Local

Ziua şi tentativa de suicid la Spitalul Judeţean

Dana Lepădatu
5 iun 2017 3123 vizualizări

Zilele libere de care s-au bucurat angajaţii din diverse sectoare de activitate, au fost motiv de bucurie pentru mulţi, însă au constituit un posibil motiv de depresie pentru alţii.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani nu a fost o zi fără o tentativă de suicid în acest weekend prelungit. Astfel,  miercuri, 31 mai, o femeie de 49 de ani, din Focşani, a ajuns la UPU în stare comatoasă, în urma unei ingestii voluntare de medicamente. Aceasta a fost internată la secţia Interne, la Terapie Intensivă. Joi, la orele serii, un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Odobeşti a ajuns la UPU după ce, în încercarea de a-şi lua viaţa, a înghiţit mai multe medicamente, fiind internat tot la Terapie Intensivă, la secţia Interne. Un alt bărbat de 48 de ani din Cîmpineanca, a înghiţit, de această dată accidental, o substanţă necunoscută care însă l-a costat foarte mult, deoarece acesta suferea, potrivit buletinului de presă al spitalului, şi de hepatită cronică abdominală. O femeie din Negrilieşti, de 57 de ani, pe fondul unui sindrom depresiv, a ajuns în comă de gradul trei la Urgenţe după ce a luat, în mod voluntar, anxiar şi sertralină, un medicament utilizat în tratamentul depresiei şi tulburărilor de anxietate. După ce a primit primele îngrijiri medicale, aceasta a rămas internată la secţia Interne, la Terapie Intensivă. Duminică seara, un tânăr de 30 de ani din Focşani a ajuns la Urgenţe ca urmare a unui consum de substanţe interzise, însă a părăsit însă UPU fără aviz medical. (D.LEPĂDATU)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.