VIDEO!!! CUP nu spune clar cand a fost contaminată apa, dar susţine că n-a ajuns la consumatori
CUP Focşani anunţă, printr-un drept la replică remis redacţiei noastre că “la sfarşitul iernii (februarie 2015)” a făcut revizia rezervoarelor de apă din incinta Staţiei de Pompare Vrancea, atunci făcandu-se reparaţii, curăţare şi igienizare. După încheierea acestor lucrări, s-au făcut probe la apă şi s-a descoperit că “nu respecta condiţiile de calitate definite prin legislaţia în vigoare”, după cum se arată în comunicat. Se pare că celor de la CUP le este frică să spună clar ceea ce DSP Vrancea a anunţat oficial, faptul că în apă s-a descoperit “o contaminare de origine fecală” cu pericol pentru sănătate. De asemenea, CUP nu oferă în comunicat nicio dată clară pentru cand s-au făcut analizele, termenii de “sfarşitul iernii” şi” luna februarie” neputand oferi linişte clienţilor Companiei, în ce dată s-a oprit apa şi ce probleme calitative a prezentat apa de la Staţia Babele. Iar termenii vagi continuă în dreptul lor la replică. “Apa nu a fost introdusă în sistemul de distribuţie. Probele au fost transmise pentru analize către DSP Vrancea. La o anumită perioadă de timp s-au repetat probele şi s-a constatat că problemele calitative s-au diminuat, dar totuşi există”, după cum spune Gheorghe Vasilescu. Şeful CUP nu menţionează, aşa cum n-a făcut-o nici miercuri, de ce populaţia nu a fost anunţată de incident. “În toată această perioadă furnizarea apei de la sursa Babele a fost oprită, iar alimentarea cu apă a populaţiei se realizează din sursa de bază a Municipiului Focşani situată în frontul de captare din imediata vecinătate a DJ 204 D. Apa provenită de la această sursă este corespunzătoare şi asigură necesarul pentru întreg Municipiul Focşani”, se mai arată în dreptul la replică al CUP. Autorităţile locale focşănene şi Consiliul Judeţean Vrancea, principalul acţionar al CUP, n-au reacţionat în niciun fel la scandalul apei murdare de la CUP. “Instituţiile publice, DSP şi DSVSA, ar trebui să facă o anchetă la CUP, să descopere poluatorul şi ce s-a întamplat, pentru ca oamenii să stea liniştiţi. Acolo nu au paznic, nu este împrejmuit, dacă cineva vine şi aruncă cianură, cine se sesizează? Instituţiile trebuie să demonstreze că-şi fac datoria. Cine poate fi acest poluator? Au fost cantităţi mari dacă pană acum nu s-au schimbat parametrii calitativi. Nu cred în explicaţia lui Vasilescu că au adus ploile. Cine mai are încredere să bea apă de la robinet?”, se întreabă Nicu Tănase, şeful PMP Vrancea. Reamintim faptul că DSP a anunţat că în apa de la Babele se arăta “persistenţa unei contaminări de origine fecală şi neefectuarea/ineficienţa dezinfecţiei apei. Probele de apă sunt neconforme, fapt ce reprezintă un pericol pentru sănătatea publică, prin distribuirea către consumatori a apei, care nu se încadrează cerinţelor de calitate”, după cum a spus Direcţia de Sănătate Publică Vrancea. (Iulia CREŢU)