Sport

Uvertură neo-zeelandeză pe Bega

Ziarul de Vrancea
19 mar 2012 519 vizualizări
Campioana la rugby CSM Ştiinţa Baia Mare l-a transferat pe neo-zeelandezul Michael Wiringi, un mijlocaş la deschidere, în vîrstă de 26 de ani.

CSM ştiinţa Baia Mare a anunţat transferul cu aproape trei săptămîni înaintea debutului în Superliga Naţională. Neo-zeelandezul Michael Wiringi are 26 de ani, 1.78 metri înălţime şi 88 de kilograme. Superliga Naţională va începe în 7 aprilie, debutul fiind amînat faţă de data iniţială de 24 martie, din cauza reprogramării meciului Romania-Ucraina (31 martie). În prima etapă a noului sezon, campioana băimăreană va evolua în deplasare, cu Universitatea Cluj.
Un kenyan la Petrolul
Mijlocaşul kenyan Patrick Osiako, testat săptămîna trecută la antrenamente de tehnicianul Valeriu Răchită, a semnat, ieri, un contract valabil pînă la sfîrşitul sezonului cu Petrolul Ploieşti, informează site-ul oficial al grupării prahovene. În vîrstă de 25 de ani, Osiako a evoluat între 2007 şi 2011 pentru gruparea AIF Mjällby, care a încheiat sezonul trecut pe poziţia a zecea a clasamentului primei divizii din Suedia. În schimb, atacantul ghanez Fred Benson, testat şi el la antrenamentele formaţiei ploieştene de săptămîna trecută, nu a fost oprit în lot.
Muamba rămîne în stare critică
Fotbalistul formaţiei Bolton, Fabrice Muamba, care a suferit, sîmbătă, un stop cardiac pe teren, la meciul cu Tottenham din Cupa Angliei, este "în stare stabilă, dar critică", potrivit unui comunicat dat publicităţii de London Chest Hospital. Fabrice Muamba, în vîrstă de 23 de ani, s-a prăbuşit, pe White Hart Lane, într-un moment în care în apropierea sa nu se afla nici un alt jucător. Şase medici au încercat timp de zece minute să îl resusciteze pe fotbalist, iar apoi arbitrul Howard Webb le-a cerut celor două echipe să meargă la vestiare, după ce s-a consultat cu ambii antrenori. La scurt timp, crainicul stadionului a anunţat că meciul a fost suspendat şi urmează să se dispute la altă dată. în momentul incidentului, scorul era 1-1.Muamba a fost transportat la spital, fiind însoţit de managerul Owen Coyle şi de căpitanul Kevin Davies.
Proba de aruncare a bananei
Fundaşul congolez al echipei Anji Mahacikala, Christopher Samba, a fost ţinta unei banane aruncate de un spectator, un gest considerat rasist, la finalul meciului din campionatul Rusiei cu Lokomotiv Moscova, a anunţat, ieri, presa rusă. Samba se îndrepta spre vestiare, după fluierul final, cînd o banană a fost aruncată în direcţia lui şi i-a căzut la picioare. Banana a fost aruncată din sectorul VIP al tribunelor stadionului Lokomotiv.  Internaţionalul congolez, în vîrstă de 27 de ani, a ridicat banana şi a aruncat-o la coş. Anul trecut, un alt jucător de la Anji, brazilianul Roberto Carlos, a fost de două ori ţinta bananelor la Sankt Petersburg şi Samara.
Viziunea lui Manny
Pugilistul filipinez Manny Pacquiao, în vîrstă de 33 de ani, a declarat că Dumnezeu i-a cerut, într-un vis, să renunţe la box, lăsînd să planeze îndoiala în privinţa desfăşurării partidei cu americanul Floyd Mayweather. Într-un interviu acordat postului de radio filipinez DZMM, cel considerat în prezent cel mai bun pugilist din lume, a spus că a decis să renunţe la toate viciile sale după acest vis.  Potrivit pugilistului, Dumnezeu i-ar fi spus: "Ai făcut destul. Ţi-ai făcut o reputaţie, dar este periculos". Pacquaio a precizat că a avut acest vis la începutul anului, dar a refuzat să spune cîte meciuri va mai disputa înainte de a se retrage. Pacquiao (54 de victorii din care 38 prin KO, trei înfrîngeri, două remize) ar fi de acord să-l întîlnească pe Mayweather (neînvins în 42 de meciuri) însă cu condiţia să împartă echitabil bursa, care ar urma să fie probabil cea mai mare din istoria boxului.
Criminalul Messi în viziunea lui Platini
Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat, într-un interviu acordat AFP, că atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, nu se va sătura niciodată de fotbal, subliniind că acesta are instinct de "ucigaş". "Messi nu se va sătura niciodată, cred că este un adevărat «ucigaş», pe cît de blînd şi simpatic este în afara terenului, pe atît are ochii de «ucigaş», de golgeter. Nu este nici un secret, trebuie să fii un ucigaş, între ghilimele, pe teren pentru a reuşi ceea ce face el", a declarat Platini. Platini a continuat cu laude la la adresa lui Messi şi a apreciat că lumea trebuie să se bucure de prezenţa lui în fotbal. "Cît va dura? Nu ştiu, dar spun să profităm zi de zi de calităţile sale, de fotbalul său, el aduce ceva extraordinar acestui sport. Peste 30 de goluri în campionat nu sînt marcate de un băiat cu chip de înger, ci de unul cu instinct de asasin", a adăugat şeful UEFA.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.