Ultima oră

VIDEO!!! Bachus produce accidente unul după altul în Vrancea - Impact între o Dacie şi un BMW, langă piaţa de struguri

Dan Chiriac
30 sep 2014 3966 vizualizări
In urma ciocnirii, pe carosabil s-au împrăştiat lădiţele cu struguri u iniţial, s-a crezut că două persoane sunt rănite grav, fapt pentru care în zonă a ajuns şi elicopterul SMURD u ulterior, cele două victime au ieşit singure din maşină, avand doar cateva lovituri uşoare u şi un gălăţean venit după struguri a făcut accident

Patru persoane au văzut moartea cu ochii, ieri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe E 85, în afara localităţii Urecheşti, aproape de piaţa de struguri. O femeie din comuna Bordeşti, aflată la volanul unei Dacia Papuc, a încercat să întoarcă, dar a fost lovită în partea din spate de un BMW, în care se aflau doi tineri din capitală. Impactul a fost foarte puternic, Dacia răsturnandu-se în afara părţii carosabile, în timp ce maşina BMW s-a întors pe sensul opus de mers. Cele două persoane din comuna Bordeşti au rămas încarcerate în Dacia, astfel încat, martorii accidentului au solicitat intervenţia echipajului de descarcerare. Mai mult, un elicopter SMURD, aflat în tranzit prin zonă, a ajuns la faţa locului, dar nu a coborat, în condiţiile în care cele două persoane încarcerate au ieşit singure din maşină, fără a suferi răni grave. Poliţiştii au stabilit că vina producerii accidentului aparţine femeii din comuna Bordeşti care a întors fără să se asigure. “Conducătoarea auto, aflată la volanul unei Dacii Papuc, în timp ce se deplasa pe direcţia Rm. Sărat – Focşani, pe prima bandă a sensului de mers, a încercat să întoarcă şi a fost izbită în partea din spate de un autoturism BMW ce circula pe aceeaşi direcţie de mers, pe banda a doua. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, ne-a spus inspectorul Cristi Manta, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vrancea. Femeia le-a spus anchetatorilor că a evitat să întoarcă în zona Pieţii de struguri din Urecheşti, unde nu are voie, iar la cateva sute de metri a considerat că are timpul necesar pentru efectuarea manevrei.

A venit să ia struguri, dar a făcut accident

Două persoane din Bordeşti au scăpat fără răni deşi maşina Dacia s-a răsturnat pe marginea părţii carosabile

 Şi nu a fost singurul accident în care au fost implicaţi cei care au cumpărat struguri. Un gălăţean a venit să ia struguri din Vrancea şi a fost implicat într-un accident rutier din cauza neatenţiei. Poliţiştii Serviciului Rutier Vrancea au stabilit că Vasile O., 33 ani, din comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism în afara comunei Popeşti, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara carosabilului. A rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a unei pasagere tot din Galaţi.

Rănită grav după ce s-a lovit de un copac

Şi o femeie din comuna Nereju a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs luni. Din cauza vitezei excesive, şoferiţa, care conducea o autoutilitară, s-a izbit de un copac. Maşina s-a făcut praf, iar femeia a fost scoasă dintre fiare de medicii sosiţi la faţa locului. “La data de 29 septembrie a.c., ora 14.50, Nastasia B., 51 ani, din comuna Nereju, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ. 205 D, pe direcţia Paltin - Năruja, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul volanului, lovindu-se de un copac situat pe partea dreaptă a drumului, în afara părţii carosabile. În urma impactului conducătoarea auto a fost rănită grav”, spune inspectorul Bogdan Toader, de la biroul de presă al poliţiei. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.