Totul a început în urmă cu peste un secol, când la anul 1895, autoritătile ministeriale și regele Carol I au decis că este momentul ca această localitate și vrednicii săi locuitori să primească  în dar un loc de recreere și divertisment, la mică distanță și ferit de larma și praful de pe ulițele acelor vremuri. S-a găsit, așa cum era firesc, această dumbravă minunată, la nici 3 km distantă de orașul nostru și din cuprinsul ei autoritățile au decis ca 40 de ha să fie transferate pe seama și în folosul focșănenilor, iar restul de vreo 140-150 de ha să rămână în continuare, la organele silvice, cu posibilitatea ca într- un viitor nu foarte îndepărtat să fie transferate, cu tot cu acte, tot în folosul autorităților județene care să poată întreprinde astfel toate investițiile posibile pentru confortul și buna dispoziție a celor ce vor păși în respectiva suprafață de relaxare.

Așadar din anul 1895 până la zi, deceniu după deceniu, s-a mai adăugat ceva la farmecul acestei parcele de 40 de ha ce aparținea orașului Focșani. Adică drumuri prin pădure și luminișurile ei, bănci pentru odihna persoanelor și mese pentru produse, scenă pentru manifestări artistice, toate organizate în perioada interbelică într-un mod simplu și tradițional care a plăcut și folosit celor care au pășit în acest loc.Dar dezvoltarea fără precedent a acestei arii protejate a început după anul 1970, o dată cu amenajarea în apropiere a zonei de scăldat de la Vânători, când s-a pornit un adevărat pelerinaj prin această pădure de la Petrești. Atunci focșănenii au început să treacă pe aici și în drum spre plaja de la Vânători și la întoarcere, bucurându-se, în foarte multe duminici de vară, de răcoarea tinerei păduri. Așa că tovarășul prim secretar Simion Dobrovici, gălățeanul detașat pe plaiuri mioritice a decis să sprijine o inițiativă din 1976 a Muzeului Vrancea ce și-a manifestat dorința de a inaugura aici un spațiu etnografic.Acesta, pe o suprafață de 3 ha de teren, trebuia să conțină edificii rurale, copiate sau aduse de prin toate colțurile judetului Vrancea, în scopul promovării tradițiilor arhaice ale  acestor locuri, în special cele relative la gospodăriile țărănești, de la edificarea locuinței până la îmbrăcămintea și aranjamentele rustice interioare.

Lângă acest muzeu s-a amenajat și o gradină zoologică, iar peste drum s-a decis construirea unui stabiliment de petrecere și de odihnă. Așadar în anul 1980 a fost construită de către forul tutelar anume.Cooperativa de consum, Cabana Popasul Căprioarelor(așa s-a chemat inițial locul de cazare respectiv având confort II  cu 24 de locuri ) și alături restaurantul Căprioara.   Frumos, dar nu suficient pentru organele de partid și de stat, care știau că se poate mai mult.

Așa că în anul 1988, sub directa observație și pe ascuns, cu sprijinul financiar aferent al prim secretarului judetului Vrancea, tovarășa Niculina Moraru, anumite fonduri substanțiale au ajuns la aceeași Cooperativă de consum și astfel s-a ridicat clădirea hotelului pe care îl vedem azi, piscina și alte invesții alăturate, în acest mod tot ansamblul devenind aproape o mică stațiune locală cu perspective de dezvoltare interesante, dacă evenimentele revoluționare din 1989 nu ar fi schimbat această stare de lucruri. Tovarășa Niculina Moraru s-a trezit anchetată și judecată penal pentru fondurile pe care le-a direcționat preferențial către această întreprindere turistică și a primit, parcă, o pedeapsă cu executare în anul 1990 pe care a ispășit-o disciplinată. Astfel nomenclaturista din fruntea județului nostru a plătit scump cei patru ani și jumătate cât a stat la cârma  Vrancei, fiind încarcerată pentru grava infracțiune că a direcționat banii poporului într-o afacere rezervata doar unei pături restrânse a populației.Dar să lăsăm aceste vremuri și în continuare putem afla că în timpuri mai recente acest stabiliment turistic s-a plimbat de la Cooperație pe la diferite firme sau societăți, falimentare, apoi la altele, prospere, până când s-au ales apele și a intrat în patrimoniul județului Vrancea, mai întâi hotelul prin 2006, iar în zile mai apropiate de prezent și parcela de 40 de ha, repartizată orașului Focșani chiar de către Majestatea sa Regele Carol I în urmă cu peste un secol. Prima dată zona cu vegetație forestieră a beneficiat de o investiție consistentă care a transformat-o  într-o arie protejată și de recreere pentru orice focșănean sau vrâncean și nu numai. A rezultat ceea ce avem azi, o splendoare și o mândrețe de teren împădurit, cu toate dotările necesare și utile unei plimbări reușite, dar și unei deconectări totale de la stresul zilnic.Mai lipsea însă ceva și anume reabilitarea hotelului Căprioara care ,iată, s-a rezolvat si aceasta, încă, de la    începutul anului 2021, când s-au semnat actele necesare demarării acestui lucru.De curând au început efectiv și lucrările de către o firmă serioasă, iar după cum se lucrează, probabil că nu va dura foarte mult, cu toate obstacolele care se ivesc la astfel de activități  Si dacă vreți o părere personală și în ton cu zilele acestea ar fi bine să se grăbească puțin lucrurile, pentru că acest hotel cu capacitate mare de cazare ar putea fi folosit, provizoriu, pentru adăpostirea nefericiților refugiați fugiți din calea războiului și nenorocirilor aduse de acesta precum și de inconștienții care l-au provocat și produs.

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea