Ultima oră

VIDEO!!! Americanii au venit la Mărăşti, dar ploaia i-a izgonit

Ziarul de Vrancea
20 iul 2015 4223 vizualizări
Militari din cadrul Black Sea Area Support Team - Baza Aeriană "Mihail Kogălniceanu" au participat ieri la comemorarea eroilor din Primul Război Mondial. Evenimentul a fost dat peste cap de ploaie.

Nici nu au reuşit să termine bine discursurile oficialităţile prezente la evenimentul de comemorare a eroilor de la Mărăşti că a venit ploaia. Vorbim de ceremonialul de  pomenire a eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial pe câmpul de luptă de la Mărăşti. Evenimentul „In memoriam…eroilor de la Mărăşti” a fost organizat de Consiliul Judeţean Vrancea, în parteneriat cu Instituţia Prefectului, militarii Brigăzilor 8 LAROM şi 282 Infanterie Mecanizată, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea şi Ateneul Popular. Chiar dacă era aşteptat cu covorul roşu întins, Marian Oprişan a declinat invitaţia organizatorilor, fără explicaţii. Au fost prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor publice vrâncene, primari şi, pentru prima dată în judeţ, un detaşament de militari din cadrul Black Sea Area Support Team - Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu”. Aceştia au urmărit cu mare atenţie ceremonialul închinat eroilor căzuţi pe câmpul de luptă de la Mărăşti. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a oficiat slujba religioasă pentru eroi, alături de un sobor de preoţi. Au urmat discursurile oficialităţilor, începând cu „clasicul” cuvânt al preşedintelui CJ, pomenit mai mereu în lipsă. De acestă dată Ionel Cel-Mare, vicepreşedintele CJ, i-a citit cuvântul şefului. A urmat apoi discursul Petre Abeaboeru, vicepreşedintele Asociaţiei Mărăşti 1917, care a ţinut să precizeze că avem nevoie ca în şcoli elevii să înveţe ce este patriotismul, pentru ca niciodată să nu uităm sacrificiul făcut de cei căzuţi pe front pentru ca astăzi să putem trăi în libertate.

Uităm de eroi când vine ploaia

În timpul discursului prefectului Halici a început ploaia, moment în care suflarea adunată la eveniment s-a împrăştiat, fiecare pe unde a putut să se pună la adăpost.

Cei mai mulţi s-au adăpostit în Mausoleul Eroilor. Soldaţii din Garda de Onoare au rămas nemişcaţi până la ordinul de defilare. După defilare invitaţii au fost poftiţi să admire o serie de fotografii din Primul Război Mondial. În urmă cu 98 ani, pe data de 22 iulie 1917 (9 iulie stil vechi), la Mărăşti a început ofensiva Armatei Române. Victoria reputată de Armata a II-a, condusă de Mareşalul Averescu, a fost cea care a determinat succesul operaţiunilor militare ulterioare de la 6 august 1917 – Mărăşeşti, după cum spun istoricii. Luptele din iulie-august 1917 au adus primele victorii pentru Armata Română în Primul Război Mondial. Au fost zece zile de lupte în care şi-au pierdut viaţa 1.469 de soldaţi români, iar alţi 3.052 au fost răniţi. După terminarea Primului Război, Societatea „Mărăşti” a ridicat, în cinstea eroilor căzuţi pe Câmpul de Luptă, un mausoleu, unde au fost îngropaţi 5.342 soldaţi români, germani şi ruşi. Istoria câmpului de luptă de la Mărăşti şi fotografii de arhivă pot fi găsite pe pagina de internet www.marasti100.ro. (A. IVAN)

Fascinanta poveste a Mărăştiului: "Numai un nebun ar ataca satul"

 

Doamnele care au întâmpinat oaspeţii cu pâine şi sare purtau ii cusute din perdea. Oare chiar nu se găsea în tot Mărăştiul un costum popular autentic din Ţara Vrancei?


 Mărăştiul a fost singurul sat din Vrancea electrificat în 1924, în timp ce în acelaşi an doar jumătate din Focşani era electrificat. A fost, de asemenea, singurul sat cu apă curentă la cişmea, o adevărată realizare pentru acele vremuri. Şi toate acestea prin implicarea activă a societăţii Mărăşti 1917, a Armatei şi datorită sprijinului Reginei Maria. Societatea Mărăşti 1917 a fost reînfiinţată anul trecut, sub denumirea "Societatea Mărăşti 1917-Mareşalul Averescu", care a preluat misiunea fondatorilor.


Corul Pastorala a creat admosfera muzicală a evenimentului


Covorul roşu întins pentru Oprişan şi Oprea, care nu au mai venit la ceremonie, a fost folosit de prefectul Halici, care a primit onorul gărzii

 

La discursul prefectului a început ploaia şi toată lumea a fugit...

 La vremea respectivă, Societatea Mărăşti 1917 s-a implicat activ în reconstrucţia satului distrus de război. Au fost ridicate mausoleul, şcoala, biserica, 14 case pentru cei rămaşi pe drumuri, s-au introdus apă şi electricitate. Dintre casele construite între anii 1924 şi 1928, mai sunt şi astăzi câteva în picioare, iar într-una ar putea fi înfiinţat un muzeu. Astăzi, Societatea Mărăşti 1917 are planuri măreţe pentru sat. „Ar trebui făcut un clopot mare, care era prevăzut în statutul societăţii, clopot care să bată de Ziua Eroilor.

 

De asemenea, se doreşte un bust al generalului Mărgineanu în faţa bisericii, general căruia i se datorează înălţarea edificiului. E adevărat că Regina Maria este ctitor, dar hotărârea de a ridica o nouă biserică aparţine generalului Mărgineanu, care s-a angajat încă din timpul luptelor că va reface din temelii biserica pe care el a dărâmat-o cu tunurile pentru că era observator inamic. De altfel, generalul Mărgineanu, împreună cu generalul Averescu sunt pictaţi în interiorul bisericii alături de Regina Maria şi Regele Ferdinand”, ne-a spus Petre Abeaboeru, vicepreşedintele Societăţii Mărăşti 1917.
 

"Nemţii au au fugit de au mâncat pământul"
 

Şi tot printre planurile de viitor ale societăţii se numără şi ridicarea unui bust al reginei Maria în faţa şcolii din Mărăşti, care îi poartă numele, asfaltarea drumului, refacerea Foişorului de foc din spatele mausoleului, unde se afla punctul de comandă al armatei române. În urma săpăturilor  arheologice de anul trecut a fost scoasă la lumină o cazemată în Mărăşti, care urmează a fi pusă în valoare. Tot la Mărăşti, săpăturile au scos la iveală un adevărat fort. 


Deputatul Nica, declarat colaborator al Securităţii, a stat mai mereu pe lângă tizul său, Arhiepiscopul Ciprian Spiridon. Arhiepiscopul a binecuvântat roadele pământului oferite de “Ţăranul Sărac” de la Cîmpineanca

Deputatul Nica, declarat colaborator al Securităţii, a stat mai mereu pe lângă tizul său, Arhiepiscopul Ciprian Spiridon. Arhiepiscopul a binecuvântat roadele pământului oferite de “Ţăranul Sărac” de la Cîmpineanca


„Cazemata pe care noi am găsit-o se prezintă intactă, asta şi pentru că nemţii au fost atât de surprinşi când au fost atacaţi, încât au fugit de au mâncat pământul. Mărăştiul era fortificat atât de bine încât se credea imposibil a fi cucerit. Există o traducere a unei scrisori în care un ofiţer german spune că numai un nebun ar ataca Mărăştiul, atât de bine e fortificat”, ne-a povestit Petre Abeaboeru, care ne-a mai dezvăluit, printre altele, că societatea pregăteşte pentru acestă toamnă o monografie a satului Mărăşti cu informaţii inedite din istoria locurilor. (Dana LEPĂDATU)

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Catalin, acum 3225 zile, 17 ore, 51 minute, 13 secunde
Slab articolul..... Pacat!!!
radu, acum 3225 zile, 18 ore, 15 minute, 57 secunde
Sa plece americanii la ei acasa, si sa-l ia si pe turnatorul Bratosin, adica Ciprian Nica, cu ei..
Gogh, acum 3226 zile, 57 minute, 20 secunde
Sunteți de toată jena. De rahat adică. Aveți si pretenții sa va numim jurnaliști. Mizerabili!
Andronic Claudia, acum 3226 zile, 6 ore, 42 minute
Buna ziua! Dragi carcotasi, mai intai de toate ar trebui sa apreciati importanta momentului si nu prezenta sau lipsa unor persoane. Cat despre iile doamnelor, trebuie sa stiti ca, sunt autentice, nu citeste integral
R.A., acum 3226 zile, 5 ore, 52 minute, 26 secunde
Se observa foarte clar ca acele perdele numite ii sunt vechi de 40 de ani...cred ca sunt perdele de Pascani refuzate la export :)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.