Încep lucrările de reparaţii pe strada Mărăşeşti
Municipalitatea anunţă şoferii că miracolul s-a produs şi, din această săptămână, au început lucrările de reparaţii la străzile Mărăşeşti şi Cuza Vodă, de la intrarea în oraş şi până la intersecţia cu Mărăşeşti, după cum se arată într-o foarte scurtă informare de presă. „Ne cerem scuze locuitorilor municipiului Focşani pentru disconfortul creat în zonă pe durata acestor lucrări”, se arată în informarea Primăriei Focşani. Primarul Decebal Bacinschi anunţa, încă din luna aprilie, că reabilitarea se va face în parteneriat, între Primăria Focşani şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Drumuri şi Poduri Iaşi. “Porţiunea respectivă a fost încredinţată la Compania de Drumuri pentru a fi reabilitată. Am avut o întâlnire cu specialiştii de acolo şi s-a decis ca tot ceea ce înseamnă semnalizare rutieră, plantaţii spaţii verzi, parcări, înlocuire borduri, realizarea de trotuare sau refugii ori montare de parapeţi, toate acestea intră în sarcina Consiliului Local Focşani pentru asigurarea finanţării. Cei de la Drumuri şi Poduri Iaşi vor veni cu două straturi de asfalt pe această porţiune a DN 2D. Lucrările încep de la giratoriul spre strada Mărăşeşti şi până la pasarelă, la ieşire. Cred că lucrări mai serioase vor trebui pe strada Mărăşeşti, unde este afectat şi stratul de sub asfalt. Lucrările se vor derula pe tot parcursul anului”, a spus la acea dată primarul Focşaniului, Decebal Bacinschi. Lucrările vor ajunge la câteva milioane lei, edilul amintind că despre această investiţie s-a discutat în Consiliul ocal încă din 2010, atunci fiind avansată suma de 3,9 milioane lei. Se pare că şi acest contract de reabilitare a unor străzi din Focşani este „ciupit” tot de Vega 93 Galaţi, firmă care şi-a declarat insolvenţa şi a fost la un pas să saboteze PIDU în cartierul Sud Focşani. Sperăm ca în acest caz autorităţile municipale, dar şi cele naţionale, să-şi ia mai multe măsuri de siguranţă pentru a nu se trezi că firma de construcţii lasă proiectul baltă. Strada Mărăşeşti din Focşani, spre pasarela Odobeşti, este una dintre cele mai circulate artere, în special pentru maşinile de tonaj mare. (Iulia CREŢU)
- Vega 93, greu de scos de la licitaţii
Vega 93 SRL Galaţi, una dintre cele mai importante firme care lucrează în judeţ în ceea ce priveşte contractele pe bani publici, a fost pusă într-o situaţie delicată de procedura de insolvenţei în care a intrat anul trecut. Constructorul a vrut să participe recent la licitaţia organizată de Primăria comunei Vînători pentru asfaltarea unui drum judeţean, dar cum i s-a comunicat că nu poate face acest lucru pentru că se află în insolvenţă a contestat licitaţia. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a dat dreptate firmei din Galaţi şi a dispus suspendarea procedurii de licitaţie. Până anul trecut, firmele aflate în insolvenţă nu puteau să participe la licitaţii. Noua lege a insolvenţei, L85/2014, stabileşte însă că şi firmele care se află în această procedura se pot înscrie la licitaţii, ceea ce înseamnă că şi Vega poate face acest lucru. Specialiştii au arătat însă că noua lege nu a clarificat situaţia certificatelor fiscale, pentru că o firmă în insolvenţă a ajuns într-o asemenea situaţie tocmai din cauza datoriilor. Vega 93 SRL Galaţi are numeroase lucrări în Vrancea, şi mai ales în Focşani. Deşi a încheiat anul 2013 cu profit, societatea a intrat anul trecut în insolvenţă ca urmare a neîncasării sumelor pentru prelungirea pistei Aeroportului din Iaşi. (M. B.)