te pui cu natura, cu Doamne-Doamne”, ne-a declarat edilul Ion Sticlaru. Acesta insistă că localitatea Mera este “ruptă în două” de râul Milcov, care a fost graniță între Moldova și Țara Românească iar din acest motiv au fost mereu probleme cu izolarea unor comunități. “Avem 14 cătune aici. Am făcut ce am putut, am făcut cinci poduri provizorii. Până n-am venit eu la primărie, nu s-au făcut poduri în Mera. Pentru că am învestit o școală am primit cu 5 ani cu executare, sentință politică”, mai spune edilul social-democrat, care adaugă, că, în afară de polițiști, “care au apucături de milițieni”, și de “reclamagii” toate sunt bune în Mera. Primarul spune că mai nou are pentru comună și un proiect de alimentare cu apă dar așteaptă “aviz” de la procurori și polițistii. Supărarea edilului pe oamenii legii vine după c aceștia au luat la puricat afacerile cu bani publici și, din pricina neregulilor descoperite, aproape întreaga conducere a comunei, actuali și foști aleși locali, a fost trimisă în judecată. Practic, potrivit rechizitoriului, lucrările contractate, în valoare de 800.000 de lei, s-ar fi executat doar în mică măsură sau chiar deloc, de unde și suspiciunile unora dintre localnici. În septembrie 2016, magistraţii Curţii de Apel Galaţi au dispus rejudecarea dosarului. (S. V.)