Ultima oră

Poliţistul Vîrlan nu a scăpat de arestul domiciliar

Gabriel Sava
22 mai 2016 1996 vizualizări
Dosarul acestuia se află în apel din luna ianuarie a acestui an u la prima instanţă, a fost condamnat la 13 ani de închisoare u iniţial a fost arestat preventiv, după care a fost lăsat în arest la domiciliu

Poliţistul de la Mărăşeşti, inspectorul principal Marius Maricel Vîrlan, suspendat din funcţie după ce a fost arestat într-un dosar al procurorilor anticorupţie de la Galaţi, nu a scăpat de arestul la domiciliu. Este ultima decizie luată pe 20 mai de către judecătorii care au în fază de apel dosarul în care Vîrlan a fost trimis în judecată pentru nu mai puţin de 15 infracţiuni.
“Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul Vîrlan Marius Maricel de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. (…) menţine măsura arestului la domiciliu inculpatului Vîrlan Marius Maricel, măsura fiind legală şi temeinică. Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi privind încuviinţarea părăsirii domiciliului de către inculpatul Vîrlan Marius Maricel la data de 02.06.2016, pentru a se deplasa la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi în vederea audierii între orele 10.00 – 14.00 în (…) Definitivă”, se arată în decizia de vineri a magistraţilor de la Curtea de Apel Galaţi.

Condamnat în primă instanţă la 13 ani de închisoare

Mai multe pedepse pornind de la şase luni pană la doi ani şi zece luni de închisoare i-au cumulat poliţistului Marius Maricel Vîrlan o pedeapsă de nu mai puţin de 13 ani de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, înşelăciune, fals intelectual şi favorizarea infractorului. Sentinţa a fost dispusă de Tribunalul Vrancea pe 21 decembrie 2015, fiind ulterior atacată în apel. Prin sentinţă s-a dispus şi confiscarea sumei de 28.200 lei, iar poliţistul ar putea fi obligat şi la plata mai multor daune civile de peste 60.000 lei.

Ce acuze i-au adus procurorii?

Marius Maricel Vîrlan a fost trimis în judecată pentru săvarşirea a nu mai puţin de 15 infracţiuni. Poliţistul va fi judecat de Tribunalul Vrancea pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (8 infracţiuni), fals intelectual (2 infracţiuni), uz de fals (2 infracţiuni), luare de mită, favorizarea infractorului şi înşelăciune.    “În cursul anului 2013, inculpatul Vîrlan Marius – Maricel, ofiţer de poliţie cu grad de inspector principal în cadrul I.P.J. Vrancea – Poliţia Oraşului Mărăşeşti, a efectuat diverse activităţi specifice (controale, cercetări la faţa locului) la mai multe societăţi comerciale. În aceste împrejurări, acesta, fie a ridicat documente de evidenţă contabilă, precum şi sume de bani, fără temei legal şi fără a înregistra actul de control în evidenţele poliţiei, fie a întocmit două dosare penale pentru o fapte care constituiau în realitate contravenţii și a ridicat bani fără justificare legală şi fără să îi depună la poliţie. Pentru a justifica deschiderea unuia dintre cele două dosare penale, a întocmit acte procesuale în fals şi, pe baza acestora, a formulat propuneri pe care le-a înaintat procurorului de caz”, se arată în comunicatul de DNA de la momentul trimiterii în judecată. (Gabriel SAVA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Alex, acum 2905 zile, 19 ore, 23 minute, 19 secunde
De ce i se cenzureaza fata ?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.