Ultima oră

Medicii de familie nu eliberează reţete compensate luni

Ziarul de Vrancea
3 apr 2016 1384 vizualizări

Medicii de familie nu vor elibera reţete compensate şi nici bilete de trimitere luni, ca formă de protest, au declarat reprezentanţii Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie şi cei ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a spus că "prin această formă de protest ne dorim să fim auziţi, să se ştie că existăm şi că aceasta este doar prima formă şi una dintre forme”. În ceea ce priveşte urgenţele majore care pot ajunge la medicul de familie în ziua de luni, Mihăilă a spus că „urgenţa majoră ajunge la spital, dacă este un acut ajunge la noi, avem aparate de urgenţă, rezolvăm, cele mai multe medicamente pentru afecţiunile acute oricum nu sunt compensate. Pentru urgenţele febrile nu este nimic compensat”. Mai departe, ea a spus că forma actuală de protest va fi urmată de o alta în care vor fi implicaţi şi pacienţii. Având în vedere problemele cu care s-au confruntat medicii de familie în sistem, în ultimii ani, SNMF şi FNPMF au lansat vineri şi un document cu punctul lor de vedere - "Medicina de familie nu este o prioritate la stabilirea bugetului şi politicilor economice ale României, fără cabinetele noastre sistemul medical se prăbuşeşte".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.