In memoriam Elena Baciu (13 apr.1932 – 23 sept. 2022), fostă învățătoare la Cârligele și Negrilești
S-a petrecut dintre noi Doamna Învățătoare Elena Cojocea (Baciu), din Cârligele la vârsta patriarhală de nouăzeci de ani.
Am cunoscut-o pe doamna învățătoare Elena Baciu, pe atunci Domnișoara Cojocea, încă din 1953, când am intrat în clasa întâi la Școala Negrilești. Noi învățam cu Domnișoara Aneta Buzdrug (Cătană) la Școala de pe Bană, iar domnișoara Cojocea preda la o altă clasă.
Vremuri fabuloase, de legendă, pentru mine. Domnișoara Buzdrug venea împreună cu domnișoara Cojocea pe la noi, în „vizită la domiciliu”, dar și pentru că mama era foarte comunicativă stăteau uneori la taclale. Prin acele vizite, învățătoarea mea a aflat că eu scriu cu stânga „pe furiș”, deoarece Doamna admira scrisul meu. Din acel moment, până am deprins scrierea cu mâna dreaptă, am trecut printr-un adevărat calvar. Acele vremuri mi-au sădit în suflet o mare simpatie pentru „stângaci”, sentiment care se manifestă și azi.
În clasa a IV-a, fiind mai puțini elevi care frecventau cursurile, ne-au mutat la școala din casele lui Ion Mehedinți, unde am învățat cu dra Veronica Pelin, iar limba rusă ne-o preda domnișoara Elena Cojocea, devenită Elena Baciu, după căsătoria cu directorul școlii, acesta fiind domnul Ghiță Baciu.
Din anul 1957, s-a creat și la Negrilești cursul gimnazial, clasele 5-7, iar noi n-am mai fost nevoiți să mergem la internat la Bârsești, unde se duceau elevii mai mari, dinaintea noastră.
Familia Ghiță Baciu s-a mutat la Tulnici, eu am plecat la Galați la Școala Pedagogică de Învățători „C. Negri”. În anul 1966, după absolvire, am fost repartizat, ca învățător, la Școala Negrilești, iar la cercurile pedagogice am regăsit-o pe Doamna Elena Baciu, care mi-a dat multe sfaturi în ale dăscăliei. La câțiva ani, familia Baciu s-a mutat din Tulnici, la fel și eu de la Școala Negrilești.
În anul 1972, am ajuns la Școala Cârligele ca profesor de limba și literatura română. Mare a fost surpriza mea să întâlnesc aici familia de dascăli, Elena și Ghiță Baciu.
Iată ce notam în 2016, în lucrarea „Școala negrileșteană la 150”: „L-am revăzut pe profesorul Ghiță Baciu, la Școala Cârligele, unde ajunsesem prin titularizare, ca profesor de limba română. Tot aici am reîntâlnit-o pe Doamna învățătoare Elena Baciu, cu care făcusem limba rusă în clasa a IV-a. Când ne-am văzut în prima zi de școală, atât eu cât și dumnealor. Domnul Baciu era bucuros, pentru că mai venise aici... încă un mocan.”
Aici la Cârligele, domnul Ghiță Baciu își aranjase gospodăria, avea doi copii, un băiat și o fată. Întreaga familie era dedicată întrutotul muncii de dascăl, dar domnul Baciu parcă ducea dorul tulnicenilor lui, locurilor de unde se trăgea.
În anul 1980, la doar 52 de ani, a căzut trăsnetul peste toate visele acestei familii. Domnul Ghiță Baciu a căzut victima unui accident rutier stupid, la doi-trei pași de casă, venind de la școală. Un miracol a făcut ca să-și salveze fetița, Mirela, cu care venea de mână, împingând-o în șanț.
Din acel moment, Doamna Elena Baciu – văduvă la 48, cu o fetiță de 11 ani și un băiat (Costinel, student), de 22 de ani, a trecut prin toate golgotele vieții, dar prin muncă și credință în Cel de Sus, a reușit să-și împlinească menirea vieții sale: mamă și dăscăliță.
Acum la plecarea Doamnei Învățătoare pe drumul veșniciei, cele peste 40 de generații de elevi pe care le-a condus pe calea omeniei, să ne rugăm Celui de Sus, alături de familie, s-o așeze în rândul drepților.
Dumnezeu să vă aibă în pază și să vă călăuzească pe drumul veșniciei!
Costică Neagu
