Social

Prima plîngere penală pentru…11 muncitori la negru!

Sorin Tudose
28 sep 2011 1062 vizualizări
Angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea au fost în urmă cu două luni într-un control la o firmă de construcţii din Sighetul Marmaţiei care are o lucrare la Doaga şi care a fost găsită cu cinci muncitori care lucrau fără forme legale.

Inspectorii au sancţionat firma, iar printre măsuri se impunea realizarea cărţilor de muncă pentru fiecare angajat. Săptămîna trecută inspectorii au fost iar în control pentru a vedea dacă angajatorul şi-a îndeplinit măsurile. Nu numai că nu s-a pus la punct, dar la cel de-al doilea control au fost descoperiţi nu mai puţin de 11 muncitori care lucrau fără forme legale. “Este prima plîngere penală pe care o facem pe acest an şi, potrivit Codului Muncii, se poate ajunge şi la închisoare doar că este un proces lung, aflat în curs de desfăşurare. La plîngere penală se poate ajunge atunci cînd un angajator comite aceeaşi abatere în mod repetat. Mai mult, în cazul de faţă din cei 11 muncitori care lucrau la negru o parte dintre ei erau fără forme legale încă de la primul control”, a declarat Eliza Botezatu, şefa interimară a Inspectoratului Teritorial de Muncă. Directoarea instituţiei spune că era nevoie de o mai mare rigurozitate legislativă şi că noul cod al muncii are şi această calitate. Este inadmisibil să ai la muncă 11 angajaţi fără contracte de muncă, este de părere Eliza Botezatu. Muncitorii sînt de altfel cei care au făcut plîngere la ITM. Momentan speţa este în lucru, dar n-ar fi exclus să asistăm la o primă trimitere în închisoare a unui angajator din judeţul Maramureş. În cursul lui 2010 nu a fost făcută nici o plîngere penală pe numele vreunui angajator. (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.