Politică

Gura Caliţei îşi sărbătoreşte ziua la Lacu Baban

Mihai Boicu
3 aug 2015 1968 vizualizări
La Gura Caliţei are loc, duminică, a patra ediţie a zilei comunei, care se desfăşoară în satul Baban. Evenimentul va începe la ora 10.00, la biserica din acest sat, unde va fi oficiată o slujbă religioasă

După aceea, va avea loc o întâlnire cu fii satului, unde vor fi discutate probleme de interes local. Ziua comunei va continua cu o vizită la investiţii care sunt aproape de finalizare: DC 155 la Poienile, asfaltat pe o lungime de 2 km şi podul de la Plopu, peste Răşcuţa. Oficialităţile şi fii satului se vor întoarce la Şcoala Lacu Baban, unde va avea loc un program artistic, în care vor cânta Ionel Chioveanu, fiu al satului Lacu Baban, Maria Murgoci şi Ansamblul «Ţara Vrancei». “Ziua comunei este o manifestare pe care am iniţiat-o eu, în anul 2012. Prima ediţia a avut loc la Lacu Baban, a doua la Dealu Lungu, a treia la Gura Caliţei, iar acum ne-am întors la Lacu Baban. Toate cele trei sate au fost pe rând reşedinţe ale comunei. Mai întâi a fost comuna Dealu Lungu, unde mai este şi acum sediul fostei primării, după aceea comuna Lacu Baban, până la alunecările de teren din 1970, după care sediul s-a mutat la Gura Caliţei”, a declarat primarul Gura Caliţei. Tot la sfârşitul acestei săptămâni îşi sărbătoresc zilele comunele Bilieşti şi Milcovul. (M. B.)






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
de fost consilier, acum 3183 zile, 16 ore, 41 minute, 51 secunde
acest hot ,ca numai primar ,nu poti sa-i spui si anuntul de la ziar l-a inceput cu o minciuna ,Acest eveniment a fost initiat de catre fostul primar Dragos Bitculescu ,impreuna cu fostul consiliu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.