Ultima oră

Noul Mers al Trenurilor 2015-2016. Ce trenuri vin și pleacă din gările Vrancei

Iulia Crețu
14 dec 2015 2224 vizualizări
Din 13 decembrie a intrat în vigoare noul mers al trenurilor. Ziarul de Vrancea vă spune ce trenuri vin şi pleacă din gările Focşani, Adjud, Mărăşeşti și Gugești, dar și ce reduceri oferă CFR Călători și ce trenuri noi vor circula. CFR anunţă că menţine cursele spre Viena, Budapesta şi Sofia, din Bucureşti.

CFR Călători anunţă că de duminică, 13 decembrie, a intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2015-2016, care va fi valabil până pe 10 decembrie 2016. Zilnic, pe rutele din ţară, vor circula peste 1200 de trenuri, în funcţie de perioada din an. Astfel, Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani (Staţiunile Straja şi Parâng). În perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2016, se vor acorda reduceri la bilete între 25% şi 56%. La vară, Trenurile Soarelui vor asigura legături către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Călătorii CFR vor beneficia de reduceri la bilete între 30% şi 50% la unele trenuri InterRegio de perutele: Bucureşti – Craiova, Galaţi – Brăila, Braşov – Iaşi, Caracal – Craiova, Oradea – Satu Mare, Oradea – Cluj Napoca, Cluj Napoca – Beclean pe Someş, Piatra Olt – Craiova, Suceava- Ilva Mică, Cluj Napoca- Ilva Mică şi retur. Totodată, la anumite trenuri InterRegio se vor aplica tarife de tren Regio, atât la bilete cât şi la abonamente. În 2016, CFR Călători va menţine în circulaţie trenurile pe rutele de pe care au ieşit operatorii feroviari privaţi: Goleşti – Câmpulung – Parcul Kreţulescu, Alexandria – Zimnicea, Caracal – Corabia, Târgovişte – Pietroşiţa, Timişoara Nord – Jimbolia, Târgu Neamţ – Paşcani, Sighişoara – Odorhei, Remetea Mică – Timişoara Nord, Curtea de Argeş – Piteşti, Hunedoara – Simeria, Turnu Măgurele – Roşiori Nord şi Cugir – Şibot – Teiuş.
 
Reduceri/achiziţionări bilete
 
Reducerile pornesc de la 10% pentru o anticipaţie de 6 zile şi ajung până la 25% pentru anticipaţia de peste 21 de zile. Reducerea pentru cumpărarea cu anticipaţie se cumulează cu reducerea de 5% acordată pentru toate biletele cumpărate online. Pentru celelalte tipuri de reduceri şi pentru facilităţile de călătorie acordate prin acte normative: elevi, studenţi, pensionari  etc, călătorii sunt rugaţi să consulte website-ul nostru, www.cfrcalatori.ro, secţiunea Tarife şi Oferte Naţionale.

Bucureşti-Viena, de la 39 euro
 
Pentru călătoriile internaţionale, rezervarea locurilor va fi opţională la vagoanele clasă de la toate trenurile internaţionale dintre România şi Ungaria. CFR a introdus o nouă ofertă comercială „CFR–MAV Regio” pentru călătoriile internaţionale prin frontiera Valea lui Mihai. Din 1 ianuarie 2016, oferta Interrail Global Pass va fi valabilă şi pe parcursul ţării de rezidenţă, pentru o călătorie dus-întors. Şi anul viitor, pasagerii vor putea să călătorească în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena (de la 39 Euro pe sens), Budapesta (de la 29 Euro pe sens) şi Sofia. Vor fi trenuri directe către Budapesta şi din: Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj Napoca. (I. CREŢU)

Consultati documentele atasate!


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.