Politică

Democratii din Tataranu i-au sigilat usa viceprimarului PNL

Mihai Boicu
12 iul 2006 1173 vizualizări
Consilierii PD si PSD din Tataranu i-au sigiliat usa viceprimarului liberal Dumitru Balan. Acestia nu mai au rabdare sa astepte termenul din 16 septembrie al procesului de la Curtea de Apel Galati, in care fostul viceprimar Marius Serea a cerut sa fie repus in functie. Dumitru Balan spune ca schimbarea sa a fost initiata de consilierul democrat Banel Barbieru, in timp ce democratul sustine ca viceprimarul a trecut de partea primarului PSD.

Razboiul dintre liberalii si democratii din comuna Tataranu a culminat saptamina trecuta cu decizia consilierilor PD si PSD de a- i sigila biroul viceprimarului liberal Dumitru Balan, presedintele organizatiei locale a PNL. Conflictul s-a declansat de citeva luni, dupa ce fostul viceprimar Marius Serea a contestat in instanta inlocuirea sa de anul trecut. Acesta a cistigat la Tribunalul Vrancea, iar procesul a ajuns la Curtea de Apel Galati. Consilierii l-au sprijinit initial pe Dumitru Balan, insa au decis apoi ca legislativul local sa renunte la proces pe motiv ca acesta a incercat sa-i insceneze dosare politice predecesorului sau. Nemultumiti ca procesul a fost aminat pina pe 26 noiembrie, fostii aliati ai viceprimarului i-au sigilat biroul. Dumitru Balan sustine ca este victima unei campanii orchestrata de consilierul Banel Barbieru, presedintele organizatiei PD si vicepresedinte al PD Vrancea, nemultumit ca i-ar putea fi contracandidat la alegerile din 2008. In replica, Banel Barbieru spune ca viceprimarul a uitat de cei care l- au sustinut si a trecut de partea primarului PSD Nicolae Pavel.


Privirea persoanelor care intra in aceasta perioada in Primaria Tataranu este inevitabil atrasa de sigiliul aplicat pe prima usa de pe partea dreapta. In spatele ei nu a avut loc vreo crima sau o alta infractiune grava, e doar biroul viceprimarului Dumitru Balan, aflat in plin razboi cu consilierii. De doi ani, alesii din Tataranu se tot lupta intre ei. Mai intii Alianta D. A. s-a razboit cu PSD-ul pentru postul de viceprimar, iar acum liberalii se lupta cu democratii pentru aceeasi functie. Actualul viceprimar, Dumitru Balan, a fost pus anul trecut in functie in locul pesedistului Marius Serea, destituit de consilieri pentru ca nu-si facea treaba pentru care fusese ales. Serea s-a "convertit" din democrat in pesedist dupa alegerile din 2004 pentru a fi ales viceprimar in locul lui Dumitru Balan, propus de Alianta D. A.. Fostul viceprimar a contestat in instanta demiterea sa, iar acum a trecut din nou in PD. Pe 28 februarie, Marius Serea a cistigat procesul la Tribunalul Vrancea. Dumitru Balan, care fusese imputernicit sa reprezinte Consiliul Local in instanta, a facut recurs la Curtea de Apel Galati, unde procesul s-a aminat succesiv pe 25 aprilie si 4 mai. Intre timp, cei 11 consilieri democrati, independenti si pesedisti din Consiliul Local s-au transformat in adversari ai viceprimarului. Pe 1 iunie a avut loc o sedinta extraordinara a legislativului local, in care s-a hotarit retragerea cererii de recurs la termenul din 20 iunie al procesului. Consilierii s-au justificat prin faptul ca Dumitru Balan nu ar fi prezentat probe in instanta in favoarea sa si, din acest motiv, a cerut de doua ori aminarea procesului, iar in al doilea rind ca ar fi incercat fabricarea unor dosare penale lui Marius Serea. In ciuda cererii de retragere a recursului, Curtea de Apel Galati a aminat procesul pina pe 26 septembrie si a cerut copii dupa hotarirea consilierilor si motivele care au stat la baza sa.


PD si PSD s-au aliat impotriva viceprimarului


Nemultumiti de aminarea procesului, adversarii viceprimarului au convocat o sedinta pe 4 iulie. 11 consilieri democrati, pesedisti si independenti au votat pentru inlocuirea lui Dumitru Balan cu Marius Serea. De asemenea, un grup de consilieri a semnat ca este de acord cu sigilarea biroului viceprimarului, iar hirtia fost lipita pe usa acestuia. Prefectura Vrancea a dat mai intii aviz de legalitate hotaririi Consiliului Local de retragere a cererii de recurs, insa a considerat ca schimbarea viceprimarului Dumitru Balan cu Marius Serea nu este legala deoarece procesul este in curs. Mai mult, Prefectura, care se constituise parte in proces in favoarea actualului viceprimar, si-a retras actiunea din cauza conflictului de la nivel local. "Bineinteles ca nu i-am dat aviz de legalitate hotaririi de schimbare a viceprimarului, eoarece Legea contenciosului administrativ prevede ca recursul suspenda executarea", ne-a declarat subprefectul Mioara Flenchea. Aceasta a calificat drept "abuz" sigilarea biroului viceprimarului Dumitru Balan, deoarece pina la o hotarire a justitiei este inca in functie. "Noi ne-am retras din proces deoarece nu vrem sa fim implicati in acest conflict, pot sa-si plateasca polite si 100 de ani", a mai spus subprefectul.


Liberalii si democratii se acuza


Dumitru Balan sustine ca este de acord sa plece din functia de viceprimar, insa numai printr-o sentinta a justitiei. Viceprimarul spune ca din cauza sigilarii biroului nu a putut sa plateasca sumele cuvenite beneficiarilor de venit minim garantat. In opinia acestuia, actiunea consilierilor este orchestrata de consilierul democrat Banel Barbieru, nemultumit ca la o discutie purtata cu mai mult timp in urma a spus ca daca PNL il pune candidat la alegerile viitoare va candida. "Dl Banel Barbieru nu vrea sa fiu viceprimar

deoarece astfel vorbesc cu oamenii, lucrez cu ei, si se teme sa nu- mi creasca imaginea si sa cistig alegerile din 2008", ne-a declarat Dumitru Balan. Liberalul a pierdut puterea in Consiliul Local in

favoarea democratului, care a luat consilieri si de la PSD si de la PNL si are o majoritate de 11 consilieri din 15. Banel Barbieru spune ca decizia de a-i retrage sprijinul viceprimarului a fost luata, pe de o parte, pentru ca acesta a cerut aminarea la mai multe termene in procesul cu Marius Serea si pentru ca a acut mai multe plingeri penale la adresa acestuia, iar pe de alta parte pentru ca ar fi trecut de partea primarului pesedist Nicolae Pavel. "Dupa ce a parasit grupul de consilieri care l-a pus in functie, a fost

omul primarului si nu a mai facut nimic", ne-a declarat Banel Barbieru. Democratul spune ca sigiliul aplicat de consilieri pe usa viceprimarului are mai mult rol simbolic, "de a-i bate obrazul". Banel Barbieru vrea sa ceara Curtii de Apel Galati sa dea un termen mai apropiat pentru judecarea procesului cu fostul viceprimar Marius Serea. Primarul Nicolae Pavel ii da dreptate lui Dumitru Balan si spune ca Banel Barbieru ar fi incercat sa-l oblige sa puna in aplicare hotarirea CL de schimbare a acestuia. "Banel Barbieru m-a amenintat ca nu pun in aplicare o hotarire a Consiliului Local si ca o sa ma tirasca in instanta. Eu nu am cum sa pun in aplicare o hotarire care nu are aviz de legalitate de la

Prefectura. Din partea mea, eu am mai stat fara viceprimar doi ani, mai pot sta doi ani", ne-a spus primarul Nicolae Pavel.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.