Sport

Acuzaţii grave ale lui Răzvan Burleanu

Ziarul de Vrancea
13 dec 2013 725 vizualizări
Candidatul la preşedinţia FRF susţine, într-o scrisoare deschisă adresată lui Mircea Sandu, că Adalbert Kassai susţine candidatura lui Gică Popescu prin ameninţări în teritoriu

Răzvan Burleanu, candidat la preşedinţia FRF, susţine într-o scrisoare deschisă adresată lui Mircea Sandu, că secretarul general al federaţiei, Adalbert Kassai, susţine campania lui Gheorghe Popescu în teritoriu prin ameninţări: "Campania domnului Gheorghe Popescu este susţinută din interiorul FRF, prin intervenţiile brutale în teritoriu ale secretarului general, domnul Adalbert Kassai. Intervenţiile bazate pe ameninţări exercitate asupra membrilor afiliaţi de către secretarul general al FRF, domnul Adalbert Kassai, m-au pus pe ganduri. Mai mult, mi se pare o totală lipsă de respect, etică şi fair-play ca un oficial al federaţiei să se implice în susţinerea unuia dintre candidaţi (domnul Gheorghe Popescu)", afirmă Burleanu.
În opinia acestuia, Adalbert Kassai a stimulat "clientelismul şi supunerea" în fotbalul romanesc. "Oricat m-aş strădui, nici pană azi nu am înţeles ce anume l-a recomandat pe acest personaj rudimentar pentru poziţia pe care încă o mai ocupă. Poate că tocmai defectele de caracter care-l predispun la brutalitate şi tot felul de aranjamente l-au făcut eligibil. Toxicitatea sa a infestat fotbalul romanesc, stimuland clientelismul şi supunerea, punandu-i în acest fel pe membrii afiliaţi în situaţii umilitoare specifice organizaţiilor primitive", a adăugat actualul preşedinte al Federaţiei Romane de Minifotbal.
Răzvan Burleanu mai susţine că alegerea membrilor Comitetului Executiv în luna ianuarie, înaintea Adunării Generale de alegeri a cărei dată nu a fost încă anunţată, îl favorizează pe Gheorghe Popescu. În opinia oficialului FR de Minifotbal, membrii Comitetului Executiv aleşi în timpul mandatului lui Mircea Sandu ar face presiuni şi ar susţine candidatul preferat al acestuia, Gheorghe Popescu. "Între membrii afiliaţi circulă temerea că aţi dori ca reprezentanţii Comitetului Executiv (CEx) să nu mai fie aleşi în cadrul Adunării Generale, ci printr-o procedură care să reunească separat, în cursul lunii ianuarie, fiecare eşalon care ar urma să-şi desemneze un reprezentant în forul de conducere menţionat. Miza unei astfel de abordări ar putea veni din dorinţa conducerii FRF de a impune în CEx, în detrimentul oamenilor merituoşi, persoane loiale care să facă apoi campanie domnului Gheorghe Popescu. Dacă aceste lucruri sunt adevărate, ele ar însemna o încălcare gravă a Statutului FRF, document care stipulează  că «reprezentantul sau reprezentanţii» în Comitetul Executiv sunt desemnaţi prin vot în cadrul unei Adunări Generale de alegeri. În plus, avand în vedere faptul că FRF i-a notificat pe membrii afiliaţi pe data de 27 noiembrie în legătură cu organizarea unei Adunări Generale, conform prevederilor art. 27, alin. 1, aceasta nu se poate întruni mai devreme de cel puţin ultima săptămană a lunii februarie", precizează Burleanu.
La alegerile pentru preşedinţia FRF, care vor fi organizate în 2014, şi-au anunţat candidatura pană acum fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş şi fostul internaţional Gheorghe Popescu. În afară de aceştia, numele altor oameni de fotbal, Adrian Porumboiu, Gheorghe Chivorchian şi Anghel Iordănescu, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaţilor la funcţia de preşedinte al FRF. Actualul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a anunţat că nu îşi mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.