Ultima oră

Ploile au produs pagube în Vrancea de 88,76 milioane lei anul trecut

Raluca Manolache
16 ian 2015 1593 vizualizări
Fenomenele meteorologice periculoase au provocat pagube la culturile agricole pe o suprafaţă totală de 2.371 ha

Ploile au produs anul trecut pagube în Vrancea de 88,76 milioane lei, iar fenomenele meteorologice periculoase au provocat pagube la culturile agricole pe o suprafaţă totală de 2.371 ha, reprezentând 0,9% din suprafaţa cultivată. Aceasta este situaţia prezentată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), care a prezentat ieri raportul de activitate pe anul trecut. Anul trecut au fost întocmite 99 procese verbale privind constatarea şi evaluarea pagubelor produse în urma ploilor, localităţile afectate fiind Adjud, Andreiaşu de Jos, Bogheşti, Boloteşti, Bilieşti, Broşteni, Bordeşti, Cârligele, Câmpineanca, Câmpuri, Chiojdeni, Coteşti, Corbiţa, Dumitreşti, Dumbrăveni, Fitioneşti, Focşani, Gura Caliţei, Jariştea, Jitia, Homocea, Mărăşeşti, Mera, Milcovul, Moviliţa, Năruja, Nereju, Negrileşti, Nistoreşti, Odobeşti, Panciu, Paltin, Păuleşti, Poiana Cristei, Răcoasa, Reghiu, Rugineşti, Soveja, Slobozia Bradului, Spulber, Străoane, Tâmboeşti, Tulnici, Urecheşti, Valea Sării, Vânători, Vârteşcoiu, Vidra, Vintileasca, Vizantea Livezi şi Vrâncioaia.

„Conform celor înscrise în rapoartele de sinteză au fost afectate de inundaţii şi fenomene meteorologice periculoase 6 case, 1 anexă gospodărească, 13 poduri, 73 podeţe (dintre care 19 distruse), 8 punţi pietonale (dintre care 6 distruse), 0,86 km drumuri naţionale, 41,015 km drumuri judeţene (dintre care 0,105 km distruse), 6,3 km străzi, 229,5 km uliţe şi drumuri vicinale (dintre care 3,5 distruse),  128,5 km drumuri forestiere, 420 ha teren arabil, 1,8 ha păşuni şi fâneţe, 9,8 km reţele de canalizare, 0,125 km reţele de alimentare cu apă, 23 construcţii hidrotehnice (dintre care 5 distruse) şi 3 reţele electrice, iar  valoarea totală a pagubelor ridicându-se la suma totală de 88,76 milioane lei. Totodată, ploile abundente şi persistente în timp din primăvara şi vara anului 2014 au creat pagube însemnate în domeniul agricol şi apicol, acestea fiind evaluate şi inventariate de specialişti din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Vrancea în colaborare cu comitetele locale pentru situaţii de urgenţă. Conform datelor centralizate, fenomenele meteorologice periculoase au provocat pagube la culturile agricole pe o suprafaţă totală de 2.371 ha, reprezentând 0,9% din suprafaţa cultivată”, se arată în bilanţ. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.