A treia zi de “marş“ în jurul monumentului din Piaţa Unirii
Aproape 20 de oameni dotaţi cu steaguri au înconjurat şi ieri, în tăcere, monumentul din Piaţa Unirii. Cei care au ieşit în stradă spun că o fac pentru a atrage atenţia celor care au simţit un gust amar atunci când românii din diasporă nu au putut vota la alegerile prezidenţiale de duminică, din cauza unor piedici birocratice. Mulţi dintre vrânceni spun că au venit în piaţă pentru că rudele lor din Italia nu au putut vota. “Sperăm să vină mai mulţi la acest protest pentru democraţie şi pentru respect faţă de români. Rudele mele din Italia nu au putut vota, mi-au spus că a fost ceva aranjat de nu au putut vota. Ni se ia până şi speranţa”, a spus unul dintre „protestatari”. "Aproape zilnic voi încerca să vin, poate ne ia cineva în seamă. Aveam şi altceva de făcut acasă, dar vrem să ne vadă cineva, să fim luaţi în seamă. Jandarmii au intervenit foarte prompt, au avut şi camere de filmat, evident din banii noştri", a comentat un alt cetăţean care s-a alăturat acestei mişcări create în jurul monumentului. Jandarmii susţin însă că nu au făcut decât să asigure ordinea şi liniştea publică, dar şi siguranţa celor care s-au plimbat în jurul obeliscului. Explicaţia: "Să nu vină şi alţii din oraş, să nu degenereze în acte de violenţă. Fiind o aglomerare de oameni, trebuie să fim şi noi prezenţi", ne-au spus oficialii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Evident, că de acest protest au profitat şi partidele de opoziţie, care şi-au trimis membrii în recunoaştere sau chiar pentru a "îngroşa" puţin rândurile protestatarilor, ştiut fiind că vrâncenii nu aprea au exerciţiul unor asemenea proteste civice. Cum numărul celor care ies în stradă este în creştere, jandarmii le-au pus în vedere celor care au manifestat paşnic să se autorizeze pentru ca această mişcare de solidaritate să fie făcută conform legii. "Li s-a spus că, dacă vor continua să protesteze fără autorizaţie, sunt pasibili de a fi sancţionaţi conform Legii nr. 6 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice", ne-au spus oficialii Jandarmeriei Vrancea. Prin urmare, în următoarele zile „protestatarii” afiliaţi Asociaţiei Românilor din Italia vor cere autorizaţie de la Primărie, evident dacă le va fi acordată, pentru a aduna în jurul obeliscului Unirii pe toţi cei care s-au simţit lezaţi de decizia autorităţilor de a închide secţiile de votare din occident, deşi la uşă mai erau mii de oameni. (Aurelian IVAN)