Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Aproape jumătate dintre români nu sunt conectațI la sistemele de canalizare

Ziarul de Vrancea
26 iun 2019 1532 vizualizări

Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile: Sud-Muntenia (36,5%), Nord-Est (36,7%) și Sud-Vest Oltenia (38,8%)

Institutul Național de Statistică (INS) transmite că din datele existente rezultă că 47,3% dintre români nu erau conectați la sistemele de canalizare în 2018. Gradul cel mai redus deracordare s-a înregistrat în regiunile Sud-Muntenia (36,5%), Nord-Est (36,7%) și Sud-Vest Oltenia (38,8%). Populația conectată la sistemele de canalizare în anul 2018 a reprezentat 52,7% din populația rezidentă a României.În anul 2018, un număr de 10.293.041 locuitori aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare, aceștia reprezentând 52,7% dinpopulația rezidentă a României, cu 314.155 persoane mai mult decât în anul 2017. În ceea ce privește epurarea apelor uzate, populația conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu stații de epurare a fost de 10.035.288 persoane, reprezentând 51,4% din populația rezidentă a țării, cu 325.211 persoane mai mult decât în anul 2017. Creșterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcțiunea unor noi stații de epurare a apelor uzate, transmite INS. La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectată la sistemele de canalizare, în total populație rezidentă, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (86,3%), urmată de regiunea Centru (65,0%) și Vest (59,4%).Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile: Sud-Muntenia (36,5%), Nord-Est (36,7%) și Sud-Vest Oltenia (38,8%). În anul 2018, în mediul urban populația conectată la canalizare a fost de 9.400.517 persoane, reprezentând 89,5% din populația rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 892.524 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 9,9% din populația rezidentă rurală a României.

Aproape o treime dintre angajați aleg un program de muncă flexibil

u ”circa 50% dintre angajați spun că lucrează în afara biroului dedicat cel puțin 50% din timp”, arată un studiu de specialitate

Aproape o treime dintre angajați (28%) aleg un program de muncă flexibil în locul unei creșteri a bugetului de vacanță, în contextul în care conceptul de ”flexible working” a devenit ceva normal pentru 75% dintre ei, potrivit datelor unui sondaj prezentat, ieri, de Mike Hapoianu, directorul general Mindspace România, la evenimentul de business „Orașul meu – Acasă și la birou”, organizat de Agenția de presă News.ro. ”Aproape o treime, 28%, dintre angajați, ar alege ”flexible working” față de o creștere a indemnizației de vacanță. În plus, 83% ar alege un job care ofera flexibilitate față de un job clasic, unde te duci, stai 8 ore. Acum câțiva ani, conceptul de co-woking era necunoscut”, a spus Hapoianu. Totodată, potrivit sondajului, efectuat pe 15.000 de participanți din 80 de țări, 75% cred că flexible working a devenit ceva normal. ”Circa 50% dintre angajați spun că lucrează în afara biroului dedicat cel puțin 50% din timp. În plus, 71% din companii cred că oferirea de birouri flexibile le permite o mai mare atragere de talente”, a mai spus Hapoianu. Totodată, în ultimii 10 ani, 85% din companii au introdus deja sau sunt în curs de a introduce o componentă de flexible working, în conceptul în care design-ul biroului și flexibilitatea programului au devenit criterii extrem de importante pentru angajați. Evenimentul „Orașul meu – Acasă și la birou” este organizat de Agenția de presă News.ro, Team Innovation Media și Agenția de PR și comunicare Plurivox și are ca parteneri Ceetrus, SVN Romania, Genesis Property, Sema Parc, Cosmopolis. Partener instituțional este Departamentul de Dezvoltare Durabilă, Guvernul României și partener media Profit.ro.

Prevederi noi în legea dării în plată

Camera Deputaților a adoptat legea dării în plată, iar printre situațiile care sunt considerate "impreviziuni" la plata creditului intră și devalorizarea cu mai mult de 20% a monedei naționale în raport cu moneda în care a fost contractat creditul. Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de Lege pentru modificarea Legii 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Inițiatorul legii, senatorul ALDE Daniel Zamfir a scris, pe Facebook, că deputații au adoptat modificări la Legea Dării în plată prin care sunt stabilite "trei situații certe de impreviziune": devalorizarea cu mai mult de 20% a monedei naționale în raport cu moneda în care a fost contractat creditul; creșterea cu mai mult de 20% a gradului de îndatorare în raport cu cel luat în considerare la acordarea creditului; situația în care bunul ipotecat a fost executat. Acesta transmite că un judecător poate identifica și alte cazuri de impreviziune. De asemenea, este interzisă introducerea în biroul de credite a persoanelor care au beneficiat de lege, iar "reaua credință" a debitorului trebuie probată de bancă, nu invocată, conform senatorului. În decembrie 2018, Senatul a adoptat proiectul de lege prin care prevederile Legii privind darea în plată vor fi aplicate și creditelor acordate prin programul „Prima Casă”. Actul normativ va merge la președintele României pentru promulgare.

Economiile românilor din bănci sunt în scădere

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au scăzut în luna mai cu 0,2% față de aprilie, până la nivelul de 336,643 miliarde de lei, și au crescut cu 9,1% (4,8% în termeni reali) raportat la luna similară din 2018, informează joi Banca Națională a României. Depozitele în lei ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 0,1%, până la 123,113 miliarde de lei, iar față de luna mai 2018 au înregistrat o creștere de 8,7% (4,4% în termeni reali). Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 0,7%, până la 98,345 miliarde de lei. La 31 mai 2019, depozitele în lei ale altor sectoare au urcat cu 4,1% față de 31 mai 2018. Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,2% față de luna aprilie 2019, până la nivelul de 115,184 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 0,05%, până la 24,255 miliarde de euro). Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut cu 14,1% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților s-au majorat cu 11,7%). La 31 mai 2019, depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au înregistrat o creștere de 0,7% (0,3% în termeni reali) față de luna aprilie 2019 (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 0,9%). La 31 mai 2019, depozitele în valută ale gospodăriilor populației exprimate în lei au crescut cu 17,7% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 15,3%) față de 31 mai 2018. Depozitele în valută ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o scădere de 2,5% (-2,9% în termeni reali) față de luna aprilie 2019 (exprimate în euro, depozitele în valută ale altor sectoare au scăzut cu 2,3%). Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale altor sectoare exprimate în lei s-au majorat cu 5,3% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților din alte sectoare au crescut cu 3,1%).

România este printre țările din UE cu cei mai mulți șomeri tineri

Aproximativ unul din șase tineri (16,5% sau în jur de 15 milioane) din țările Uniunii Europene nu avea în 2018 un loc de muncă sau nu urma niciun program educațional ori de formare, cel mai ridicat procentaj fiind în Italia (28,9%), Grecia (26,8%), Bulgaria (20,9%) și România (20,6%), arată datele prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În contrast, cea mai scăzută rată NEET (Not in Education, Employment or Trening, respectiv tineri care nu au un loc de muncă sau nu urmează niciun program educațional ori de formare) a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 34 de ani a fost înregistrată anul trecut în Suedia (8%), Olanda (8,4%), Luxemburg (9,9%) și Malta (10,1%). Există o diferență considerabilă între tinerele și tinerii care nu avea în 2018 un loc de muncă sau nu urmau niciun program educațional ori de formare. Pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 34 de ani, procentul era de 20,9% față de 12,2% la bărbații din aceeași grupă de vârstă. În cazul României, procentul tinerelor care nu aveau în 2018 un loc de muncă sau nu urmau niciun program educațional ori de formare era de 28,9%, față de 12,8% la tineri.

Adrian Vasilescu (BNR): Să cântărească aurul, să îl vadă bucată cu bucată

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, a declarat că, în discuția cu privire la rezerva de aur a României, cel mai bine este ca aurul să fie adus în țară, să fie constituită o comisie parlamentară și lucrurile se vor lămuri. "A vorbit CCR? A vorbit, așa că asta e decizia și nu o comentăm. Acum ce se întâmplă mai departe sigur putem să comentăm, probabil că legea va ajunge în Monitorul Oficial, după ce va fi promulgată de președinte, și apoi va fi adus aurul în țară. Noi, la BNR, am spus de mai multă vreme, de când a început această discuție că ar fi bine să fie adus în țară pentru că efectul se pierduse. Ducerea aurului afară din țară la Banca Angliei, la Londra acolo unde este inima financiară a Europei, are un scop foarte clar și anume creșterea credibilității țării. Ori atâtea discuții s-au făcut în legătură cu aurul de când îmi amintesc de acum trei patru ani într-o seară de septembrie când a venit așa un zvon în spațiul public că au dispărut 40 de tone de aur de la Banca Națională, o aberație desigur, dacă ar dispărea câteva grame de aur ar veni aici toate controalele din lume, așa ceva nu se poate. Pe urmă s-au tot purtat discuții atât de penibile în legătură cu această cantitate de aur aflată în custodie la Banca Angliei încât acum e mai bine să fie adusă în țară, să facă comisie parlamentară cum au spus, să vină să cântărească aurul să îl vadă bucată cu bucată cum arată, cum este (...), cum este înregistrat și atunci lucrurile se vor lămuri", a spus Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, pentru Digi 24. Curtea Constituțională a respins sesizarea PNL și USR pe proiectul legislativ inițiat de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae care prevede ca Banca Națională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate.

Precizare AFM în privința panourilor solare

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat miercuri că, potrivit noilor prevederi legale, montarea panourilor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică și/sau panouri solare pentru încălzirea apei este permisă fără ca proprietarul clădirii să obțină autorizația de construire. Primăriile trebuie însă anunțate referitor la modificările aduse locuinței, înaintea începerii lucrărilor. ”Începând cu data de 27 iunie 2019, persoanele interesate să-și monteze panouri fotovoltaice nu mai sunt nevoite să cheltuie bani și să piardă timp pentru obținerea autorizației de construire întrucât prin modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții s-a eliminat obligativitatea deținerii unei astfel de autorizații”, arată un comunicat al AFM. Modificarea actului normativ a fost inițiată de Administrația Fondului pentru Mediu pentru a debloca programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională. În plus, a fost vizat și programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice.

Rușii de la Yango vin în România

Yango, aplicație digitală de e-hailing, dezvoltată de compania rusească Yandex, care operează în prezent în 16 țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, s-a lansat joi în București. România devine astfel a cincea țară a Uniunii Europene în care serviciul este disponibil, după Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda. Yango este parte a grupului Yandex, una dintre cele mai mari companii de IT din Europa (NASDAQ:YNDX). ”Călătoriile comandate prin intermediul aplicației pornesc de la prețul de 5 lei cu discount, care include rezervarea mașinii, o distanță de 3 km și o durată a cursei de 7 minute. De exemplu, o cursă din Drumul Taberei către Centrul Istoric costă circa 10 lei, în timp ce o călătorie din Piața Muncii la Pipera va fi în jur de 11,5 lei. Clienții Yango vor putea ajunge de la Aeroportul Otopeni până în centrul Bucureștiului (Piața Universității) cu aproximativ 35 lei”. În prezent, plata curselor este disponibilă doar prin intermediul unui card bancar înregistrat în aplicație.  Aplicația Yango folosește propriul sistem de cartografiere, direcționare și navigație, precum și o distribuire inteligentă a comenzilor, pe baza tehnologiilor Machine Learning.

Vodafone, aproape de preluarea Liberty Global

Vodafone este pe cale să obțină acordul autorităților UE din domeniul concurenței pentru preluarea rețelelor prin cablu ale Liberty Global din Germania și Europa Centrală, în schimbul a 22 de miliarde de dolari, după ce a oferit concesii în luna mai, au declarat surse apropiate situației, citate de Reuters. Vodafone, al doilea mare operator de telecomunicații mobile din lume, dorește un acord pentru a concura mai bine liderul de piață Deutsche Telekom. Grupul britanic s-a oferit să întărească operatorul concurent Telefonica Deutschland, permițându-i accesul la rețeaua sa broadband, după ce Comisia Europeană a apreciat că acordul ar putea reduce concurența în Germania și Cehia. Propunerea ar permite Telefonica Deutschland să ofere servicii ultra-rapide prin intermediul rețelelor prin cablu  ale Vodafone și Unitymedia, filială a Liberty Global, din Germania. Companiile concurente mai mici au criticat în schimb concesiile ca fiind insuficiente, existând probabilitatea să conteste în justiție decizia UE. Comisia Europeană, care urmează să anunțe decizia pe 23 iulie, și Liberty Global au refuzat să comenteze. Vodafone nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.