Clasamentul se strânge
Înainte de întreruperea campionatului, între locul I și V sunt numai patru puncte diferență *derbiul etapei, Dinamo – CFR, s-a încheiat fără gol
*Astra Giurgiu – FC Voluntari 1-0 (1-0). Alibec (’19). După două remize obținute pe terenuri străine, echipa lui Cristiano Bergodi a sperat că va repeta figura. N-a lipsit mult, fiindcă oaspeții au fost risipitori cu ocaziile avute. Astfel, a fost de-ajuns un simplu deranj al cuplului „Alibudescu” și s-a rezolvat treaba Astrei.
* FC Hermannstadt – FC Viitorul 1-1 (1-1). Debeljuh (’45^1) / Achim (4– penalty). Meci încins, cu erori de arbitraj, trei lovituri de pedeapsă și două eliminări. Deși au condus repede, dintr-un penalty, constănțenii au jucat modest, ceea ce a stârnit fulgere în privirile lui Hagi. În min.40, sibienii au beneficiat și ei de un penalti acordat pentru un henț în careu. A executat Petrescu, dar Căbuz a respins atât lovitura de la 11 metri cât și șutul lui Debeljuh care a urmat. La 1-1,în min. 77, Viitorul a beneficiat de un nou penalty, iar antrenorul sibian, Eugen Neagoe, prostestând violent, a fost trimis în tribune. În min. 75, sibianul Petrescu a văzut cartonașul roșu.
* Academica Clinceni- Politehnica Iași 1-0 (1-0). Achim ('71). Un meci de nepovestit nici bunicilor, cu o repriză relative echilibrată și alta dominate de gazed, ieșenii fiind mai mereu cu gândul la salariile neplătite. A doua victorie a „clincenarilor” pe teren propriu și a treia în total.
*Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova 1-1 (0-0). Bic (’62) / Cicâldău (’64). Gazdele au suferit din greu, deoarece atacantul Ivancic a fost eliminat încă din min. 27, pentru un „cot” în față aplicat lui Bălașa. Totuși, angrenajul lui Pițurcă a scârțâit și în superioritate, iar cei care au deschis scorul au fost elevii fostului elev al lui Piți, Viorel Moldovan. Neciu a pasat dintr-o lovitură liberă lateral dreapta către Bic, care, nemarat în marginea careului, a înscris cu un șut de la 15 metri. N-a trecut mult și oltenii au egalat, printr-o lovitură liberă de la 22 m, norocos finalizată de Cicâldău, după ce mingea a fost deviată de zid. Deși au existat discuții despre valabilitatea acelei faze fixe, fostul „Moldo-gol” a considerat că „este sub demnitatea lui să comenteze arbitrajul”.
*FC Botoșani- CFR Cluj 0-2 (0-1).Coman ('31), Gnohéré ('74). FCSB s-a revanșat în fața moldovenilor, după ce au pierdut partida din tur exact cu același scor. Florinel Coman a executat cu mult talent, dintr-o lovitură liberă, poziție laterală stânga, apropiată de linia de fund a terenului, iar după ce a fost eliminat Planic (min. 63), Gnohéré a primit o pasă de la Tănase l-a driblat și pe portar și a marcat.
*Sepsi Sfântu Gheorghe – Gaz Metan Mediaș 0-1 (0-0). Olaru ('83). Probabil că echipa de Covasna se pregătea să obțină cea de-a 11-a (!) remiză, dar medieșenii n-au fost de acord.Ely Fernandez s-a insinuat în careu, a șutat în portarul Niczuly, iar Darius Olaru a înscris, probabil, cel mai simplu gol din scurta sa carieră.
*Dinamo – CFR Cluj 0-0. Un meci „all'italiana” în care cele două echipe, vorba clișeului. „s-au anihilat reciproc. Să reținem însă parada senzațională a lui Arlauskis din prima repriză, în fața lui Mrzliak și cea a lui Piscitelli de după pauză, la execuția lui Rondon.
Și acum, hai România!
Etapa viitoare (22-25 noiembrie): CFR Cluj – Chindia Târgoviște (vineri), Poli Iași – FC Voluntari, FCSB – Astra Giurgiu (sâmbătă), Academica Clinceni – Dinamo, Gaz Metan Mediaș – FC Botoșani, Universitatea Craiova – FC Hermannstadt (duminică), FC Viitorul – Sepsi Sfântu Gheorghe (luni).
Clasament
1.CFR 16 9 4 3 35-13 31 (^7)
2.Viitorul 16 8 5 3 35-19 29 (^5)
3.Astra 16 8 4 4 24-17 28 (^4)
3.Craiova 16 8 4 4 23-16 28 (^4)
5.FCSB 16 8 3 5 24-20 27 (^3)
6.Mediaș 16 7 5 4 25-21 26 (^2)
7. Botoșani 16 5 7 4 24 -23 22 (-2)
8.Poli Iași 16 5 6 5 17-20 21 (-3)
9. Dinamo 16 6 3 7 22-27 21 (-3)
10. Chindia 16 4 5 7 18-24 17(-7)
11.Sepsi 16 2 10 4 14-14 16 (-8)
12. FCH 16 3 5 8 13-28 14 (-10)
13. Clinceni 16 3 5 8 17-29 14 (-10)
14. Voluntari 16 1 4 11 9-29 7 (-17)