Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE ​Nunta Prințului Harry va aduce Marii Britanii 500 de milioane de lire sterline

Ziarul de Vrancea
4 ian 2018 752 vizualizări

Creșterea economiei va fi determinată de turiștii care vor vizita țara și a cetățenilor care vor sărbători evenimentului

Nunta Prințului Harry cu actrița americană Meghan Markle ar putea genera o creștere de peste 500 de milioane de lire sterline a economiei britanice, datorită turiștilor care vor vizita țara și a cetățenilor care vor sărbători evenimentului, potrivit unor estimări, scrie Reuters. În aprilie 2011, în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a fost înregistrat un total de 350.000 de vizitatori peste media lunii anterioare – creștere generată de nunta prințului William cu Kate Middleton, potrivit Oficiul pentru Statistici Naționale. Compania de consultanță în afaceri Brand Finance a prezis o creștere similară pentru luna mai, când va avea loc nunta prințului Harry, și în total, aceasta a estimat o creștere de 500 de milioane de lire sterline, adică peste 562 de milioane de euro. „Credem că aproximativ 200 de milioane de lire sterline vor fi generate din turism, călătorii și hoteluri”, a spus David Haigh, directorul executiv al companiei, pentru Reuters. Potrivit lui Haigh, aproximativ 150 de milioane de lire sterline vor fi cheltuite de persoane care vor organiza petreceri cu acest prilej, iar 50 de milioane de lire sterline vor proveni de la persoane care vor cumpăra produse precum tricouri, pălării și alte obiecte dedicate evenimentului. Nunta va genera aproximativ 100 de milioane de lire sterline din publicitatea gratuită de care Marea Britanie va beneficia la nivel mondial. Comercianții din Windsor se pregătesc deja să profite de acest eveniment, care generează interes în întreaga lume.  Managerii din industria turismului din această țară consideră că anul 2018 va fi unul bun, ajutat de deprecierea lirei sterline în urma Brexitului, care a atras turiști în Marea Britanie și a descurajat cetățenii britanici să își petreacă concediile în afara granițelor.  VisitBritain, agenția națională de turism din Marea Britanie, estimează că aproximativ 41,7 de milioane turiști din străinătate vor vizita țara în anul 2018, generând venituri de 26,9 miliarde de lire sterline. Prințul Harry și Meghan Markle se vor căsători pe 19 mai la Capela St. George a Castelului Windsor. Familia regală britanică va plăti pentru nuntă, inslusiv ceremonia, muzica, florile și recepția, a scris BBC. Prințul Harry și Meghan Markle au o relație din iulie 2016. Într-un interviu acordat Vanity Fair, Meghan Markle spunea, referindu-se la relația cu prințul Harry: „Suntem doi oameni cu adevărat fericiți și îndrăgostiți".

Johan Meyer va deveni singurul manager de portofoliu principal al Fondului Proprietatea

Sucursala din România a fondului Franklin Templeton, administrator de investiții al Fondului Proprietatea, a anunțat joi că, începând cu 1 aprilie, Johan Meyer va deveni singurul manager de portofoliu principal al Fondului. De asemenea, Johan Meyer va deveni singurul director general al sucursalei din România și va continua să-și îndeplinească rolul de reprezentant legal al fondului. Din 1 noiembrie 2016, Johan a împărțit responsabilitățile manageriale cu Greg Konieczny, în calitate de co-manager de portofoliu. Începând cu 1 aprilie 2018, Greg Konieczny, director al departamentului de strategii speciale din cadrul Templeton Emerging Markets Group (TEMG), va renunța la responsabilitățile legate de managementul Fondului, acestea fiind transferate către Johan Meyer. "Suntem foarte încrezători că Fondul se va afla în continuare pe mâini foarte bune, ținând cont de angajamentul puternic și dedicarea demonstrate de Johan în ultimul an pentru a genera valoare la Fond. Mai mult decât atât, Johan posedă excelente aptitudini de lider, expertiză vastă în domeniul fondurilor de investiții, înțelegere a pieței locale și experiență profesională solidă, care sunt extrem de valoroase pentru a conduce eforturile noastre în România și pe plan internațional", a declarat Sorin Mîndruțescu, președintele Comitetului reprezentanților Fondului Proprietatea. Johan Meyer s-a alăturat Franklin Templeton Investments în 2004. Anterior rolului său în România, acesta a ocupat poziția de director executiv Africa de Sud, respectiv de director al departamentului Africa Strategy din cadrul Templeton Emerging Markets Group. În această calitate, a fost responsabil pentru setarea liniilor de strategie ale departamentului, oferind îndrumare și leadership, coordonând resursele potrivite, și gestionând expertiza grupului pentru a adăuga un plus de valoare produselor oferite. Johan Meyer, absolvent al Universității din Pretoria, este licențiat în comerț și deține un master în economie. Acesta vorbește limbile engleza, afrikaans și învață în prezent limba română.

Datele din calculatoarele personale, tablete și telefoane pot fi sustrase în orice moment

Procesoarele Intel și nu numai se află în centrul uneia dintre cele mai mari probleme de securitate care vizează partea hardware a computerelor și dispozitivelor mobile lansate din 1995 până în prezent. Până acum au fost identificate două căi de atac. Prima dintre acestea a fost numită Meltdown și afectează exclusiv procesoarele produse de Intel. Meltdown este o vulnerabilitatea în protecția kernel-ului (miezul central de memorie care gestionează cele mai importante date). Cea de-a doua vulnerabilitate, numită Spectre, este mai răspândită, vizând procesoarele Intel, AMD și ARM. Spectre păcălește aplicațiile să ofere acces la informații din zona protejată de memorie, care nu ar trebui să fie accesibile. Accesarea kernel-ului aduce atacatorul în postura de a putea citi cele mai sensibile informații, incluzând aici parole și chei de criptare. Fiind vorba de probleme de securitate la nivel hardware, sunt afectate toate dispozitivele, indiferent de sistemul de operare folosit. Toți producătorii, în frunte cu Microsoft, Google și Apple vor trebui să lanseze update-uri de securitate. Update-urile de securitate ale sistemelor de operare nu vor rezolva complet problemele, ci vor încerca doar să facă mai dificilă accesarea memoriei kernel. În plus, dispozitivele vor fi încetinite de aceste update-uri. În funcție de vechimea procesorului, un calculator, de exemplu, va rula mai greu cu între 5% și 30%. Cu cât mai vechi este procesorul, cu atât mai mare procentul cu care acesta va fi mai lent după aplicarea update-urilor. Microsoft a început deja livrarea în regim de urgență a unui patch de securitate pentru Windows 10. Acest patch reprezintă doar începutul actualizărilor. Va trece mult timp până când producătorii de software să lanseze toate update-urile necesare, care oricum nu vor rezolva complet cele două probleme. Pentru sistemele de operare mai vechi, precum Windows 7 și Windows 8, prima actualizare va fi livrată abia miercurea viitoare. Și Apple a anunțat că lucrează la actualizări pentru sisteme sale de operare. Producătorii de antiviruși vor trebui și ei să-și actualizeze produsele pentru ca acestea să funcționeze corect după lansarea update-urilor de securitate.

A început selecția candidaților pentru ocuparea a șase posturi în consiliul Oil Terminal

O firmă privată, expertul independent Pluri Consultants România SRL, a început procedura de recrutare și selecție a candidaților pentru ocuparea celor șase posturi de membru în Consiliul de Administrație al societății Oil Terminal Constanța, operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră, potrivit prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, arată un comunicat publicat pe site-ul Ministerului Energiei. În ceea ce privește condițiile generale minime obligatorii de participare pentru pozițiile de membru al consiliului de administratie, se cere: cunoașterea limbii române (scris și vorbit) la nivel experimentat, dar și a minum unei limbi de circulație internațională la nivel independent. Candidații trebuie totodată să aibă o stare de sănătate corespunzătoare și o capacitate deplină de exercițiu, să fie absolvenți de studii superioare cu diplomă de licență ai unor instituții de învățământ superior, dar și să aibă o experiență profesională de minim zece ani, din care minim cinci ani în funcții de conducere/administrare în instituții publice sau companii private. Cei interesați nu trebuie să aibă antecedente și să nu facă parte concomitent din mai mult de trei consilii de administrație ale unor regii autonome sau societăți comerciale. Constituie avantaj studiile postuniversitare și programele de formare specializate în domenii relevante pentru activitatea societății, dar și experiența în companii care operează în domeniul prestării de servicii de primire/depozitare produse petrochimice sau domenii similare. Astfel, între 4 ianuarie și 5 februarie, se depun dosarele de candidatură, ce vor fi evaluate între 5 și 7 februarie. În următoarele zile, va fi realizată o listă scurtă cu cei selectați. În acest sens, între 7 și 9 februarie, firma privată va ”proceda la verificarea referințelor despre candidați, la punctarea criteriilor prescriptive și proscriptive din matricea profilului consiliului precum și la analiza  În plus, echipa de consultanți care efectuează analiza candidaturilor poate decide să ceară candidaților de pe lista lungă definitivă să completeze un set adaptat de chestionare electronice de evaluare si să îi intervieveze (interviu online sau telefonic). ”Se face o primă evaluare a competențelor și trăsăturilor și o primă ierarhizare a candidaților pe tip de post de admionistrator, respectând cerințele profilului candidaților și ale profilului consiliului, pe baza căreia se stabilește lista scurtă”, arată documentul.

Galaxy Note 8 refuză să se încarce dacă are bateria descărcată

Mai mulți utilizatori ai celui mai nou flagship Samsung s-au plâns că smartphone-ul lor nu se mai încarcă. Mai multe postări de pe forumul oficial Samsung și de pe rețele de socializare atrag atenția asupra unei noi potențiale probleme cu bateriile pentru producătorul coreean. Conform utilizatorilor, smartphone-ul Galaxy Note 8 nu se mai încarcă dacă a fost descărcat complet. Cu alte cuvinte, dacă bateria este lăsată să ajungă la 0%, nu mai poate fi încărcată. Cei de la Samsung au emis o comunicare în care anunță că investighează problema și că până acum, doar un procent foarte mic de telefoane din seria Note 8 par să fie afectate de această problemă. Samsung recomandă trimiterea în service a dispozitivelor care beneficiază de garanție. Pentru cei care nu au garanție sau nu vor să apeleze la service, există o cale de rezolvare, dar ceva mai complicată. Utilizatorii pot încerca să pună la încărcat telefoanele timp de 10-15 secunde cu pauze de 30 secunde între încărcări, timp de 20 de minute. Astfel, bateria ar putea fi alimentată treptat cu suficientă energie pentru a putea porni telefonul și a fi încărcată normal.

Producătorul Botox va desființa peste 1.000 de locuri de muncă

Compania farmaceutică Allergan, producătoarea Botox, a anunțat că va desființa peste 1.000 de locuri de muncă, respectiv 5% din numărul total al acestora, urmând să elimine și alte 400 de posturi vacante, pentru reducerea costurilor, în condițiile apariției unor noi concurenți pentru cel mai important medicament al companiei, Restasis, care tratează uscăciunea ochilor, relatează Reuters. Allergan a explicat că majoritatea posturilor care vor fi desființate vor fi în cazul produselor sau operațiunilor pentru care compania anticipează că va pierde exclusivitatea. Producătorul de medicamente prognozează că măsurile de restructurare vor costa 125 de milioane de dolari, majoritatea contabilizate în trimestrul patru al anului 2017. Analiștii estimează că Allergan a obținut în 2017 un profit net de aproximativ 5,8 miliarde de dolari, la venituri de 15,9 miliarde de dolari.

Indicele Robor la 3 luni a scăzut la 2,03%

Indicele Robor la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la nivelul de 2,03%, potrivit datelor publicate joi de Banca Națională a României (BNR). Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Miercuri, indicele a stagnat la nivelul atins în 29 decembrie, 2,05%.  Totodată, indicele Robor la 6 luni a stagnat joi la nivelul de 2,26%. Miercuri, indicele a scăzut la 2,26%, față de nivelul atins vineri, 29 decembrie (2,27%). ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară, iar creșterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.